Băiatul se numea Bănică, iar cățelul, pentru că fusese prins de două ori cu botul într-o cratiță, primise porecla Tocănel.
Era în februarie, ninsese o zi și o noapte - acum zăpezile acopereau geamul până la două palme de marginea de sus a cercevelelor și ei ședeau în odaie: Bănică în pat, iar Tocănel lângă ușă, vârât într-un ciorap de lână, căruia băiatul îi deșirase laba, transformându-l astfel într-un costum, pe care cățelul îl privea cu mândrie ori de câte ori ieșea afară în aer. Soba frigea - ardeau în ea lemne de brad cu miros de cetină - și undeva, într-o spărtură a peretului, cânta un greier, parcă bătându-și joc de vântul care gonea pe sub streșini, răsucind zăpada și aruncând-o peste coama salcâmilor.
- Tocănel, zise Bănică, ținând ochii închiși, moleșit de căldură, spune-i ticălosului ăla să tacă!
- Eh, dac-aș ști unde e! făcu Tocănel.
Fănuș Neagu în Târziu când zăpezile sunt albastre
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi ce a mai spus Fănuș Neagu despre zăpadă, despre vânt, despre ochi, despre noapte sau despre muzică
Târziu, când se trezi, Tocănel moțăia încă după uță, sub mătură, iar greierul cânta sub pat. Privi pe fereastră și văzu că se luminase. Ningea - o ninsoare deasă, bătând în albastru - și sub perdeaua de fulgi văzu cărarea tăiată de el, către poartă, și cocoșul de lemn care se rotea într-un picior. "Ehei, zise el, ce-o să mai zburăm noi doi când o ieși luna plină!".
Se ridică în coate și se răsti la cățel:
- Tocănel! Trezește-te, trebuie să ieșim cu sania.
- Acum?
- Chiar acum. Și să nu-i spui mamei c-am scos soba în ger. Dacă te prind că trăncănești, ai de-a face cu mine. Asta am spus-o și pentru ticălosul ăla de sub pat.
Fănuș Neagu în Târziu când zăpezile sunt albastre
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Fănuș Neagu despre timp, despre săniuș, despre picioare sau despre lemn
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Târziu când zăpezile sunt albastre, adresa este: