Jean, plin de neliniști, se întoarse la Paris, la sfârșitul unei frumoase și limpezi duminici, în care soarele oblic, la capătul orizontului, lumina imensul oraș cu o intensă strălucire roșiatică. Puteai să crezi că este un soare de sânge peste o mare fără sfârșit. Geamurile a mii de ferestre scăpărau ca și cum ar fi fost atașate de un suflu invizibil; acoperișurile se înroșiseră asemeni unui pat de cărbune aprins. Zidurile clădirilor, părțile superioare ale monumentelor de culoarea ruginii, ardeau ca un foc scăpărător de bușteni în aerul serii care se așternea. Era jerba finală a gigantescului buchet de purpură. Parisul în întregime ardea ca o antică pădure uscată, ridicându-se spre cer într-un zbor de păsări de foc și de scântei.
Emile Zola în Rougon - Macquart
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Rougon - Macquart, adresa este: