Silogismele amărăciunii de Emil Cioran

Formaţi la şcoala veleitarilor, idolatri ai fragmentului şi ai stigmatului, aparţinem unui timp clinic în care numai cazurile contează. Ne interesează mai ales ceea ce scriitorul nu a exprimat, ceea ce ar fi putut spune, dar n-a spus, ne atrage doar faţa sa nevăzută.

începutul de la Silogismele amărăciunii, Atrofia cuvântului de Emil Cioran (1952), traducere de Nicolae Bârna
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privarea literaturii de fardurile care-i acoperă adevăratul chip e la fel de periculoasă ca deposedarea filozofiei de jargonul păsăresc. Să se reducă oare creaţia spirituală la transfigurarea de fleacuri? Să nu existe substanţă decât în afara articulării, în rictus şi catalepsie?

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Atrofia cuvântului (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adolescent, perspectiva morţii îmi trezea o spaimă cumplită; ca să scap, dădeam fuga la bordel sau îi chemam în ajutor pe îngeri. Dar, cu vremea, ne obişnuim cu propriile temeri, nu mai facem nimic ca să scăpăm de ele, ne îmburghezim în Abis. – Şi, dacă a fost o vreme în care invidiam pe schimnicii din Egipt care-şi săpau mormântul spre a-şi picura apoi în el lacrimile, acum, de mi l-aş săpa pe al meu, n-aş lăsa să cadă în el decât mucuri de ţigară.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii (1952)
Adăugat de Daniel Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devenirea: agonie fără deznodământ.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii (1952)
Adăugat de daniel stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuria are un mare defect: lipsa de rigoare. Priviţi cât de riguroasă e, în schimb, logica fierei...

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii (1952)
Adăugat de daniel stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

a spera

Să speri înseamnă să dezminţi viitorul.

definiţie celebră de Emil Cioran în Silogismele amărăciunii (1952)
Adăugat de daniel stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abulicii ar trebui să fie singurii care să aibă acces la idei, fiindcă le lasă aşa cum sunt. Dacă ideile încap pe mâna sârguincioşilor, blânda brambureală a vieţii zilnice capătă chip de tragedie.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Pungaşul Prăpastiei (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nutreşti, în sărăcie, o încrâncenare răutăcioasă demnă de un tiran, să te înăbuşi sub povara unei cruzimi tăinuite, să te urăşti – în lipsă de subalterni pe care să-i poţi măcelări sau de niscai imperiu în care să bagi groaza – pe tine însuţi, să fii un Tiberius sărac...

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Circul singurătăţii (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă vreme am frecventat tribunale cu unicul scop de a-i contempla pe recidivişti, superioritatea lor faţă de legi, grăbita lor râvnă de a decădea. Şi, totuşi, ei sunt nişte prăpădiţi în comparaţie cu târfele, atât de dezinvolte în faţa instanţei. Detaşarea lor e deconcertantă; n-au deloc amor propriu; nu le răneşte nicio ocară, nu le jigneşte niciun adjectiv. Cinismul e forma pe care o îmbracă, la ele, cinstea. O fată de şaptesprezece ani, măreţ de oribilă, îi răspunde judecătorului care încearcă să-i smulgă făgăduiala de a nu mai bate trotuarul: "Nu pot să vă promit, domnule judecător."

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Circul singurătăţii (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am dobândit ceea ce am eu mai bun – dâra de lumină care mă ţine departe de lume – prin câteva, rare, convorbiri cu ticăloşi nemângâiaţi care, victime ale străşniciei propriului lor cinism, nu se mai puteau agăţa de niciun viciu.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Atrofia cuvântului (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!