Deodată, desprins de tot, alunec spre punctul de inexistență al fiecărui obiect. Eul: o etichetă. Paralel cu propriu-mi chip, mă oglindesc în privirile mele. Fiecare lucru e altul, totul e altceva. Undeva, un ochi. Cine mă observă? Mi-e frică, apoi sunt în afara propriei frici.
Emil Cioran în Ispita de a exista, Deșeuri de tristețe
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Caiete 1957-1972" de Emil Cioran este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la Trebuie să învățăm să gândim împotriva îndoielilor și certitudinilor noastre, împotriva umorilor atotștiutoare, trebuie, mai ales, făurindu-ne o altă moarte, o moarte incompatibilă cu hoitul, să acceptăm ceea ce nu poate fi dovedit, ideea că ceva există... Nimicul era desigur mai comod. Ce greu e să te mistui în Ființă!
Emil Cioran în Ispita de a exista (15 iunie 1990)
Adăugat de Stingaciu Ciprian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu emancipează spiritul mai mult decât negarea. Ea nu-i fertilă însă decât în răstimpul în care ne străduim s-o cucerim și să ne-o însușim; odată dobândită, ne înrobește: un lanț ca oricare altul. Dacă e să alegem între două sclavii, s-o preferăm pe cea a ființei, chiar dacă nu-i posibilă făr-o anume sfâșiere: e, totuși, prețul ce-l avem de plătit pentru a evita contagiunea neantului, comoditatea delirului...
Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când talentul unui scriitor se epuizează, inepțiile unui duhovnic umplu golul inspirației.
Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Destinul" nu era decât o mască, cum mască este tot ce nu e moartea.
Emil Cioran în Ispita de a exista, Furii și resemnări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Impotentul dispune de o forță lăuntrică ce-l singularizează, îl face inaccesibil și, în chip paradoxal, primejdios: provoacă frică. Animal desprins de animalitate, bărbat fără neam, viață abandonată de instinct, el se înalță prin tot ce a pierdut: e victima preferată a spiritului.
Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apariția romanului fără substanță a dat romanului o lovitură de moarte. Gata cu afabulația, cu personajele, cu intrigile, cu cauzalitatea. Obiectul odată excomunicat, evenimentul abolit, tot ce rămâne este un eu ce-și supraviețuiește, ce-și amintește că a existat, un eu fără viitor, care, cramponându-se de Indefinit, îl întoarce pe toate părțile, pe toate fețele, îl convertește în tensiune, iar această tensiune duce tot la ea însăși: extaz la hotarele Literelor, murmur incapabil să explodeze-n țipăt, litanie și monolog al Vidului, apel schizofrenic ce refuză ecoul, metamorfoză într-un extrem care ne scapă, căruia nu-i urmează nici lirismul invectivei și nici al rugăciunii.
Emil Cioran în Ispita de a exista, Dincolo de roman
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Degeaba am căuta însă, în zilele noastre, literați pe măsura aventurierilor, a tiranilor veacului nostru. Dacă din punct de vedere politic am dat dovadă de o demență necunoscută până la noi, în domeniul spiritului mișună numai destine mărunte; niciun cuceritor prin forța condeiului: doar avortoni, isterici, niște cazuri, atât. Nu avem - și tare mă tem că nici nu vom avea vreodată - capodopera decăderii noastre, un Don Quijote în infern. Cu cât timpul se dilată, cu atât literatura se închircește. Iar hăul Neștiutului va înghiți niște pigmei.
Emil Cioran în Ispita de a exista, Scrisoare despre câteva impasuri (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mult timp m-am încăpățânat să caut un om care să știe totul despre sine și despre ceilalți, un înțelept-demon, dumnezeiesc de lucid. De fiecare dată când am crezut că-l găsisem, eram nevoit, după o cercetare atentă, să reduc din pretenții: noul ales avea și el câte-o pată, câte-un cusur, resturi ascunse de inconștiență sau slăbiciune ce-l coborau la nivelul comun. Ghiceam la el urme ale dorinței, ale speranței - sau umbra câte unui regret. Indiscutabil, în materie de cinism avea lipsuri. Ce deziluzie! Și nu-mi conteneam căutarea, și totdeauna idolul momentului păcătuia pe undeva: omul era acolo, ascuns, deghizat sau disimulat. Am sfârșit prin a înțelege tirania Speciei și am încetat să visez la ne-om, la un monstru pătruns pe de-a-ntregul de nimicnicia lui. Era o nebunie să-l concepi: nu putea să existe, luciditatea absolută fiind incompatibilă cu realitatea organelor.
Emil Cioran în Ispita de a exista, Furii și resemnări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă mi-aș face inventarul zilelor, probabil n-aș găsi niciuna care să nu facă, singură, cât mai multe iaduri la un loc.
Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Musat Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Ispita de a exista, adresa este:
