Exerciţii de admiraţie de Emil Cioran

Eliade, Mircea

Mircea Eliade este un fost credincios, un spirit religios fără religie.

definiţie celebră de Emil Cioran în Exerciţii de admiraţie (1993)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu excepţia esenţialului, sfinţenia ţine de aberaţiile organelor, de un şir de anomalii, de-o nesfârşită varietate de dereglări, şi acest lucru este valabil pentru tot ce este profund, intens, unic. Nu există excese lăuntrice în lipsa unui substrat inavuabil, extazul cel mai eterat amintind prin anumite aspecte extazul primitiv.

Emil Cioran în Exerciţii de admiraţie, Guido Ceronetti - Infernul trupului (7 martie 1983)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio era semnul şi legea naturii sale, strălucirea predestinării sale, marca trecerii sale prin lume; de aceea îl purta ca pe un nimb, nu din indiscreţie, ci din solidaritate cu invizibilul.

Emil Cioran în Exerciţii de admiraţie, capitolul "Ea nu era de aici"
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate fiinţele, cei mai puţin insuportabili sunt aceia care-i urăsc pe oameni. Niciodată nu trebuie să fugi de un mizantrop.

Emil Cioran în Exerciţii de admiraţie, Guido Ceronetti - Infernul trupului (7 martie 1983)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu va şti vreodată cum reuşea să respire, ce rătăcire o făcea să cedeze magiei suflului, şi nici ce căuta printre noi. Sigur este că ea nu era de aici, şi că nu ne împărtăşea decăderea decât din politeţe ori dintr-o curiozitate morbidă.

Emil Cioran în Exerciţii de admiraţie, capitolul "Ea nu era de aici"
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nu mânca la fel ca ceilalţi este mai grav decât a nu gândi ca ei... Eu însumi sunt un maniac al regimului, dar, în comparaţie cu ei, am sentimentul că sunt un canibal.

Emil Cioran în Exerciţii de admiraţie, Guido Ceronetti - Infernul trupului (7 martie 1983)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am întâlnit-o decât de două ori. E puţin. Însă extraordinarul nu se măsoară în termeni de timp. M-a cucerit fulgerător prin aerul ei absent şi străin, cu şoaptele sale (ea nu vorbea), cu gesturile prost asumate, cu privirile ei ce nu aderau nici la fiinţe, nici la lucruri, cu prezenţa ei de spectru adorabil.

Emil Cioran în Exerciţii de admiraţie, capitolul "Ea nu era de aici"
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copleşită de bunuri, răsfăţată după cântarul lumii acesteia, părea totuşi desprinsă de toate, în pragul unei cerşetorii ideale, sortită să-şi murmure sărăcia în miezul imperceptibilului. De altfel, ce ar fi putut să posede şi să rostească, de vreme ce tăcerea îi ţinea loc de suflet, iar perplexitatea - de univers? Nu aducea ea aminte de de-acele făpturi iscate din lumina lunii, despre care vorbeşte Rozanov? Cu cât te gândeai la ea, cu atât erai mai puţin înclinat s-o judeci după gusturile şi vederile timpului. Sta parcă sub povara unui blestem din alte vremi. Din fericire, însuşi farmecul ei făcea parte din revolut. Ar fi trebuit să se nască sub alte zări şi într-o altă epocă, în mijlocul landelor lui Haworth, în ceţuri şi dezolare, alături de surorile Brönte.

Emil Cioran în Exerciţii de admiraţie, capitolul "Ea nu era de aici" (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea de student s-a petrecut sub farmecul Târfei, la umbra decăderii ei protectoare şi calde, materne chiar.

Emil Cioran în Exerciţii de admiraţie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din prima clipă când am văzut-o m-am îndrăgostit de timiditatea ei, o timiditate unică, de neuitat, care-i dădea înfăţişarea unei vestale istovite în slujba unui zeu clandestin sau a unei mistice răvăşite de dorul ori excesul de extaz, neînstare să se mai reîntoarcă vreodată printre evidenţe!

Emil Cioran în Exerciţii de admiraţie, capitolul “Ea nu era de aici” (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!