Poem șoptit
Aș locui în ochiul tău, o vreme,
Să văd cum munții încă nasc izvoare
Și-atunci când îl sărută căprioare
Să simt cum firul ierbii încă geme.
În pumnul tău aș locui, o vreme,
De tine să mă simt la sân purtată
Precum o mierlă ce, fiind vânată,
Zăcea rănită printre crizanteme.
Aș locui în părul tău, o vreme,
Să-ascult cum vântul șuieră prin crânguri.
Tu scuturându-ți tâmplele de gânduri
Să îmi reciți în șoaptă mici poeme.
Aș locui sub pașii tăi, o vreme,
Să-mi poți reda odihna unui drum,
Iar norii grei, bolnavi de-atâta fum,
Să îi aduni cu sârg în ninse gheme.
[...] Citește tot
poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (11 decembrie 2007)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi ce a mai spus Elena Victoria Glodean despre sărut sau despre nori
Dacă-ai pleca și nu te-aș mai găsi
Dacă-ai pleca și nu te-aș mai găsi,
Pe prundul gândului aș rătăci
Până cocoșii zării, prin cântat,
Ridică vălul cerului lăsat.
Cu sufletul în straiul vieții tern,
Pe pragul casei tale-am să m-aștern
Și-atât de dragă raza vieții mele
Aș face-o zbor de aripă spre stele.
Dacă-ai pleca și nu te-aș mai găsi,
De clipe trupul mi l-aș desfrunzi
Până ce toamna, fără de cruțare,
Va lua din mine pata de culoare.
Când ziua obosită-ar amurgi,
Tot plânsul norilor l-aș răscoli
Și-atât cât poate lacrima să vadă,
I-aș țese iernii fulgii de zăpadă.
[...] Citește tot
poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (4 iulie 2008)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Elena Victoria Glodean despre noapte, despre trup și suflet, despre toamnă, despre timp sau despre suflet
În ceas de taină
Sunt un castel cu zidul, pe-alocuri, dărâmat
De valul nestatornic în țărmul lui bătând-
Un boț de humă arsă cu suflet prea mirat
De-atâta ritm ce bate în trupul lui flămând.
Destinul ce mi-i dat îl port cum se cuvine
Și-n Tine, Doamne, caut puterea și-alinarea
Căci pentru-ntregul cer, ce azi îmi aparține,
Mi-ai dat în dar tăria de-a mă lupta cu marea
Acestei vieți în care am fost, cândva, sortită
De-a bea din cupa plină pelinul dar și... vin.
Iar de-am greșit vreodată, eu, oaia rătăcită,
Am regăsit Lumina-n cuvântul tău blajin.
Și-acum, în ceas de taină, precum o stalactită
Mă scurg în mii de lacrimi și Ție mă închin.
poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (25 aprilie 2008)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugă pentru iertare
Vin astăzi, Doamne, să îți cer iertare
că am iubit prea mult albastrul cer
și-am îndrăznit să îmi ridic privirea
crezând că, încă, dreptul am să sper.
Îți cer iertare de-am greșit cu fapta
când am trăit prin munți de unul singur
și-am haiducit cu șoimii și cu cerbii,
din iarnă pân'a dat stejaru-n mugur.
Mă iartă, Doamne, pentru primăvara
ce-am locuit-o-n ochii unui vultur.
Am vrut să fur discret un colț din soare
și în oglinda râului să-l scutur.
Îți cer iertare, poate-am fost prea lacom
dorind să fie doar a mea câmpia.
O vară am sperat să-mi crească aripi,
spre soare să mă-nalț cu ciocârlia.
[...] Citește tot
poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (3 decembrie 2007)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Ne poți propune o poezie de dragoste?
Toamna
spulberă vântul
penele îngerilor,
un melc tresare
bruma îmbracă
trupul crizantemelor,
plânge un greier
bătut de ploaie
gutuiul își mângâie
ultima frunză
poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (14 noiembrie 2006)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Final de dramă
Doi actori pe-aceeași scenă; soarta în culise-i cheamă
Căci s-a'ntors deja clepsidra pentru-al lor final de dramă.
În aplauzele mute, mor în ei zeci de iluzii.
Mor și visele zdrobite de pripitele decizii.
Ei, demult, și-au uitat rolul și, privind într-un unghi mort
Să-și zâmbească, doar o clipă, li se pare un efort.
Obosiți de-atâta drum, haina-n suflet zdrențuită
Și-o ascund după cortină-n aparență fățuită.
În lumini de reflectoare, fardu-ncepe-ncet să curgă
Scoțând la iveală chipul de actor, cu rol de slugă.
Și pe scena mult prea strâmtă reflectoarele se sting.
Ieri, s-ar fi iubit o viață; azi, nici mâna nu-și ating.
Ies ca doi boxeri învinși, ce-au pierdut pe-același ring
Și pe fața mutilată, lacrimi... nici că se preling.
[...] Citește tot
poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (2008)
Adăugat de Sabina Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Elena Victoria Glodean despre iubire sau despre visare
vântul adie
șoaptele îngerilor,
macul suspină
haiku de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (10 iulie 2006)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
norii apatici
își scutură pletele,
statuile plâng
haiku de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (11 iulie 2006)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
iarba sărută
prima rază de soare,
roua tresare
haiku de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (15 iunie 2006)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clipe mirosind a toamnă
Merg cavalerii nopții să ceară lunii vamă.
Copacii, în iluzii, pierd frunzele pe rând.
A mai trecut o vară, s-a mai topit un gând;
Să bem din cupa nopții și, nu fi tristă, doamnă!
Pe ulița din suflet mai trece-un dor flămând,
Trist, căutând un loc unde-ar putea să doarmă.
Din vise desuete gustând ca dintr-o poamă,
Tomnatic pierde-vară, el trece fluierând.
Ne plouă în privire, ne plouă și în gând
Cu stropi plesnind de clipe cu iz, discret, de toamnă.
Doar dragostea cu vise, un licurici în coamă,
Ne-mbrace cu blândețe în trupul ei plăpând.
Să amânăm tristețea în nopțile ce vin
Cu nostalgia-n suflet, plângând a poezie
Și spre-a uita de drama naturii-n agonie,
O noapte să ne pierdem într-un poem divin.
poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (2008)
Adăugat de Sabina Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Între două tăceri, adresa este: