Seducătorul
Înflorit un trandafir, într-o toamnă cam târzie,
Văzând galbenul din jur, a intrat în aritmie...
Sub un cer apăsător, nicio șansă nu apare,
O sepală-l strânge rău, când e vântul în rafale.
Dar un nor poznaș îl vede, îl privi în ochi duios:
-Aduc picături de ploaie și vei fi mai luminos!
Te ajut, îți prind petale în cristalele Swarovski,
Strălucind în seara asta pe albastrul unei rochii.
Tremurând, zâmbi bobocul și privi spre cer, la nor:
-Ai încredere în mine. Voi fi un seducător!
poezie de Doina Bonescu din Scrisori pe frunze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi ce a mai spus Doina Bonescu despre vânt sau despre toamnă
Iubire și credință
Degeaba, în genunchi te rogi, într-o biserică creștină,
Dacă acasă când ajungi, prin fapte, inima-i haină.
Degeaba-mparți la cei săraci, cadou, în zi de sărbătoare,
Dacă, în rest, îți pare rău să dăruiești măcar o floare...
De furi, urăști sau umilești pe cel sărman fără de casă,
Vei arăta în caracter, partea umbrită și hidoasă.
Și dacă ponegrești în gând, vecin, prieten sau un frate,
Să nu te miri, când Domnul Sfânt, va face într-o zi dreptate.
De poți să faci un bine, fă-l, să nu aștepți recunoștință,
Aceasta înseamnă să fii om, să ai iubire și credință.
poezie de Doina Bonescu din Scrisori pe frunze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Ne poți propune o poezie de dragoste?
Întoarcerea
S-a întunecat afară, pică ploaia în cotlon.
Șura cade într-o rână și toate-s la unison.
Drâmba e pe raftul vechi, banița curge nițel,
Înșirând pe o cărare bob de grâu în firicel.
Stă hambarul gol-goluț, cocoțat pe doi butuci,
De sub el, un șoricel fuge iute spre uluci...
Un topor e ruginit, ferestrăul dinți nu are,
Locul lor e luat de-o drujbă, pusă și ea la păstrare.
Roaba este demontată, roata doarme pe lemnar,
Numai apa din fântână toarce fus în calendar!
Lângă seceră, în cui, văd potcoave de la cai
Și în tindă toamna-nșiră frunzele în evantai.
Lampa-i stinsă, deocheată, de-o vecină ce-a murit.
Cucuvelele, pe hornuri, țipă ceasul de sfârșit...
Pâlcuri vii de lilieci stau lipiți de ziduri ude,
Tâlvul plânge pe butoi dar bunicul nu aude.
O icoană și-un ștergar mă privesc, zâmbind, timid,
Și mă-ntreabă cum mă cheamă și de unde am venit...
poezie de Doina Bonescu din Scrisori pe frunze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Doina Bonescu despre ploaie sau despre frunze
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Scrisori pe frunze, adresa este:
