Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Urme de pași în cosmos de Dan Apostol

În primăvara anului 1960, astronomul american Frank Drake a dat startul proiectului "OZMA", numit astfel în amintirea feericei țări a vrăjitorului din Oz. Radiotelescopul de la Green Bank a fost îndreptat întâi spre Tau Ceti, stea asemeni Soarelui, apoi, după trei luni în care nu s-a captat nici un mesaj care să poată fi considerat artificial, Drake a schimbat ținta cu o altă stea apropiată, Epsilon. Imediat, un semnal deosebit de clar a fost receptat și entuziasmul a țâșnit nestăvilit. Au trecut însă mai multe săptămâni și semnalul nu s-a repetat; abia după câteva luni s-a constatat că pseudomesajul stelar fusese de fapt datorat unui avion care intrase întâmplător în raza de acțiune a radiotelescopului.

Dan Apostol în Urme de pași în cosmos
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru căutarea unor posibili interlocutori din Univers s-a plecat de la ipoteza că pentru nașterea vieții este nevoie de o planetă cu dimensiuni, orbită, mișcare de revoluție și rotație, temperatură, atmosferă și cantitate de apă, relativ asemănătoare cu ale Terrei. În plus, planeta trebuia să aparțină sistemului unei stele similare Soarelui, categorie de mărime medie, din care numai Calea Lactee găzduiește aproximativ opt miliarde. Este posibil ca, în această pleiadă, nici una să nu aibă sistem planetar unde să fi apărut o civilizație?

Dan Apostol în Urme de pași în cosmos
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Încă de la începutul anilor '60, astronomii au detectat, cu ajutorul marilor radiotelescoape puse pe atunci în funcțiune, emisiuni asemănătoare celor de televiziune, provenind din zone îndepărtatea ale galaxiei noastre. Pornind de la posibilitatea comunicării interstelare prin unde electromagnetice, echipe prestigioase de oameni de știință s-au lansat în căutarea unor interlocutori din Univers.

Dan Apostol în Urme de pași în cosmos
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Civilizația marțiană (dacă a fost într-adevăr autohtonă) s-a stins de mult, odată cu secătuirea principalelor rezerve de apă și oxigen. Planeta Marte nu mai poate găzdui viață decât în unele zone de pe suprafața ei (chiar dacă acestea sunt mai numeroase decât își închipuie opinia publică), însă rămâne un corp ceresc apropiat de Terra, pe care (în urma unor transformări masive ale ecosistemului) oamenii ar putea locui în viitor.

Dan Apostol în Urme de pași în cosmos
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Se știe că pe Venus, Mercur și pe celelalte planete ale sistemului solar (cu excepția "planetei roșii") nu au existat niciodată forme de viață inteligentă, fiind puțin probabil (dar nu imposibil) să se fi născut vreo formă de viață în general, datorită condițiilor nefavorabile.

Dan Apostol în Urme de pași în cosmos
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Urme de pași în cosmos, adresa este:


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook