Haifa şi surâsul Iwonei de Cristian Lisandru

Am strâns doza de bere în pumn şi zgomotul a distrus toată scena. Dar trebuia să fac ceva pentru a scăpa din sfera de influenţă a Iwonei, altfel m-aş fi probuşit la picioarele ei şi i-aş fi declarat, fără ocolişuri, fără versuri siropoase, iubire veşnică. Tocmai eu, cel pentru care veşnicia e doar o aiureală a unor scriitori infatuaţi care n-au ieşit niciodată din birou.

Cristian Lisandru în Haifa şi surâsul Iwonei (27 august 2018)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar dragostea nu face casă bună cu marinăria, ascultaţi-mă pe mine, ştiu ce spun, nu vorbesc din cărţi, ci din experienţă, am văzut destui supăraţi din dragoste care au vrut să se arunce din vârful catargului fiindcă Penelopele de-acasă nu au mai avut răbdare şi s-au plictisit să stea, vorba vine, în faţa războiului de ţesut. Femeia e femeie, aşa după cum bărbatul e bărbat – luaţi banalitatea asta aşa, de-a dreptul, exact cum o livrez, dacă o veţi desface foaie cu foaie, aşa cum faceţi cu o ceapă, veţi pricepe imediat ideea –, nimeni nu poate sta singur cuc mai multă vreme, legea firii începe să se zvârcolească precum un şarpe în stomacul tău. Despre singurătate s-au spus multe, de-a lungul timpului, fiecare deştept a avut ceva de spus şi de scris. Eu spun doar atât – singurătatea te tâmpeşte.

Cristian Lisandru în Haifa şi surâsul Iwonei (27 august 2018)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!