Sacru şi melancolie de Cristian Bădiliţă

Poetul este cel care, în primul rând, resacralizează limba comunităţii în care trăieşte.

Cristian Bădiliţă în Sacru şi melancolie (1997)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar când e vorba de Iisus, politicul dispare.

Cristian Bădiliţă în Sacru şi melancolie (1997)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citesc. Mă rog. Şi iar citesc. Înseamnă că nu ştiu prea bine cum să mă rog.

Cristian Bădiliţă în Sacru şi melancolie (1997)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

muzică

Muzica e rugăciunea care se spune singură.

definiţie de Cristian Bădiliţă în Sacru şi melancolie (1997)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul este melancolic prin esenţă, întrucât el este situat pe un dublu interval: istoric şi ontologic.

Cristian Bădiliţă în Sacru şi melancolie (1997)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

cunoaştere

Cunoaşterea nu este decât un efort spre fericire.

definiţie de Cristian Bădiliţă în Sacru şi melancolie (1997)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cultură rămasă infantil la nivelul semnului nu poate evita confruntarea cu absurdul.

Cristian Bădiliţă în Sacru şi melancolie (1997)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţătorul, unicul învăţător al nostru, este Iisus, iar unicul său discipol - omul interior, de care vorbeşte Apostolul Pavel.

Cristian Bădiliţă în Sacru şi melancolie (1997)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lectura omoară timpul.

Cristian Bădiliţă în Sacru şi melancolie (1997)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia şi-a pierdut autoritatea sacră, rămânând un fel de cenuşăreasă a spiritului.

Cristian Bădiliţă în Sacru şi melancolie (1997)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!