Umbrele iernii
Se scurge gândul printre amintiri,
desprinse de pe brâuri de tăcere,
rămase-n taina nemurită-a unui dor
pierdut în vraja sfintelor mistere.
Se rupe vraja dorului pierdut,
misterele deodată se destramă,
din umbra lor tăcerile vorbesc
de neuitări ce încă ne mai cheamă.
Și dintr-odată parcă te zăresc,
dar chipul tău, învăluit în ceață,
dispare-ncet în umbrele ce cresc
din lunga iarnă care mă îngheață.
poezie de Corneliu Neagu din Timp și destin, Ed. MATRIXROM, București, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi ce a mai spus Corneliu Neagu despre tăcere, despre iarnă, despre dor, despre sfinți, despre gânduri, despre creștere sau despre amintiri
Istoria
Vom mai vorbi de-această întâmplare
când vor mai trece către sud cocorii,
lăsând pe cerul toamnelor barbare
poveștile ce mor, nescrise în istorii.
Dar noi, fără să vrem, vom ține minte
cum ne-au distrus mărețele speranțe,
cu tot ce am crezut mai înainte,
lăsând în loc doar false circumstanțe.
Vom povesti, cu sufletul la gură,
tot ce-am trăit cândva într-o mansardă,
doar cu durere, însă nu cu ură,
din tot ce-a fost, nimic să nu se piardă.
Veți înțelege ce nu știți din școală,
nu poți așterne viața pe hârtie,
tot ce s-a scris în cărți e vorbă goală
metafore orfane..., într-o poezie!...
poezie de Corneliu Neagu din Timp și destin, Ed. MATRIXROM, București, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Corneliu Neagu despre viață, despre toamnă, despre suflet, despre poezie sau despre moarte
Afluxul vorbelor
Cuvintele par tot mai goale de-nțeles
sau poate-ascund mai multe deodată?
ne adaptăm cu greu la miticul progres
redefinit într-o semantică ciudată.
Afluxul vorbelor, adesea prea abrupt,
cu vechi cârpeli ar vrea să ne convingă
că ce vedem deasupra este dedesubt,
iar ața de cusut e bună pentru chingă.
Și dacă vorba spusă pare prea puțin,
redefinim cuvinte oarbe pe lozincă
să-i lămurim pe neîncrezători deplin
că-n lupta vorbelor e-o cauză adâncă.
Venit cutezător din veacul ce-a apus,
speram că vorba poate fi utilizată
ca să rostim cinstit ce am avea de spus
cu sufletul deschis și inima curată.
Dar în cuvintele strâmbate nefiresc,
cu vorbele-ncâlcite, fără învoială,
[...] Citește tot
poezie de Corneliu Neagu din Timp și destin, Ed. MATRIXROM, București, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Corneliu Neagu despre cuvinte, despre voce, despre trecut, despre timp sau despre inimă
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Timp și destin, Ed. MATRIXROM, București, 2018, adresa este: