Hibernală
Se-așază pe case zăpezile reci,
iar vântul se-aude prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui c-o să pleci
cu trenul ce încă așteaptă în gară.
Dar dorul de mine te ține pe loc,
îti sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează-n tavan o hartă șocantă.
Văd râuri albastre prin văi de oțel
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate prin noi cu miraje pierdute.
Ajunge din gară un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine
ne lasă în urmă un vis hibernal
cu sfântă lumină curgând prin destine.
Rămâne doar gândul în trenul bizar,
te simt lângă mine acum împăcată,
[...] Citește tot
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 17.02.2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi ce a mai spus Corneliu Neagu despre iarnă, despre foc, despre vânt, despre visare, despre trenuri, despre timp sau despre sfinți
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 17.02.2018, adresa este: