Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Proxima de Cornelia Georgescu

Văzându-se poftit, dulăul intră și se așeză mulțumit în locșorul special amenajat pentru el în holul de la intrare; un culcuș con-fortabil, comod, moale și pufos... Plus vreo câteva castronele de plas-tic pe care scria cu majuscule "Nero". Desigur, dulăul nu știa să ci-tească, dar se deprinsese cu acel loc, pe care-l considera, pe bună dreptate, domeniul lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lucian nu renunțase la a o conduce acasă pe domnișoara reclamantă, cu aceeași mașină albastră, chiar dacă pe tot drumul nu-și vorbeau deloc unul altuia, cu toate că erau unul lângă altul și tot fără body-guarzi, aflați în cealaltă mașină. După ce Lia coborî, la ea acasă, Lucian porni, de data aceasta cu Petre și Adi, spre casa lui, unde ajunse destul de repede.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cât despre Rikky – acesta era tare amuzant, iar prezența lui nu încurca pe nimeni cu nimic, mai ales pe micuțul Pedro, hamsterul campionului, căruia-i ținea companie, căci deja se împrietenise cu el. "Pedro e un hamster drăguț..." repeta Rikky. Desigur, hamsterul nu înțelegea cuvintele, dar asta nu-l împiedicase să lege o prietenie strânsă cu papagalul colorat.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Drumul nu era foarte dificil, dar nici prea ușor. Oricum, nu întâlniseră în cale obstacole care să le îngreuneze urcarea, de aceea înaintau în voie, destul de repede. Dacă urcau în continuare în ritmul acesta, probabil că aveau să reușească să ajungă totuși până în vârf, înainte de înserare, dat fiind că, întâmplător, muntele pe care-l aleseseră nu era exagerat de înalt.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eugen: Astea ce mai sunt?!
Alex: Bile.
Eugen: La ce folosesc?
Alex: Păi... La... Nimic. Sunt doar bilele din colecția mea; biluțe colorate, de sticlă.
Eugen: Da, desigur; trebuia să ai și tu vreo ciudățenie, o colecție stranie, să nu fi diferit de colegii tăi. Și ia mai lăsați joaca; n-avem timp de pierdut. Strângeți imediat toate biluțele care s-au înșirat pe aici!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lucian comandă tinerei care se apropiase de masa lor, iar aceasta reveni rapid, atentă, grăbindu-se parcă să-i servească, tare amabilă, surâzătoare. Totuși, după cum remarcă Mihai, Lucian îi captase atenția tinerei angajate a patiseriei, căci se învârtea fudulă pe lângă el, gudurându-se ca un cățeluș, întrebând dacă mai doresc ceva, de parcă n-ar mai fi plecat de lângă el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lucian se încruntă și o privi nedumerit. Ea-și retrăsese brusc, tocmai acum, în final, toate acuzațiile? Îl considera nevinovat și renunțase la sancțiunile solicitate? Oare ce-o determinase să procedeze astfel, tocmai acum, în final?! Ce-o influențase? Cumva... domnul Doru Dragoste?! Neînțelegând ce se petrecuse, îl auzi din nou vorbind pe fostul său profesor de istorie...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lucian se apropie de panteră, nu cu teamă, dar cu prudență. Privi felina. Era minunată! Mare, neagră, cu ochii galbeni, sticloși, cu mersul legănat, elegant, păstra parcă ceva din instinctul sălbatic al semenilor săi din junglă. Lucian se aplecă și atinse blana animalului. La început, după prima atingere, își retrase brusc mâna, dar apoi se obișnui cu blana moale, mătăsoasă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În curând, blonda necunoscută dispăru în mulțime, dar până ca ei doi să ajungă lângă mașină, pe Lucian îl mai salutară vreo câteva domnișoare; cel puțin încă vreo două, Mihai nu observase sigur acest lucru. În sfârșit, reușiră să intre în mașină. Ușor jenat față de colegul său, Lucian își privi chipul în oglindă; scoase o batistă să-și șteargă urmele de ruj rămase pe obraji.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oare câtă apă strânseseră norii ce acopereau cerul aproape în întregime, nelăsând razele soarelui să încălzească și să usuce totul?! Erau chiar atât de îmbibați, încât ploaia să dureze atât de mult? Într-adevăr, nu mai plouase de câtva timp, fusese mereu foarte cald, deci într-un fel ploaia era poate binevenită, dar devenea supărătoare, pentru că era prea multă, dintr-o dată.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 149 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Proxima, adresa este:


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Cornelia Georgescu

Cornelia Georgescu
scriitoare română

Evenimente biografice

Fani pe Facebook