Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Proxima de Cornelia Georgescu

Maria: Vai... Câtă cruzime!
Lucian: Așa-i; din nefericire mai există și asemenea indivizi care nu se dau în lături de la asemenea fapte reprobabile.
Maria: Poftim?! Desigur, ai dreptate, dar nu la indivizii aceia mă refeream eu.
Lucian: Nu?! Atunci la ce?!
Maria: La cruzimea cu care foarte multe flori au fost smulse de la locul lor, doar pentru a ajunge și a sfârși în niște vase cu apă, următoarea lor destinație, ultima, fiind, foarte probabil, o ladă de gunoi. Câtă cruzime!
Lucian: Ah, asta era... Desigur, în felul tău poate ai dreptate, însă prezența acelor flori are un scop bine determinat, ba încă unul nobil: acela de a o mai înveseli pe domnișoara Petra, în perioada de convalescență.
Maria: De acord; nu te contrazic, însă acest scop și-l puteau îndeplini la fel de bine și dacă erau aduse cu rădăcini, în vase cu pământ, nu așa, rupte... Deci, ține minte, Luci, altădată nu oferi un buchet de flori, ci o glastră cu flori, vii, care vor răsări și-n anii următori, cu o îngrijire adecvată; vor aduce tot atâta fericire în sufletul celui căruia doreai să-i alini suferința.
Lucian: Bine, am să încerc să nu uit.
Maria: Ah, scuză-mă; vorbea biologul din mine. M-a răvășit însă imaginea atâtor flori rupte, când ar putea fi lăsate să trăiască, pentru că și ele trăiesc... Știi, într-un fel și asta este tot o crimă; dacă florile ar avea grai și ne-ar putea spune ce cred ele despre asta, nici nu vreau să-mi imaginez ce-am putea afla, ce-am auzi și nu știu dacă s-ar ține cont de părerea lor, dar să lăsăm asta. Măcar domnișoara Petra e mulțumită și veselă văzându-le; ei nu i-am împărtășit opinia mea, ca să n-o indispun...

replici din romanul Proxima de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lucian: Nu! Nu sunt deloc modest, dar nici nu mă prefac; de obicei, sunt sincer, foarte sincer. Și doar atât. E adevărat, nu-mi place să fiu lăudat, dar nici criticat. În general, nu-mi place să se vorbească despre mine, să se comenteze pe seama mea, dar nu pot evita să se întâmple astfel. Și de fapt, sunt așa cum sunt și n-am ce face, pentru că ăsta sunt eu, iar dacă celorlalți nu le place, treaba lor, cu atât mai rău pentru ei, pentru că nu intenționez să mă schimb, rămân așa cum sunt: Un Don Juan faimos sau nu, un matematician celebru sau nu, preferatul domnului director sau nu... Asta e! Ăsta sunt eu: Lucian Enka. Și atât!

replici din romanul Proxima de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Maria: E greu de crezut că ai putea avea dușmani.
Lucian: Așa ți se pare ție, din cauză că ești foarte bună. Cum reușești?
Maria: Explicația ar fi simplă: Trăind mereu printre plante și animale, iubindu-le, prețuindu-le și îngrijindu-le cu drag, am devenit poate sufletistă și bună. În plus, aș putea afirma că am reușit să înțeleg adevărata valoare a vieții.
Lucian: Adevărata valoare a vieții?! Și care ar fi aceasta?
Maria: Nu știu dacă într-adevăr am dreptate și chiar aș fi descoperit această valoare inestimabilă, dar, după umila mea părere, ea constă în existență însăși.
Lucian: Adică?!
Maria: Adică fiece vietate e importantă pentru că există; și nu mă refer doar la ființele vii, ci și la plante, pentru că și ele trăiesc, chiar dacă n-au posibilitatea de a se deplasa singure, prin mijloace proprii, dintr-un loc în altul. În plus, nu e deloc corect ca noi să ne autoconsiderăm superiori tuturor celorlalte ființe, doar pentru că așa ni se pare nouă. Nu suntem cu nimic mai presus decât celelalte creaturi cu care conviețuim, doar pentru că noi avem impresia că putem fi stăpâni, că totul ni s-ar cuveni; nu-i chiar așa! Chiar și o muscă, o floare sau un microb este la fel de important și poate revendica aceleași drepturi. De ce? Pur și simplu, pentru că există! Dacă n-ar fi importante, n-ar exista, iar lucrurile s-ar simplifica, reducându-se doar la existența noastră, a speciei umane. Ar fi însă monoton, plictisitor și deloc interesant dacă n-ar exista nimic altceva cu excepția oamenilor. De aceea îndrăznesc să afirm că fiecare își are rolul și rostul bine determinat.

replici din romanul Proxima de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Maria: Ce părere ai despre el?
Stela: Nu știu ce să-ți spun; e prea devreme să mă pronunț! Dar e drăguț.
Maria: Drăguț doar, spui?! Nu e numai drăguț! E revoltător de frumos; nefiresc de atrăgător... Mi se pare periculos să călătorim alături de unul ca el, pentru o perioadă atât de lungă. Sau cel puțin riscant.
Stela: Periculos, riscant?! Haide, fii serioasă!
Maria: Știi tu ce anume vreau să spun... Credeam că ei trei sunt mai în vârstă, ca domnul profesor Manea, nu așa de tineri, ca noi.
Stela: Și eu credeam la fel, dar se pare că ne-am înșelat amândouă.
Maria: În plus... Enka Lucian; după nume, mi-e foarte cunoscut, am mai auzit de el. Știi ce se vorbește despre el prin Institut?
Stela: Nu, habar n-am! Ce se vorbește?
Maria: Că ar fi un mare Don Juan. Sau, cel puțin, așa am auzit, iar acum, că l-am și văzut, înțeleg de ce.
Stela: Eh, aș...
Maria: Dar despre ceilalți doi ce părere ai?
Stela: Nu știu. Nu pot să-mi dau seama imediat. Vom avea destul timp să-i cunoaștem suficient de bine pe toți. Oricum, sunt drăguți; toți trei! Cel înalt pare puțin cam aiurit. Sper că știu să se poarte frumos, să nu fie niște mojici nesuferiți. Iar puștiul ăsta, Mihai; el e atât de tânăr...
Maria: Ai dreptate.

replici din romanul Proxima de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Urmă un moment de tăcere, în așteptarea unui răspuns. Fulgerări nevăzute scăpărau din ochii lor și erau ca niște semnale. Un alfabet Morse al privirilor, pe care numai ei îl puteau descifra.

Cornelia Georgescu în romanul Proxima (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lucian: Gata, Mihai! Cum e cu matematica pentru mâine?
Mihai: După două zile de pregătire cu tine, mă simt cu adevărat superpregătit pentru orice concurs la mate. Dacă te cunoșteam mai demult, până acum eram as; nu înțeleg cum de cei doi prieteni mai vechi ai tăi nu s-au orientat tot spre mate.
Lucian: I-a atras altceva, doar nu era obligatoriu să aleagă tot matematica; fiecare a mers pe drumul său...
Mihai: Și tu; de ce ai ales matematica?
Lucian: Eu?! Nu știu de ce; asta mi-a plăcut de mic. De fapt, cred că matematica m-a ales pe mine... Înainte de a fi învățat să vorbesc bine, corect, am învățat singur să număr și să socotesc, de parcă aveam matematica în sânge. Când alți copii preșcolari de seama mea se jucau cu diverse jucării, eu preferam să răsfoiesc cărți; cărțile de matematică. La întrebarea "Ce vrei să devii când vei fi mare?", aveam mereu, negreșit, un singur răspuns, foarte clar: "Matematician"... Așa spuneam oricui mă întreba. Matematica a fost, într-un fel, prima mea mare iubire...
Mihai: Prima? Interesant... Asta înseamnă că ar exista și o a doua; care ar fi aceea?
Lucian: A doua? Nu, nu încă...

replici din romanul Proxima de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lucian: Ce-i asta, Nis?!
Nistor: Cum ce?! Raportul meu, șefu'. Nu asta mi-ai cerut?
Lucian: Un dosar n-ai găsit și tu, să pui foile astea în el?
Nistor: Scuze, șefu', nu m-am gândit la așa ceva. Data viitoare o să le pun într-un dosar.
Lucian: Bine. Să nu uiți. Păi... Cred că mi-am uitat ochelarii de spionaj acasă, pe Terra.
Nistor: Poftim?! Care ochelari, șefu'? Tu nu porți ochelari. Cum să-i fi uitat? Pe care?
Lucian: Pe aceia de spionaj, care să mă ajute să înțeleg scrisul tău foarte urât și să citesc ce-i pe foile astea ale tale.
Nistor: Eh, șefu'... Ce vrei?! Așa scriu eu; nu pot altfel.
Lucian: Zău, Nis, mai bine foloseai computerul și scoteai foile la imprimantă, ca să înțeleagă și alții mâzgălelile tale.
Nistor: Computerul?! Muncă în plus, șefu'. Las' că te ajut eu să înțelegi ce-am scris pe acolo.

replici din romanul Proxima de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eleonora: I l-ai lăsat pe Rikky; papagalul tău preferat... Deci, ții chiar atât de mult la băiatul ăsta, draga mea?
Maria: E un băiat bun, mamă.
Eleonora: Știu, am remarcat; bun și frumos în același timp. Pe deasupra, chiar inteligent și manierat; până și tatălui tău i-a plăcut de el. Dar mult mai important e, scumpa mea, ce simți tu pentru el?
Maria: Ah, mamă, te-aș minți dacă aș spune că nimic, dar nu-mi fac iluzii în ceea ce-l privește.
Eleonora: De ce, draga mea? De ce vorbești astfel?
Maria: Pentru că el e îndrăgostit, mamă; evident însă, nu de mine, ci de alta... Tot o colegă.
Eleonora: De unde știi? Ți-a spus el?
Maria: Nu, nici gând! Nici nu l-aș fi întrebat așa ceva. Intuiție, mamă... În plus, se observă clar din modul în care o privește, din felul în care-i vorbește, din atenția cu care o înconjoară mereu; n-are ochi decât pentru ea, deși ea e mai rece față de el, mai distantă...
Eleonora: S-ar putea să te înșeli, scumpa mea.
Maria: Nu, sunt sigură că nu!
Eleonora: Și atunci, ce-i de făcut?
Maria: Am să mă resemnez, mami. Pot înțelege că nu-i de mine; nu vreau să țintesc prea sus.
Eleonora: Ce tot spui prostii? Cum să nu fie de tine? Și tu meriți tot ce-i mai bun. Ești potrivită pentru el sau oricare altul. Meriți...
Maria: Dar nu pe el, mamă! E clar că inima lui îi aparține ei, celeilalte... Și nu vreau să mă amestec între ei doi.
Eleonora: Și atunci, tu... Cum rămâne cu tine? 13 ani sau mai mulți chiar, îl vei avea în preajmă... Cum ai să reziști?
Maria: O să reușesc, mamă.

replici din romanul Proxima de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Traian: Cum așa?! Tu în ce lume ai trăit până acum, măi, Nis?
Nistor: Eu?! Păi, cred că... A dulciurilor, dom' director.
Traian: Așa-i; tu cu dulciurile tale... Ce-ai pățit? Ți s-a cariat cumva memoria din cauza atâtor dulciuri?
Nistor: Nu, dom' director. Pur și simplu, nu știam.

replici din romanul Proxima de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lucian: Hai, cară-te!
Nistor: Auuu...
Lucian: Ce faci, mă, zevzecule? Iar ai uitat cât ești de înalt?
Nistor: Cam așa, șefu'... Aoleu, capul meu; cred că m-am ales cu un cucui de toată frumusețea, să-i țină de urât celui de azi dimineață, să nu-l lase singur...
Lucian: Ufff... Ce naiba, mă? Fii mai atent! Oare cum ai crescut așa de înalt? Bănuiesc că mâncând la dulciuri, cât mai multe.

replici din romanul Proxima de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 140 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Proxima, adresa este:

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Cornelia Georgescu

Cornelia Georgescu
scriitoare română

Evenimente biografice

Votează Proxima

Dacă îți place Proxima, dă-i votul tău, pentru ca și alții să găsească pagina mai ușor.

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!