Lucian: Și ceilalți?
Traian: N-am idee ce vor fi ceilalți; totul a fost deja stabilit, dar eu m-am interesat doar de tine...
Lucian: Dom' director, dacă într-adevăr nu dumneavoastră ați aranjat ca eu să fiu comandant, am să accept și această funcție, bineînțeles, numai dacă și ceilalți colegi ai mei vor fi de acord cu numirea mea. În caz contrar, prefer să rămân doar membru al echipajului; e suficient!
Traian: Luci, ești enervant! De câte ori vrei să-ți repet că nu puteam aranja nimic, nici dacă aș fi vrut?! Dar, pentru liniștea ta, am să te informez că nici dacă aș fi avut posibilitatea, n-aș fi procedat astfel, pentru că de obicei, îmi place să fiu corect, nu să stabilesc regulile jocului după bunul meu plac, doar pentru că sunt directorul. În plus, în asemenea cazuri, nu mă las deloc influențat de sentimente. Poți să pricepi atâta lucru?! Respect ceea ce trebuie respectat, nu impun numănui să-mi dea ascultare orbește! E adevărat: Sunt directorul în acest Institut, dar asta nu înseamnă că am putere deplină aici, că-mi pot face de cap cum vreau eu și că toți ceilalți trebuie să execute fără să crâcnească orice spun! Prefer să-mi fac datoria așa cum se cuvine, fără a da nimănui posibilitatea să-mi reproșeze cine știe ce. Când se va întâmpla acest lucru, am să-mi dau singur demisia și-am să mă retrag cu fruntea sus, fără să aștept să mi se ceară să plec. Am demnitatea mea și ar fi bine să înțelegi asta!
Lucian: Mă scuzați, dom' director...
Traian: E-n ordine, Luci! Pungaș ce ești; de fapt, știai sigur de la început că vei fi scuzat, că altfel nu s-ar putea...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
To Kuny: Da, normal. Și deși am încredere deplină în tine, pentru a înlătura orice suspiciuni în ceea ce te privește și pentru a mă asigura că nu mă înșel în privința ta, te-am verificat totuși și pe tine. Am urmărit înregistrările din momentul în care colega ta cea blondă a ajuns la bordul navei voastre.
Lucian: Ați urmărit înregistrările?! De la bordul navei noastre, "Pacifis"?! Un moment! Mi s-a spus clar că ceea ce se petrece în interiorul "Pacifis"-ului nu poate fi urmărit de aparatura existentă pe planeta dumneavoastră!
To Kuny: Nu, comandante! Sigur ai înțeles tu greșit! Cu aparatura noastră putem urmări orice, oricând! Ți s-a spus doar că locuitorii Proximei nu sunt chiar atât de indiscreți încât să vă urmărească până și în interiorul propriei voastre nave. Aveți dreptul la intimitate... Însă în situații de excepție, cum a fost aceasta, cel puțin eu îmi pot permite să încalc această regulă. Crezi că am procedat greșit?
Lucian: Nu, deloc... Înțeleg că doreați să vă convingeți de corectitudinea mea, mai ales că era vorba despre fiul dumneavoastră.
To Kuny: Și m-am convins, o dată în plus, dacă mai era necesar. De acum încolo, n-am să te mai verific niciodată, comandante! Pentru că am deplină încredere în tine, băiete! Ți-ai câștigat-o pe bună dreptate. Deci, am să te cred pe cuvânt oricând, indiferent despre ce ar fi vorba; nu va mai fi nevoie de nici un fel de dovezi!
Lucian: Vă mulțumesc, domnule!
To Kuny: N-ai pentru ce, băiete! Și tot pentru că ești demn de încredere, nu regret nici faptul că ți-am acordat prietenia mea, pe care, sincer, o meriți.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nick: Dacă a doua oară am ajuns fără să vreau la el, prima oară a fost cu un scop anume. Știi despre ce am discutat cu el?
Maria: N-aș avea de unde.
Nick: Ba da, ai avea, dacă te-ai gândi puțin. Pentru că i-am vorbit despre ceea ce m-ai rugat tu mai devreme, în legătură cu secretul nostru.
Maria: Ah, știu... Și ce-ai rezolvat? A fost de acord să dezlege misterul?
Nick: Nu tocmai. Dimpotrivă! M-a rugat insistent să păstrăm în continuare secretul și i-am promis că-i vom respecta dorința.
Maria: Dar, Nick, n-ai rezolvat nimic astfel.
Nick: Înțelege-mă, te rog! Nu l-am putut refuza. E totuși, tatăl meu.
Maria: De fapt, nu este el.
Nick: Știu, dar asta nu schimbă cu nimic situația. Îmi este ca un tată, doar m-a crescut cu drag. Oricum, e singurul tată pe care mi-l amintesc și pe care-l cunosc. Celălalt...
Maria: Celălalt e un om minunat.
Nick: Sunt sigur că așa e, dar și el e la fel de minunat.
Maria: Știu.
Nick: Tocmai de aceea nu pot să-l dezamăgesc.
Maria: Te înțeleg. Deci, în final, n-ai rezolvat nimic discutând cu tatăl tău.
Nick: Ba da, bineînțeles. Mi-a promis că va încerca să găsească o altă soluție. Zicea că va discuta serios cu Luci, cât de curând, dar nu știu ce anume are de gând să-i spună.
Maria: Așa, deci?! E bine și doar atât. Deși ar fi fost mult mai bine dacă ar fi decis să nu ascundă nimic, să vorbească, să dezvăluie întregul adevăr, în fața tuturor; nu cine știe ce, să-l convingă pe Luci....
Nick: Știu, dar nu l-am putut convinge. De asta venisem la voi în navă; bănuiam că te voi găsi acolo. Voiam să-ți spun că am stat deja de vorbă cu tatăl meu.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Și dacă nu vreau să fac așa cum zici?
Stela: Nu-mi pasă ce vrei tu, vei face exact cum spun eu! De altfel, nici nu vei avea încotro. Însă după acest tratament, vei vedea că te vei simți mai bine, aproape ca nou.
Lucian: Sunt convins. Și-ți mulțumesc de pe acum pentru efortul depus.
Stela: Nu te grăbi cu mulțumirile, frumosule! Sunt sigură că n-o să-ți convină regimul la care vei fi supus. Pe durata tratamentului n-ai voie să părăsești nava. Vei sta mai mult izolat, în rezerva ta; ai numai câteva ore în care te poți plimba prin navă, timp în care îți este absolut interzis orice efort fizic sau intelectual. Trebuie doar să fii cât mai relaxat, să dormi la orele stabilite, să mănânci și să-ți iei pastilele, după programul pe care ți-l voi impune. E clar?
Lucian: Nu pare a fi prea plăcut.
Stela: Nu mă interesează dacă-i plăcut sau nu. Nici nu trebuie să fie plăcut! Nu cumva să-ți închipui că dacă nu voi fi tot timpul aici, vei putea să-ți faci de cap după cum vrei, pentru că te înșeli! Vei fi urmărit îndeaproape, iar dacă aflu că nu-mi urmezi întocmai instrucțiunile, voi lua măsuri severe. În acest caz, voi veni în navă și voi rămâne aici, cu tine, până-ți vei reveni complet și te voi supraveghea îndeaproape. Voi fi mereu lângă tine. Te sfătuiesc deci să-mi dai ascultare; ar fi mai bine să cooperezi cu mine, să ne înțelegem omenește. Nu crezi, comandante?
Lucian: Bine, doctore! Nu-ți promit nimic, dar voi încerca să fiu băiat cuminte și ascultător, deși pentru mine e mai dificil să mă supun tuturor acestor reguli. Însă nu vreau să te dezamăgesc.
Stela: Așa sper și eu.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Deci, unde rămăsesem?! Îmi spuneai despre domnul To Kuny. Îmi mai povestești despre dânsul sau nu?!
Lucian: Da, sigur... Domnul Kuny, mai bine zis, Victor. Preda Victor. Și nu s-ar putea să nu dau din nou peste dom' director. Pentru că Victor era unul dintre cei mai buni prieteni ai lui dom' director, așa mi-a spus dânsul, atunci, demult, când am avut acea discuție, după ce am absolvit Institutul. Deci, domnul Kuny... Victor... Și dânsul trebuia să facă parte din echipajul navei "Vulturul", în misiunea spre Proxima, misiune care deja devenise oficială. Aidoma misiunii noastre, fusese pregătită până la cel mai mic amănunt și chiar anunțată data lansării...
Lia: Luci, scuză-mă că te întrerup, dar... Zici că ți-ai amintit tot ceea ce ai vorbit cu domnul director. Atunci, știi și care ar fi fost ceilalți membrii ai echipajului "Vulturului"?
Lucian: Da, mi-am amintit și acest lucru. Trebuia să fie zece, fără doamne sau domnișoare, deci, doar domni, fără fete... Mulți dintre membrii echipajului de atunci sunt părinții unora dintre colegii noștri. Chiar și tatăl meu...
Lis: Vrei să spui, domnul Enka?
Lucian: Da, blondul meu cel enervant... Și să știi, nu-l urăsc!
Lia: Am înțeles asta, Luci.
Lucian: Ce ciudat! Tocmai mi-am dat seama că mi-e dor și de blondul ăla, mult de tot, oricât aș încerca să neg asta... Mi-e dor de el, de tot ce ține de el; de blândețea lui, de nepăsarea lui, de felul lui de a fi, atât de liniștit; întotdeauna îmi doream să fiu ca el, dar n-aș fi putut reuși, în nici un caz...
Lia: Bineînțeles că ți-e dor de dumnealui, doar e tatăl tău.
Lucian: Mda...
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Ești sigură că n-ar fi vorba despre altceva, nu despre jurnalul ei personal? Ar putea fi raportul despre activitatea mea în timpul misiunii, cel pe care îl întocmește pentru Comisia Disciplinară a Institutului nostru.
Sonya: Nu e nici un raport; e jurnalul ei personal. Am văzut că mai completează și un alt registru gros, în care se pare că scrie tot despre tine; probabil că acela este raportul despre care ai amintit. Dar de ce ar întocmi un asemenea raport despre activitatea ta din timpul misiunii, pentru acea Comisie a Institutului vostru?
Lucian: Ah, e o poveste mai lungă... O pot scurta pentru tine. Lia m-a reclamat Comisiei de Disciplină a Institutului nostru înainte de a fi plecat în această misiune, susținând că aș avea un comportament necorespunzător funcției mele și solicitând destituirea mea din funcția de comandant al misiunii, cât și excluderea mea definitivă din echipajul navei "Pacifis". În urma anchetei Comisiei Disciplinare, cererile ei au fost respinse, mai ales că în final, ea și-a retras toate acuzațiile aduse la adresa mea, susținând că aș fi nevinovat și solicitând să nu se ia nici o măsură împotriva mea; totuși, s-a stabilit ca ea să-mi urmărească îndeaproape activitatea pe tot parcursul misiunii și să întocmească un raport detaliat despre mine și activitatea mea, raport pe care să-l prezinte la întoarcere acestei Comisii de Disciplină. Cam asta ar fi, pe scurt. Din cauza asta mă gândeam că ar putea fi vorba despre acel raport întocmit de ea; aș fi curios să văd și ce-a scris acolo despre mine.
Sonya: Înțeleg... Deci, ai fost indisciplinat?!
Lucian: Aș...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: Ce-i, Diana? Ce te mai nemulțumește de data asta?
Diana: În primul rând, am venit să las aici asta.
Traian: Ce-i asta, Diana?
Diana: Cererea pentru concediul meu, după cum ai promis, cu plată, până la anul, în iunie, cu salariu dublu...
Traian: Bine. Las-o aici și fii liniștită! E ca și aprobată, cu toate condițiile solicitate, pe care, sper, le-ai menționat.
Diana: Poți fi sigur că le-am menționat. Deci, pot reveni la lucru de abia la anul, prin iulie...
Traian: Exact. Mai ai și altă problemă?
Diana: Da; Luci...
Traian: Ce-i cu el?
Diana: De ce i-ai dat cheile mașinii tale? De ce i-ai pus mașina ta la dispoziție?
Traian: Pentru că așa am vrut, Diana. Ce te deranjează?
Diana: Ești inconștient sau ce-ai? Îl favorizezi prea mult. Nu-ți dai seama că atenția ta exagerată față de el devine suspectă?
Traian: Inconștient, zici?! Bine spus! Însă inconștient am fost în urmă cu mulți, mulți ani, când credeam în toate promisiunile tale, în vorbele tale dulci, în cuvintele deșarte cu care mă amăgeai și nu-mi dădeam seama că mă prosteai în față; nu și acum! Acum nu sunt inconștient. Acum îmi dau seama perfect ce fac: I-am pus la dispoziție fiului tău cea mai bună mașină pe care o am la ora actuală. De altfel, să nu-ți închipui că ar fi prima oară când i-o las pe mână; a mai folosit-o el cu destule alte ocazii. Toată lumea știe că Luci e preferatul meu, deci nu-i nimic suspect în asta, nu-i o atenție exagerată.
Diana: Ba este! Gândește-te mai bine! Cel mai corect ar fi să-i ceri cheile înapoi.
Traian: Nici nu mă gândesc! I-am lăsat mașina și n-am să-mi schimb hotărârea, orice ai spune tu!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Totuși, mă ierți, cu adevărat?
Lucian: Sigur! N-ai înțeles încă? Te-am iertat deci, deși ceea ce ai spus rămâne, nimic nu poate schimba acest lucru și sper să înțelegi că m-a durut foarte mult. Încă mă doare, dar nu contează. Nu vreau să mă mai gândesc. Ce-a fost, a fost, trebuie să uităm. Timpul merge înainte, nu se oprește-n loc, iar înapoi nu se întoarce. Trebuie să privim spre ce va fi de acum încolo.
Lia: Și ce va fi? Vei reveni acum printre noi?
Lucian: Așa, brusc?! Uff... Nu se poate. Mi-e greu, dar am să în-cerc. Cred că da, voi reveni în cele din urmă. De ajuns cu separările inutile! După șase luni, m-am săturat de singurătate!
Lia: Deci, chiar nu ești supărat, deloc?
Lucian: Nu! Și te rog să nu mai vorbim despre asta. Eu sunt dispus să uit totul. De fapt, am și uitat deja. Putem pretinde că nu s-a întâmplat nimic, niciodată. Te-aș ruga să gândești și tu la fel. Să ștergem totul cu buretele. S-o luăm de la început.
Lia: Am să încerc, dar nu-i așa ușor. Rămân cele șase luni, care nu pot fi șterse cu buretele; e jumătate din perioada care a fost stabilită pentru această misiune pe planeta Proxima... În orice caz, îți mulțumesc. Acum pot fi liniștită, dacă știu de la tine că m-ai iertat. Înseamnă foarte mult pentru mine. Dar ești sigur că...
Lucian: Da, sunt foarte sigur. Te rog încă o dată, nu vreau să vorbim despre asta! Dacă tot ai venit până aici, să vorbim despre altceva, orice altceva. Ar fi mult mai plăcut.
Lia: Bine. Doream doar să mă asigur...
Lucian: Poți fi foarte sigură! Te rog...
Lia: Da, bine. Am înțeles. Nu mai vorbim despre asta, pentru că nu-ți face plăcere. Nici mie.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Bine, scuză-mă... Și cum s-a rezolvat problema în final?
Lucian: Nu contează cum, ci doar că s-a rezolvat totuși, cu bine.
Lia: Și totuși, cum ai reușit să-l convingi pe Nick?!
Lucian: Ți-am spus, nu mă mai chinui atât, nu vreau să detaliez, mi-a fost de ajuns prin ce-am trecut aseară... N-a fost deloc plăcut!
Lia: Care parte n-a fost deloc plăcută pentru tine?
Lucian: Poftim?!
Lia: N-are importanță. Deci, aseară, când ne-am întâlnit, totul se rezolvase deja, de aceea erai atât de mulțumit!
Lucian: Da, evident!
Lia: Și totuși, ce căutai în oraș?
Lucian: Cum, adică?! Păi, Nick plecase furios din navă, apoi, blondina... Ea mi-a spus să stau liniștit, că va rezolva ea totul, dar n-am putut să-i dau ascultare. Nu puteam fi liniștit! Nu puteam suporta gândul că le creasem acest gen de probleme! M-am dus să vorbesc cu Nick, să-i explic situația, însă nu mai era nevoie... Când am ajuns eu acolo, erau deja împăcați, îmbrățișați. Maria a reușit să-l convingă că nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Ești sigur că se împăcaseră?
Lucian: Da, absolut! Dacă văzându-i împreună, îmbrățișați, încă puteam avea îndoieli, apoi Nick mi le-a spulberat imediat! El însuși m-a asigurat că totul este în ordine. Blonda a reușit să-l convingă, iar eu eram mulțumit, pentru că nu mi-ar fi convenit deloc ca eu să fiu motivul pentru care ei doi să se certe. Sunt un cuplu reușit; le stă foarte bine împreună!
Lia: Așa e. Să nu uiți acest lucru!
Lucian: Ce vrei să spui, Lia?
Lia: Nimic. Mă întrebam doar cum poți să intri mereu în astfel de încurcături neplăcute?
Lucian: Și eu m-am întrebat acest lucru... N-am găsit încă un răspuns.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Păi, fie, dacă insiști... Când am plecat de la supercomputer eram într-adevăr răvășit, dar nu într-atât încât să mă las copleșit de cele văzute. Însă din cauza asta, m-am învârtit într-una prin oraș, ca un tont, cu gândurile aiurea, sucind problema pe toate fețele, posibile și imposibile; n-am ajuns la nici o concluzie, decât cea pe care tocmai ți-am spus-o și ție, anume, mă voi lămuri direct cu ei, când vom ajunge acasă, pe Terra. Până atunci, abandonez orice încercare de a afla ceva în acest sens și accept doar realitatea pe care o știu eu, adică aceea în care blondul e sigur tatăl meu; nimic altceva! Deci, din punctul meu de vedere, sunt un Enka și așa voi rămâne în continuare! Dar tot în acea zi, seara, în final am intrat într-un restaurant...
Mihai: Și ai dat de Lia.
Lucian: Nu, de Maria. Blonda era acolo, la o masă, singură, fără Nick, așa că m-am așezat lângă ea, la masă. Și știi cum e ea, mereu un zâmbet, plină de voie bună, mi-a alungat cu felul ei de-a fi orice gânduri neplăcute, legate de mama, sau de oricine altcineva. Asta doar până când, da, a apărut și Lia, împreună cu Sid. Au intrat tocmai în acel restaurant și culmea, s-au așezat la o masă, exact în fața mea! N-am să susțin că s-ar fi așezat intenționat drept la acea masă, însă... I-aș fi văzut și fără să vreau, fără să privesc în direcția lor... Era de-a dreptul ridicol! Jenant! Blonda mi-a spus de multe ori să părăsim restaurantul, sau măcar să ne mutăm la altă masă, sau cel puțin să schimbăm locurile, ca să nu-i mai văd, dar eu, ca de obicei, încăpățânat, nu și nu! Ar fi trebuit să-i fi dat ascultare și aș fi evitat ceea ce a urmat.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Proxima, adresa este:
