Maria: Totuși aș vrea să-ți cer un mic sfat prietenesc, pentru că-mi place modul în care gândești.
Lucian: Un sfat? Te ascult! Chiar mă bucur că-mi ceri mie părerea.
Maria: Păi... Tu ce-ai face în locul meu?
Lucian: În locul tău? În legătură cu ce?
Maria: Știi tu... cu Nick. E atât de insistent și vrea totul atât de repede...
Lucian: Deci asta ai vrea să știi? Asta te preocupă atât de mult? Păi... În locul tău, nu mi-aș face atâtea probleme. Aș avea încredere în Nick și aș face cum îmi cere, oricât de greu mi s-ar părea la început, sau oricât de greu ar fi. M-aș duce să rămân împreună cu el chiar și acum, în momentul ăsta, în locul tău, căci sunt sigur că el e pe aici, pe afară, prin jurul navei noastre, așteptându-te. Doar nu crezi cumva că s-ar fi dus în oraș... Nu, în nici un caz! Sunt sigur că e aici, te așteaptă, ca și noaptea trecută, sperând că vei sosi... Asta aș face eu în locul tău. Dar asta-i numai părerea mea. Tu trebuie să decizi și să faci așa cum crezi de cuviință. Deși, dacă tot mi-ai cerut părerea, să știi de la mine că n-ai avea nimic de pierdut rămânând împreună cu Nick, ci dimpotrivă, ai avea numai de câștigat, pentru că el e un tip grozav, minunat. Și sincer să fiu, zău că-mi pare tare rău de el, văzându-l cât de mult suferă. Dar tu decizi, nu eu, pentru că tu ești Maria, nu eu...
Maria: Mulțumesc mult pentru sfat, Luci. Am să țin cont de el în hotărârea pe care o voi lua.
Lucian: Rămâne între noi. Nu mă spui lui Nick, în ordine?
Maria: Desigur. De ce te-aș spune?
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Într-adevăr, am multe animale. Încă o dată, îmi cer iertare, doamnă, pentru micile incidente de ieri; știu că v-ați cam speriat, mai ales de Marta, dar și de Jerry.
Diana: Ah, nu; nu face nimic, drăguțo, nu trebuie să-ți ceri iertare. Dimpotrivă, eu ar trebui să procedez astfel, dar... Așa sunt eu din fire, mai fricoasă.
Maria: Noi iubim foarte mult animalele, ceea ce, cred că e normal într-o familie ca a mea, tata și eu fiind biologi, iar mama medic veterinar, iar motivul pentru care ținem acele animale în casă, la bloc, este că până acum n-am avut unde altundeva. De abia astăzi, după ședință, domnul primar a avut amabilitatea de a aproba cererile pe care tata le-a depus cu foarte mult timp în urmă, pentru cumpărarea unor terenuri pe care să amenajăm adăposturi speciale pentru animalele noastre. Se pare că obținerea acestor aprobări a ținut de reușita mea, pentru că până acum, domnul primar n-a avut niciodată bunăvoința de a ne asculta, iar acum, a mai și recunoscut cu nonșalanță că dacă eu n-aș fi reușit performanța de a deveni membru al echipajului, familia mea n-ar fi obținut aprobările necesare cumpărării acelor terenuri.
Iulian: Asta e, ce să-i faci? Până nu devii o persoană importantă, nici nu ești băgat în seamă; o problemă cunoscută de mult... Acum ați devenit chiar cetățeni de onoare ai orașului nostru; domnul primar v-a acordat aceste titluri.
Maria: Eu n-am urmărit niciodată obținerea unor asemenea titluri; probabil nici colegii mei.
Iulian: Poate că nu, dar le meritați.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonya: De fapt, știam ce faci în acest moment și că mai ai puțin de vopsit aici, de aceea mi-am permis să te deranjez.
Lucian: Aha, pricep... Deci, m-ai urmărit, chiar dacă nu în direct; ai continuat însă să mă urmărești.
Sonya: Așa e, recunosc. Nu te văzusem de mult timp și doream să știu ce faci, lucru pe care-l puteam afla cu ușurință.
Lucian: Pricep. Nu te condamn deloc. Dacă ai posibilitatea să afli orice, de ce nu? Poate că și eu aș fi procedat la fel, în locul tău. Dar dacă tot ai venit până aici, hai să intrăm în navă, n-are rost să stăm afară. Termin mai târziu de vopsit nava, am destul timp.
Sonya: De ce nu-i lași pe roboți să se ocupe de treaba asta?
Lucian: Să las roboții?! Nu; prefer să termin eu, de moment ce eu m-am apucat de revopsit, eu voi vopsi toată nava cu albastru, deci, eu o voi termina.
Sonya: Bine, n-ai decât; fie cum vrei...
Lucian: Deocamdată... Hai să intrăm în navă.
Sonya: Mai bine nu. Sincer, aș prefera să mergem prin orașul artificial, să discutăm, să ne plimbăm, ca să scap de costumul ăsta incomod; mă simt mult mai bine fără el, dar aici sau în nava ta, nu pot renunța la el.
Lucian: Vom merge și prin oraș, însă înainte de asta, tot va trebui să intrăm în navă, măcar pentru puțin timp, atâta cât să mă curăț și să mă schimb în uniformă. Doar ce ai spus că așa, albastru cum sunt acum, i-aș putea speria pe toți locuitorii planetei. N-aș vrea să se întâmple una ca asta.
Sonya: Ai dreptate. Bine, în cazul ăsta, să intrăm în nava ta.
Lucian: După tine, domnișoară.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Eu... Rămân doar comandantul... Sau condamnatul misiunii, mai bine zis. Atâta tot! Nimic mai mult.
Maria: Nu-i așa, Luci... Ești tot tu, așa cum te știam. Așteaptă doar să ajungem înapoi, pe Terra, să vezi cum te vor înconjura iarăși o mulțime de tinere frumoase. Ai de unde alege. Deci, nu vei rămâne niciodată singur; nu s-ar putea. Nu tu!
Lucian: Te rog, blondo! Nu-mi aminti de ele! Nu-i momentul potrivit. Nu mă interesează, nici una! Alesesem deja...
Maria: Da, știu, tu o alesesei pe Lia, încă de atunci, de mult timp...
Lucian: Am ales greșit, se pare... Însă doar ea mă interesează. Nici o alta. Asta e... Mai și pierzi în viață, nu poate fi totul așa cum ți-ai dori... Ar fi prea frumos. Doar nu trăim în basme... Ce credeam?! Cât de naiv puteam oare fi? Tocmai eu?! Hmm... Aici e vorba de realitate, nu de povești.
Maria: Totul, Luci?
Lucian: Păi, da... Restul dorințelor mi s-au împlinit, aproape toate. Cea mai importantă însă, tocmai s-a îndepărtat teribil... Ascultă, mă simt mult mai bine acum, așa că te poți întoarce liniștită, să mănânci. Eu te-am întrerupt de la masă și nu aveam nici un drept să fac asta.
Maria: Nu-mi mai e deloc foame.
Lucian: Atunci, te poți întoarce la Nick, probabil te așteaptă nerăbdător și nu vreau să ai din nou probleme cu el, mai ales nu din cauza mea! Nu din nou. Pricepi?
Maria: Nick?! Lasă-l în pace pe Nick! N-am nici un fel de probleme cu el. Cu excepția uniformei ăleia, pe care o poartă într-una. Ar lua-o și ca pijama, dacă s-ar putea...
Lucian: Hmm...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eugen: Și atunci, mama lui Luci, Diana... Nu mi-aș fi închipuit vreodată că ai iubit-o.
Traian: Am iubit-o?! La naiba! Încă o mai iubesc, Eugen! Enorm... Ca un nebun... Înțelegi acum de ce nu m-am căsătorit niciodată? Din cauza ei, desigur, altfel, n-aș fi avut nici un motiv.
Eugen: Dar a trecut atâta timp de atunci... Ar fi trebuit să-ți refaci viața, să nu rămâi singur...
Traian: Nu, fără ea n-avea nici un rost; n-aș fi putut. Știu; lumea e plină de multe alte femei frumoase, nu e ea singura, dar pentru mine nici nu se pune problema alteia.
Eugen: De ce?!
Traian: De ce?! Pentru că eram mult prea îndrăgostit de ea, din cauza asta. Și încă mai sunt. Nu reușesc să mi-o scot din minte... Poate că dacă n-aș vedea-o zilnic pe aici, prin Institut... Dar nu, nici așa n-aș putea-o uita sau înlocui cu alta... Mi-e imposibil!
Eugen: Dar ai avut o relație cu ea atunci.
Traian: Aș, relație... E deja prea mult spus. Amândoi eram mult prea tineri, naivi, visători, niște copii. În plus, ea nu mă iubea deloc. Eu, desigur, mă aflam la polul opus; eram în stare să-mi dau viața pentru ea. I-aș fi pus lumea la picioare, aș fi mutat munții din loc; aș fi făcut orice pentru ea. Se pare că nu era de ajuns. L-a preferat pe blond și încă îl preferă, tot pe el. Pe atunci nu doar ea, ci și mama ei, doamna Dana Dragomir. Eu ce eram?! Doar un elev al Institutului. Ce-i puteam oare oferi fiicei dânsei? Mai nimic! N-aveam casă, n-aveam mașină, n-aveam bani. Nimic... S-a împotrivit categoric unei relații între mine și fiica ei.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Luci, ce-a fost asta? Cum poți să te comporți astfel, să te faci de râs, tocmai tu? Zău așa...
Lucian: Poftim?! Cine și cum se face de râs?
Maria: Tu, te-ai făcut deja; de fapt, nu doar pe tine, ci și pe mine, că eram împreună cu tine la acea masă... M-ai făcut serios de râs acum!
Lucian: Eu?! Nu înțeleg absolut nimic din ce-mi spui, Maria...
Maria: Ah, Luci... Știi foarte bine că nu trebuie să facem zgomote aici, pe Proxima.
Lucian: Off... La naiba! Cui îi mai pasă? Ce contează? Chiar e lipsit de orice importanță! N-are sens; nimic...
Maria: Te rog, nu vorbi astfel.
Lucian: Dar... L-a sărutat! Nu-mi vine să cred! Chiar l-a sărutat!
Maria: Știu, Luci. Am văzut și te înțeleg. Eu, da, însă nu și localnicii. Trebuie să te controlezi, nu să reacționezi astfel.
Lucian: Poate că ai dreptate. Însă, în acel moment, cine s-ar mai fi putut controla?! Eu nu, eram mult prea furios!
Maria: Luci, te înțeleg foarte bine! Știu că ți-a fost greu să-i vezi astfel, însă asta nu explică modul în care ai reacționat. Indiferent de situație, nu trebuie să uităm unde ne aflăm și care e regula de bază aici: Liniștea! Pentru localnici, liniștea e sfântă. Și noi trebuie să o respectăm.
Lucian: Păi, știu foarte bine asta, dar... La naiba! L-a sărutat! Chiar l-a sărutat! Pe Sid! De ce tocmai pe el? Ea pe el, nu invers. Adică... Măcar dacă o săruta Sid pe ea, nu mă deranja atât de mult. Înțelegeam. Dar așa... Nu înțeleg, nu mai înțeleg nimic! Nu pot... Ce-nseamnă asta?! E-o nebunie!
Maria: Off, Luci... Ce complicat!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Hmm... Și crezi că e bine să continui cu aceste lecții, cu Sid?
Lia: Evident. De ce nu?
Lucian: Și ce-ai să faci dacă el se va îndrăgosti de tine?
Lia: Cine?! Sid?!
Lucian: Da, el. De ce te miri?! Crezi că n-ar fi posibil?
Lia: Nu știu. Însă nu cred că el ar comite o asemenea imprudență.
Lucian: Să presupunem că totuși o va face. Cum te vei descurca în această situație?
Lia: Nu știu. Chiar nu m-am gândit la această posibilitate.
Lucian: Dar ea există! Așa că gândește-te mai bine, înainte ca acest lucru să se întâmple. Nu va aduce nimic bun, pentru că el n-are nici o șansă cu tine!
Lia: De unde știi tu că nu are?! De ce ești atât de convins?
Lucian: E simplu: El e de aici, iar tu ești de pe Terra. Nu cred că tu vei dori să rămâi aici, iar el nu te va putea însoți pe Terra, în nici un caz, niciodată!
Lia: De ce nu?! Nick ne va însoți!
Lucian: Nick e diferit. Cu el e cu totul altceva.
Lia: Nu s-ar zice. Amândoi sunt de aici.
Lucian: Te rog... Doar nu vrei să mă convingi că ar fi așa. Și sper că nu crezi cu adevărat acest lucru. Dar i-am promis domnului Kuny că n-am să insist asupra acestui subiect delicat, legat de originea membrilor familiei sale.
Lia: I-ai promis?!
Lucian: Da, pentru că dânsul m-a rugat insistent și nu vreau să-l supăr. E un om deosebit. Totuși, asta nu înseamnă că aș crede altceva. În fine! Nu mai vorbesc despre asta, doar așa am promis... Era însă vorba despre Sid. Și ar fi mai indicat să renunți la aceste lecții, ca să eviți eventualele probleme, ce s-ar putea ivi.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diana: Mă îndoiesc că dumneavoastră aveți habar despre cum ar fi să vă știți unicul fiu atât de departe, pentru o perioadă atât de lungă... Nu treceți prin ceea ce trec eu!
Eugen: Vă rog, doamnă Enka... Vă înțeleg perfect temerile; știu ce simțiți.
Diana: Nu, domnule Manea, nu știți! Nu aveți cum, nici de unde! Însă repet: Nu pot fi de acord cu această plecare a fiului meu! Mi-e imposibil să accept o asemenea misiune... Nu! Băiatul meu nu va pleca! Nu rămâne decât să-i aleagă, domnule, pe alții... Mai sunt destui tineri capabili prin Institut!
Eugen: Doamnă Enka, poate nu vă dați seama că la ora actuală, Luci e cel mai bun din Institut, cel mai potrivit pentru o asemenea misiune; spun aceasta fiind sigur că nu greșesc, doar eu l-am învățat aproape tot ce știe. În plus, "Pacifis" e unica navă capabilă de un asemenea zbor. Cum credeți că, dacă prin absurd, am accepta ideea neparticipării fiului dumneavoastră la misiune, el ar fi de acord ca "Pacifis", nava lui, cea la care a lucrat în ultimii ani, să plece cu alții, fără el?! Cum credeți că ar suporta să-și vadă nava pilotată de alții, fără a fi și el cel puțin prezent la bord? Ar fi imposibil! "Pacifis" n-ar pleca nicăieri fără el, iar fără "Pacifis" se poate spune "adio" unei misiuni spațiale spre Proxima.
Diana: Aceste amănunte nu mă interesează, domnule profesor; n-au nici o importanță pentru mine! Nu-mi pasă câtuși de puțin dacă misiunea spre Proxima va avea sau nu loc; pentru mine, important e doar ca fiul meu să rămână aici, să nu plece nicăieri!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Știi, anul trecut aveai o părere total diferită despre mine. Aș vrea ca lucrurile să fie din nou la fel ca atunci.
Ly: Da, dar știi că nu mai pot fi la fel ca atunci!
Lucian: Știu... Ia loc, te rog! Și relaxează-te! N-am să te mănânc, pe cuvânt! Serios, nu sunt chiar un monstru... Nu mă privi atât de speriată; n-am de gând să-ți fac absolut nimic! Nici să te sărut. Promit! Jur! Ce vrei mai mult de atât de la mine?
Ly: De ce-aș avea încredere în tine?
Lucian: De ce n-ai avea?! Ți-am dat vreodată vreun motiv?
Ly: Da, mi-ai dat, atunci...
Lucian: Ah, atunci... Știu, am fost un dobitoc! Și-mi cer mii de scuze față de tine, Ly, pentru acel gest necugetat! Chiar nu mă poți ierta? Nu poți trece peste ceea ce s-a întâmplat atunci? Te rog, din nou...
Ly: Nu știu... Nu știu ce să mai cred despre tine, Lucian! După ce te-am văzut la supercomputer, de ziua mamei tale... Mă derutezi continuu!
Lucian: Sunt un ciudat...
Ly: Nu chiar un ciudat. Și totuși, ce făceai pe aici?
Lucian: Nimic deosebit. Înainte de a intra tu, de abia sosisem și... Răsfoiam puțin albumul cu fotografii al Liei.
Ly: N-ar trebui să umbli prin lucrurile ei, dacă ea nu este aici.
Lucian: Știu foarte bine asta, dar tocmai am stabilit că sunt un ciudat, deci, nu mă comport normal... Crezi că am greșit chiar atât de mult, dacă i-am răsfoit puțin albumul?
Ly: Nu, probabil că nu. Știi, de fapt, cred că aș vrea să-l văd și eu, pentru că ea nu mi l-a arătat niciodată. Crezi că s-ar supăra dacă voi arunca și eu o privire?
Lucian: Nu, n-ar avea de ce.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stela: Și atunci, în legătură cu Alex, temerile mele se adeveresc totuși, fiindcă am rămas singura disponibilă, ca să mă exprim astfel...
Lucian: Te exprimi greșit, doctore! Pentru că nu-i deloc așa! Am să te rog să nu gândești astfel despre Alex. Îl cunosc, într-adevăr, foarte bine, de mult timp. Nu e genul ăsta de om. Dacă nu s-ar simți cu adevărat atras de tine, nu s-ar încumeta să te amăgească, iar dacă nu i-ar conveni să-și aleagă o fată de pe o altă planetă, sunt convins că nu s-ar grăbi, ar aștepta încă vreo șase-șapte ani, până vom ajunge înapoi pe Terra, pentru a întemeia acolo o relație mai serioasă, mai mult decât doar amicală, sau pentru a-și găsi perechea potrivită lui acolo, pe planeta noastră.
Stela: Spune-mi, Luci, tu crezi că eu și Alex nu ne potrivim?
Lucian: N-am spus așa ceva, doctore. Cred că vă potriviți totuși, vă stă bine împreună, dar mă surprinde... Adică... Nu mi-o lua în nume de rău, dar zău, nu mă așteptam ca voi doi să vă apropiați atât de mult într-un timp atât de scurt, adică să... Ah... Mă rog, sper că mă înțelegi tu. Adică, după șase ani, cât am călătorit împreună, timp în care nici unul dintre voi n-a dat vreun semn cât de mic că l-ar interesa în mod deosebit persoana celuilalt, altfel spus, erați indiferenți, ca doi străini, această împrietenire bruscă, subită, pare puțin cam bizară.
Stela: Te înțeleg. Chiar și mie mi se pare ciudat. Poate și lui Alex. De ce nu-l întrebi? Doar e prietenul tău; din copilărie chiar.
Lucian: Poate o să-l întreb, când voi avea ocazia; nu acum, evident!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Proxima, adresa este:
