Lucian: Vă ascult, domnule Stancu!
Virgil: Desigur. Îmi dau seama că te întrebi de ce ți-am solicitat o întâlnire între patru ochi și am să te lămuresc de îndată. Bineînțeles, înainte de ceremonie, nu știam că vei fi comandantul și te felicit pentru numirea în această funcție. De asemenea, felicitările mele pentru această superbă navă spațială; știu că e mai mult capodopera ta.
Lucian: Vă mulțumesc, domnule.
Virgil: N-ai pentru ce, dar îți spun că această numire în funcția de comandant nu schimbă cu nimic situația.
Lucian: Despre ce situație este vorba, domnule? La ce vă referiți?
Virgil: În primul rând, să nu-ți închipui că fiica mea, Lia, ar avea vreun amestec; ea habar n-are de intenția mea de a-ți vorbi.
Lucian: Înțeleg; însă nici n-am susținut că fiica dumneavoastră ar fi cumva implicată. Presupun că dacă ar fi, ar participa la această discuție, deci, ar fi prezentă, doar nu există motive s-o înlăturați.
Virgil: Bineînțeles, însă am considerat că ar fi mai bine ca ea să nu fie prezentă. Și hai să nu mai tot ocolim subiectul, pentru că n-are rost să prelungim prea mult discuția. Am să încerc să fiu cât mai direct posibil.
Lucian: Chiar vă rog, domnule; nici mie nu-mi plac ocolișurile.
Virgil: Foarte bine. Deci, sper să înțelegi că nu de la fiica mea, însă am aflat despre tine că ai fi...
Lucian: Un mare Don Juan.
Virgil: Întocmai.
Lucian: Mda... Se pare că nu pot scăpa pe nicăieri de această "faimă" cu care m-am ales și care mă urmărește...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Haide, Luci! Glumeam doar, ar fi trebuit să-ți dai seama.
Lucian: Aha, glumeai, deci... Atunci, comandantul cel căpos te întreabă ce s-a întâmplat cu micuța ta prietenă? Te-ai săturat deja de Ema?
Maria: Nu încă. Făceam doar o mică pauză, după care am să mă întorc de îndată la ea.
Lucian: Înțeleg. Și până acum, ce-ai constatat referitor la ea?
Maria: Nimic deosebit, în afară de faptul că e o leneșă fără pereche. Nu s-a mișcat deloc de acolo, stă, așteptând ceva, dar nu pricep ce. Să se petreacă vreo minune și să aterizeze vreo insectă în pânza ei firavă?! Nu-și dă seama că asta nu se va întâmpla în curând?
Lucian: Probabil că nu-și dă seama. La urma-urmei, Ema e doar un păianjen. E normal să-și aștepte prada.
Maria: Așa e; doar un păianjen. Un păianjen care visează o pradă bogată... Ascultă, Ema o fi ea un păianjen, dar noi suntem oameni; și între timp mie mi s-a făcut foame. Mai mult de asta am venit pe puntea principală. Eu nu pot aștepta, ca Ema, să pice ceva din senin. Ce zici, căposule, ne poți servi cu ceva?
Lucian: Asta era... Sigur, se rezolvă imediat! Dar după cum știți, nu vă voi putea servi cu ceva preparat de mine; Nis mi-a interzis acest lucru la jocul de cărți. Deci, va trebui să vă mulțumiți cu ce a pregătit Robby sau Felix.
Maria: Evident. Acum orice e bun. Mai ales atâta timp cât nu e necesar să le prepar eu.
Lucian: Vezi, într-un fel și tu semeni cu micuța ta prietenă pe care tocmai ai părăsit-o. Ești la fel de leneșă ca și Ema.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Repet, îmi pare rău! Cred că am interpretat greșit unele lucruri și m-am lăsat influențat de acestea...
Lia: N-ai putea vorbi mai clar?! Ce lucruri?!
Lucian: Păi, lucruri... Însă, de curând am aflat că te-ai implicat foarte mult în realizarea cadoului meu și îți mulțumesc pentru asta.
Lia: Nu trebuie să-mi mulțumești doar mie. Se pare că ești greșit informat. Toți au contribuit cu ceva la realizarea lui.
Lucian: Da, știu. Iar celorlalți le-am mulțumit deja. Însă ție doream să-ți mulțumesc separat, într-un mod deosebit decât celorlalți.
Lia: De ce?
Lucian: Pentru că tu ai avut o contribuție mai mare în acest sens. Și nu încerca să negi, pentru că știu sigur că așa e. Toți ceilalți au recunoscut deja acest lucru. Mi-au spus că te-ai zbătut foarte mult. De ce-ai făcut asta, pentru mine?
Lia: N-am făcut-o pentru tine, în mod deosebit. Însă ar trebui să-ți dai seama că meriți efortul.
Lucian: Adevărat?! Chiar merit?!
Lia: Evident că meriți.
Lucian: Chiar și după tot ceea ce am făcut în ultimul timp?
Lia: Dacă ar fi să ne luăm doar după aceste ultime fapte, atunci ai dreptate, nu prea meriți! Însă n-ar fi fost corect să luăm în calcul doar această ultimă perioadă. Prin urmare, toți am căzut de acord că meriți totuși acest cadou, pe care l-ai și primit. În plus, demarasem deja lucrul înainte ca tu să... Nu puteam da înapoi.
Lucian: Înțeleg. Oricum, îți mulțumesc mult. Apreciez ceea ce ai făcut pentru mine. În plus.
Lia: Ai dreptate! Chiar e adorabil.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diana: Ce de animale la familia aceea...
Lucian: Multe și frumoase. Te-ai făcut de râs, mamă; mai bine rămâneai acasă.
Diana: De ce? Pentru că m-am speriat de șarpe, apoi de șobolan?
Lucian: Era un hamster mititel, mamă, iar șarpele era unul neveninos, un piton, unul blând. Iar tu te-ai cam dat în spectacol.
Diana: Regret, mie nu-mi plac chiar toate animalele, ca oamenilor acelora; nu e deloc ceva condamnabil.
Lucian: Poate că nu, mamă, dar nici chiar așa, ca tine... Puteai mângâia măcar hamsterul puțin, nu te mânca.
Diana: Ce tot vorbești? Nu-ți dai seama ce spui? Eu nu l-am mân-gâiat nici pe Nero niciodată și tu ai fi vrut să ating șobolanul acela jegos? De ajuns că mi s-a urcat pe picior!
Lucian: Ah, deci, nu l-ai mângâiat niciodată pe Nero. Deci, de fapt nu-l iubești, deloc; cred că de abia aștepți să moară, să scapi de el, doar e bătrân.
Diana: Nu-i adevărat! Chiar dacă nu mă crezi, țin totuși la Nero, în felul meu, dar nu-mi place apropierea asta directă, exagerată, față de animale; e mai bine să se păstreze o oarecare distanță.
Lucian: Tu ai păstrat-o, mamă, una imensă; l-ai ținut pe bietul Nero fără apă și hrană timp de o săptămână întreagă. Ce zici de asta? E o faptă scuzabilă?
Diana: Te rog, Luci; ți-am mai spus că n-a fost deloc intenționat. Trebuie să mă crezi.
Lucian: Bine; să zicem că accept. Dar sper că nu astfel îl vei îngriji pe Nero și după plecarea mea în misiune.
Diana: Promit că nu se va mai repeta. Voi avea grijă de câinele tău, Luci.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: Luci, ce te mai preocupă acum?
Lucian: Păi, în legătură cu dom' director...
Mihai: Ce-i cu dânsul?!
Lucian: Ai înregistrat cumva totul, adică, doar ceea ce am văzut noi?
Mihai: Sigur, am înregistrat. De fapt, oricum totul se înregistrează automat, fără a fi nevoie să înregistrez eu.
Lucian: Bine. Și poți găsi acele imagini?! Vreau să-ți arăt ceva, poate înțelegi tu mai bine decât mine, sau, nu știu...
Mihai: Da, le pot găsi.
Lucian: Atunci, încearcă, de la momentul sosirii domnului director, cu mașina dumnealui, în curte...
Mihai: Bine, Luci. Hai să vedem despre ce e vorba!
Lucian: Uite! Acum dom' director ori într-adevăr nu găsea cadoul pentru mama, ori se prefăcea doar că nu-l găsește, ca un pretext ca dom' profesor să nu-l aștepte în zăpadă... Oricum, așa s-a asigurat că pe holul de la intrare nu va fi nimeni, după ce dom' profesor va fi intrat deja în casă, deci, vor rămâne doar mama și dom' director... Și acum ascultă cu atenție ce-și spun! La început, auzindu-i, mi se părea clar că dom' director flirtează cu mama, iar ea chiar îi răspundea avansurilor lui și chestia asta mă umpluse de nervi; de abia m-am abținut, să nu izbucnesc atunci, de față cu Ly... Dar am reușit, m-am stăpânit! Apoi, discuția a luat o întorsătură ciudată... Oricum, și-au vorbit mereu de parcă ar fi fost doi buni prieteni, pe numele mic, tutuindu-se, doar până au intrat în camera în care erau și ceilalți musafiri... Ascultă doar, cu multă atenție!
Mihai: Bine, ascult...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pantofii membrilor echipajului erau plini de noroi, care se uscase între timp, dat fiind că pe cărarea spre satul Nuriei, pământul nu era umed. Intrară în sat. Priviră spre colibele cătunului; erau destule. Construite primitiv, din lemne, bârne, paie, pământ uscat; cu acoperișuri confecționate din crengi, nuiele, paie, ramuri întregi, frunze mari, uscate; intrarea fiind constituită efectiv dintr-o gaură, desupra căreia erau agățate mai multe plante, ca niște liane subțiri, ce alcătuiau un fel de perdea, pe care localnicii o dădeau la o parte cu mâna, pentru a intra în interior. Semănau cu niște colibe, bordeie, sau corturile unor triburi amerindiene din trecut; cu noțiunea de "case", membrii echipajului nu le puteau asocia, deși pentru locuitorii cătunului, în mod clar asta erau! Evident, nu aveau lumină în interior, decât ziua, când stăteau mai mult pe afară... Femeile, războinice și îndrăznețe, erau conducătoare și în cadrul gospodăriilor micuțe. Dar văzură și câțiva bărbați, retrași, care nu îndrăzneau să li se înfățișeze. În fața femeilor din trib nici nu-și ridicau privirea; era clar că erau marginalizați, disprețuiți chiar. Aveau bărbile lungi, neîngrijite; probabil nu se bărbieriseră niciodată. Privindu-i, constatară că toți aveau părul fie verde, fie bleu, iar ochii galbeni, ca de feline. Se întrebau în gând dacă vedeau și noaptea, pe întuneric, aidoma felinelor... Nuria îi conduse mândră spre cea mai impunătoare și mai mare dintre colibe; foarte probabil a ei.
citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stela: Foarte bine, frumosule! Așa e corect. Poate că trebuia să ne fi făcut mai demult aceste promisiuni și astfel nu mai făceai toate aceste nebunii.
Lucian: Poate că... Nu mai contează ce-ar fi putut fi și ce nu. Nu putem întoarce timpul înapoi, pentru a îndrepta cele deja trecute. Important e ce va fi de acum încolo. Și v-am promis că de acum încolo nu se va repeta nimic de genul acesta! Asta pentru că aveți în continuare încredere în mine și doriți ca tot eu să rămân comandantul vostru. Și vă promit că doar acest lucru se va schimba în comportamentul meu, adică va fi o schimbare benefică, sper. În rest, putem păstra totul așa cum este și cum a fost. Adică, tot prieteni suntem, tot astfel ne vorbim, eu tot nu vă voi da ordine directe, stricte, mereu am să vă ascult și voi ține cont de sugestiile voastre. Vă mulțumesc pentru răbdarea de a mă fi ascultat, vă respect și vă iubesc pe toți, dragii mei colegi! Sunteți minunați! Și nu știu ce m-aș fi făcut fără voi... Atât am avut de spus. Acum vă puteți retrage. Consider că ați stat destul cu mine. În plus, nu mai rezist nici eu! Gata, oboseala își spune din nou cuvântul. Chiar trebuie să mă odihnesc... V-aș conduce până afară, la cercul colorat, dar mi-e imposibil! N-aș fi în stare să revin în navă. Doctore, consider că efectul somniferelor a trecut deja complet, dar oboseala a revenit în forță, deci, sper că pot dormi acum.
Stela: Normal, frumosule, chiar trebuie să te odihnești. De putut, sigur poți, fără nici un risc.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: Luci, stai puțin!
Lucian: Ce-i, Mihai?
Mihai: Spune-mi, sincer, acum, că Ly nu mai e aici, doar pentru asta m-ai chemat?! Din cauza mamei tale? S-o vezi în imagini, pe supercomputer, de ziua dânsei?
Lucian: Da, desigur...
Mihai: Nu te cred! O fi și asta, dar mai e și altceva. Nu-i așa?! Ce te frământă, Luci?! În toți ceilalți ani, de ziua mamei tale, probabil că ai fost trist, fără să observăm noi, dar nu erai chiar așa, ca acum; tocmai de asta nici n-am observat, nici unul. Deci, ce altceva te supără?!
Lucian: Ah, nu mă-ntreba...
Mihai: Păi, cred că nici nu e nevoie să-mi răspunzi; îmi dau și singur seama... E vorba de Lia, desigur. Ea și Sid, presupun...
Lucian: Mihai, te rog, vreau să mă liniștesc, nu să... De ce încerci să mă agiți mai rău?!
Mihai: Păi, da, e clar acum. Dar, Luci, de ce complici totul? Dacă i-ai spune, sunt sigur că lucrurile ar lua brusc o altă întorsătură, evident, favorabilă ție. Cum altfel?! De ce tot taci? Te încăpățânezi și nu știu de ce! În plus, parcă spuneai că nu-ți faci tu griji din cauza lui Sid Kelso. Ce s-a schimbat între timp?!
Lucian: Ce s-a schimbat?! Multe... În ultimul timp, ori de câte ori am căutat-o prin oraș, am găsit-o în compania lui... La ea în cameră, învățându-l să danseze, la el acasă, când am fost s-o caut pe Sonya, prin oraș... Nu știu de ce tot dau de ei, mereu, ca un făcut! N-aș putea să mă întâlnesc cu altcineva, cu oricine altcineva?! Nu, normal, decât cu ei doi, mereu împreună! De parcă ar ști că asta mă deranjează!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
To Kuny: Deci, am urmărit întreaga discuție dintre tine și soția fiului meu, colega ta cea blondă. Până-n momentul în care a apărut Nick, cât și după plecarea acestuia, atâta timp cât soția lui a rămas încă aici, pe puntea principală, împreună cu tine. Și n-am ce să-ți reproșez, comandante! Ai fost tot timpul foarte corect. Din nefericire, n-am reușit să-l conving pe fiul meu că nu avea de ce să se teamă. Am vrut să-i arăt înregistrările, însă m-a refuzat. Se pare că nici n-a fost nevoie, pentru că Maria l-a convins în cele din urmă.
Lucian: Da... Mă bucur că a reușit. Chiar de la ei m-am întors acum. Doream să-i explic lui Nick ce se întâmplase de fapt, fiindcă mă chinuia cumplit gândul că doar din cauza mea s-ar putea strica relația lor frumoasă, lipsită de griji. Însă, n-a trebuit să mai explic nimic, nimănui; când am ajuns acolo, erau deja împăcați.
To Kuny: Așa-i, se împăcaseră, porumbeii... Spune-mi, comandante, tu ce părere ți-ai format despre domnișoara cea blondă, de-a lungul celor șase ani de călătorie? Crezi că e o fată bună, serioasă, decentă?
Lucian: Păi... Mă surprinde că mă întrebați; credeam că v-ați dat seama până acum. Maria e minunată! Nu găsesc cuvinte adecvate, prin care să o caracterizez. Și îl iubește cu adevărat pe fiul dumneavoastră, așa că n-aveți de ce să vă faceți griji în privința asta. Nick se poate considera cu adevărat foarte norocos!
To Kuny: Sincer, așa credeam și eu, însă e mai bine că am aflat și părerea ta, pe care, sper că-ți dai seama, o prețuiesc.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Totuși, nu pricep de ce s-ar fi interesat de mine...
Dora: Nu pricepi? Poate că... Te iubește. Altfel de ce s-ar fi interesat? Gândește-te, Lia! Nu-i ești deloc indiferentă. Am remarcat asta la el. Să fi văzut ce bucuros era când a aflat că n-ai nici un prieten.
Lia: Nu mai spune! Era bucuros?
Dora: Foarte. Atât de bucuros, încât m-a sărutat.
Lia: Poftim?!
Dora: Doar pe obraji, fugitiv, năroado! Cred că n-o să mai spăl niciodată locul în care buzele lui mi-au atins obrajii...
Lia: Ah... Ce tupeu pe el! S-o interogheze pe cea mai bună prietenă a mea... Ce-și închipuia că o să afle despre mine?
Dora: Nu-mi dau seama ce... Dar tu ce intenționezi să faci în legătură cu chestia asta?
Lia: Probabil că, deocamdată, nimic.
Dora: Deocamdată?!
Lia: Desigur, deocamdată. Pentru că, dacă el a îndrăznit să te interogheze pe tine, eu îi voi întreba pe prietenii lui cei mai buni despre el, iar spre deosebire de el, am avantajul că aceștia participă la misiune.
Dora: Te referi la...
Lia: Alexandru Ștefan și Nistor Harris, geneticianul și geograful. Ei sunt prietenii lui cei mai buni, de destul de mulți ani. Doar să le câștig puțin încrederea, simpatia și... 13 ani; am destul timp să aflu cât mai multe amănunte picante de la ei doi despre Don Juanul nostru. Și tot spre deosebire de el, chiar am ce afla.
Dora: Chiar vei proceda astfel?
Lia: Bineînțeles. De ce nu?
Dora: Nu știu, Lia. Nu mi se pare corect.
Lia: Ba e foarte corect. El de ce să se intereseze despre mine și eu despre el nu?
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Proxima, adresa este:
