Lucian: Spune, blondule, mergi cu Nis în oraș, sau nu?
Iulian: Depinde... Eu ce câștig la afacerea asta?
Lucian: Păi, în primul rând, mai ieși din casă și-n al doilea rând, te poți plimba chiar și până diseară cu mașina directorului.
Iulian: Ah, cu mașina aia vrei să-l duc pe "domnul kilometru"?!
Lucian: Exact, blondule.
Iulian: Păi, de ce nu spui așa de la început? Bine, în cazul ăsta, normal că merg; s-a rezolvat. Mulțumit, Nis?!
Nistor: Foarte, domnule.
Iulian: Bine, mă îmbrac și...
Lucian: Peste un sfert de oră, blondule. Atunci va trebui să plecați.
Iulian: Fără body-guarzi, sper.
Lucian: Bineînțeles, fără.
Iulian: Deci, ați rezolvat și cu chestia asta; bun sunteți foarte eficienți. Și într-adevăr, chiar aveam nevoie de o ieșire prin oraș; dacă-i cu mașina directorului, cu atât mai bine. Știi, distinsul tău prieten ne-o fi promis el un concediu de un an, plătit, cu salarii duble, dar nu cred că am să rezist să rămân acasă atâta timp. Am nevoie de activitate; n-am ajuns încă la vârsta pensionării... Poate am să mă întorc mai curând la lucru, la Institut.
Lucian: Treaba ta, blondule...
Iulian: Luci, ești sigur că prietenul tău ar fi de acord să-și lase mașina pe mâna mea?
Lucian: Dom' director mi-a lăsat mie mașina dânsului până pe 27 iunie, deci, pot face ce vreau cu ea...
Iulian: Tocmai; ți-a lăsat-o ție, nu mie! Poate se va supăra sau n-o să-i convină când va afla că mi-ai dat-o mie.
Lucian: Aș...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Aș, Nis...
Stela: Crezi că m-ar deranja înălțimea lui? Să știi că, în ciuda faptului că e teribil de înalt și consumă exagerat de multe dulciuri, e totuși un tip simpatic. În plus, chiar foarte drăguț!
Lucian: Nis... Desigur, este; nici n-aș susține contrariul. E amuzant; într-un fel, sarea și piperul misiunii noastre. Nu mi-aș putea închipui cum ar fi fost fără el; probabil, foarte plictisitor!
Stela: Ai dreptate, are rolul lui aici; n-ar fi fost plăcut fără el. Atunci, în ceea ce-l privește pe Alex, te refereai cumva la faptul că el e singurul mai mare ca vârstă decât mine, dintre voi toți? Vai, Luci, nu știai faptul că dragostea nu ține seama de vârste, înălțime sau alte chestii asemănătoare? Deci, vârsta nu ar fi constituit o piedică în acest sens. Doi îndrăgostiți nu mai țin cont de faptul că unul dintre ei e mai mare ca vârstă, sau mai mic, că e mai înalt sau mai scund, mai gras sau mai slab, mai frumos sau mai urât, mai bogat sau mai sărac, sau alte nimicuri de genul ăsta. Dacă se iubesc cu adevărat, vor învinge toate aceste, hai să le zicem "piedici" ivite în calea lor, se consideră potriviți unul celuilalt și asta-i tot; nimic altceva nu-i mai interesează. Nimic altceva nu mai contează pentru ei. Se consideră perfecți! Și nici nu greșesc.
Lucian: Mda... Ai dreptate. Deci, în privința asta, nu trebuie să mă îngrijorez pentru Alex. Iar asta-i bine. Mă bucur, atât pentru el, cât și pentru tine, doctore.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Ah, Lia, oricât aș încerca să te înțeleg, cred că nu voi reuși niciodată!
Lia: Același lucru e valabil și pentru mine, în cazul tău. Singurul lucru pe care-l înțeleg ar fi că totuși, ești un mare Don Juan, în continuare, fie că-ți place, fie că nu. Nu poți nega acest lucru și ar fi bine să nici nu încerci.
Lucian: De ce aș contrazice un psihiatru?! Ar fi o "nebunie" din partea mea!
Lia: Lasă textele, Don Juan!
Lucian: Le-aș lăsa, dar nu-mi dai voie... În fine! Repet: Chiar nu contează! Aș aprecia însă dacă ți-ai ține gura față de colegii noștri și nu le-ai spune nimic din ceea ce tocmai ai aflat.
Lia: De ce nu le-aș spune?
Lucian: Pentru că... Nu știu. Nu găsesc motive. Dar nu văd nici de ce le-ai spune. Nu-i nimic interesant. Nu te-ar ajuta cu nimic.
Lia: Nu-ți face griji. Nu le voi spune! Promit!
Lucian: Nu-i nevoie să-mi promiți, dar, oricum, mulțumesc. Deci, eu ți-am povestit partea mea. Acum e rândul tău. Tu ce ai de spus?
Lia: Eu?! În legătură cu ce? Cumva... Cu Sid?! Nimic!
Lucian: Haide, eu ți-am făcut pe plac, deși nu eram obligat! Încearcă să procedezi și tu la fel. Relația de parteneriat se bazează pe încredere reciprocă, nu doar de o singură parte; de obicei, de partea mea. Doar eu trebuie să fiu cel sincer, mereu? Tu, nu? Niciodată?
Lia: Fie. De fapt, cu Sid m-am întâlnit sâmbătă seara, prin oraș, iar la despărțire, am căzut de acord să ne vedem și ziua următoare, adică ieri. Și asta a fost tot.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Însă... Cum rămâne cu întrebarea mea?
Lucian: Nu rămâne nicicum. Încearcă să-ți dai singură seama care ar fi răspunsul. Și eu fac același lucru.
Lia: Ce vrei să spui?
Lucian: Nimic. N-am să-ți spun nici un cuvânt în plus, legat de acest subiect. Dar cum rămâne cu problema urmăririi? Tu ce răspunzi la întrebarea mea? Nici tu nu m-ai lămurit pe mine, deloc.
Lia: Nici n-am s-o fac. Pentru că așa suntem chit.
Lucian: Bine. De acord. Problemele noastre rămân nelămurite, întrebările fără răspunsuri, dar eu n-aș spune că suntem chiar chit, pentru că problemele noastre diferă... Să trecem însă cu vederea. Ce-a fost, a fost! Oricum, faptul e deja consumat, nu mai poate fi schimbat nimic. Tu ai făcut pe Mata Hari, iar eu, ca de obicei, inevitabil, pe Don Juan... Nu?! Cred că putem pleca spre munți acum.
Lia: Mai mergem?
Lucian: Evident, mergem! Chiar dacă nu ne-am lămurit, asta nu trebuie să afecteze cu nimic planul nostru. Vom merge, așa cum am stabilit. Și pentru că am întârziat puțin cu discuția asta, o să luăm un avion din apropiere. Știu eu unde o să găsim sigur unul. Ce zici? De acord?
Lia: Desigur.
Lucian: Bine, Mata Hari. Dar nu crezi că-i cam periculos pentru tine să accepți compania unui Don Juan?
Lia: Luci, nu-i de glumit!
Lucian: Ai dreptate. Însă asta presupune să nu mai faci și altădată pe spionul. Riști să fii descoperită.
Lia: Fii sigur că n-am să mai fac. Mi-a fost de ajuns! Mi-a fost învățătură de minte!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diana: Te cred. Ce-ai obținut însă? Nu ai nimic al tău...
Traian: N-am, dar aș putea oricând; cine crezi că mi-ar refuza? Ce folos însă? Ce mi-ar trebui casă, vilă sau apartament de lux în centrul orașului, mașini și toate celelalte? N-am nevoie de nimic! Mă lipsesc de toate acestea! Am tot ce-mi trebuie aici și sunt mulțumit de modul în care o duc; nu-mi plâng de milă.
Diana: Puteai avea mai multe...
Traian: Pentru ce? La ce mi-ar fi fost necesare, de moment ce sunt singur?
Diana: Puteai avea soție, copii, nu să rămâi singur, burlac...
Traian: Soție?! Dacă nu tu, de alta mă lipsesc... Copii?! Am unul, dar tu mi l-ai luat, l-ai înstrăinat de mine. Însă nu-mi doresc altul. El îmi e de ajuns.
Diana: Off... Ajungem de unde am pornit. Deci, totuși, din cauza asta îl trimiți atât de departe de mine, în această misiune, să nu știu nimic de el în următorii 13 ani... Dar, te rog... Nu-l înstrăina de mine, nu-l trimite departe! Lasă-l aici, acasă, lângă mine!
Traian: Eu nu-l trimit nicăieri; el a ales această cale. De altfel, puteai fi conștientă de acest risc încă de când l-ai înscris să învețe aici, la acest Institut. A fost pregătit pentru a deveni astronaut; se pare că a reușit prea bine acest lucru, pentru că la ora actuală, fără a-l lăuda, este cel mai bun!
Diana: Fugi de realitate, dar știu că e mâna ta aici. Doar tu aveai interesul să-l îndepărtezi de mine, de Iulian... Nu înțeleg, cum poți fi atât de crud? E totuși fiul meu...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
To Kuny: Încă nu m-ai lămurit. Deci, ce-ai făcut după ce ai plecat de la mine? Unde ai fost și ce s-a întâmplat atât de grav, încât te-a tulburat atât de rău?
Nick: Păi, mai întâi am trecut pe acasă, să văd dacă Maria era acolo, dar ea nu ajunsese încă, așa că m-am îndreptat spre nava lor, "Pacifis", presupunând că o voi găsi acolo, cu păianjenul acela mititel, Ema.
To Kuny: Și nu era acolo?
Nick: Ba da, era... Încă era acolo. Dar nu cu păianjenul, nu cu Ema. Ci cu el, în brațele lui... Așa i-am găsit când am intrat în navă, îmbrățișați.
To Kuny: Îmbrățișați?! Pe cine, dragul meu?
Nick: Păi... Pe ea și... pe el!
To Kuny: Ea?! Probabil te referi la încântătoarea ta soțioară. Și el?! Probabil Lucian, tânărul lor comandant.
Nick: Exact, ei... Ei doi... Nu mi-aș fi închipuit niciodată așa ceva!
To Kuny: Deci, asta e problema ta... Și tu ce-ai făcut?
Nick: Nimic, ce era să fac?! La început nu-mi venea să cred că ar fi adevărat, speram să mă înșel. Câteva clipe n-am putut schița nici un gest, de parcă amuțisem. Rămăsesem blocat. Când m-au văzut, au tresărit amândoi și s-au îndepărtat brusc unul de altul. El a încercat să-mi explice ceva, de parcă ar fi avut ce, cum că n-ar fi ceea ce părea, dar nu l-am ascultat. N-aș fi putut suporta să-i aud motivațiile. Eram prea supărat, nervos. Am ieșit cât am putut de repede și... Cam asta ar fi tot. Am ajuns aici, la tine, deși nu-mi dau seama cum sau de ce. Eu nu intenționam să vin din nou aici.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nistor: Voi vă bateți joc de mine?! Chiar aveți de gând să mă transformați în fetiță?
Lia: Nis, nu-și bate nimeni joc de tine; e doar o poruncă, una amuzantă.
Nistor: Cum să nu, șefa?! Te răzbuni, pricep...
Lia: Poți spune și așa, dacă vrei.
Maria: Lasă mofturile, Nisa! Mișcă în rezerva ta și așteaptă-ne acolo! Noi îți căutăm cele necesare.
Nistor: Păi, accept, dar doar pentru că s-au aliat și ceilalți cu voi, în special șefu', nu din alt motiv.
Maria: Cine te-o fi pus să-i dai porunca aia lui Nick?!
Maria: Ce-i, micuțo?! Nu-ți place cum îi stă soțului tău în slipi?!
Lia: Nis, lasă taina, că pierdem timp și e deja destul de târziu!
Maria: Hai, Nis, intră la baie și probează asta, pentru început.
Nistor: Chiar credeți că asta o să intre vreodată pe mine?! Eu n-aș zice...
Maria: E supraeleastică, deci, se întinde... Probeaz-o!
Nistor: Nu-mi vine să cred că o să fac, într-adevăr, asta... Fetelor, ajutor! Auu... V-am spus că nu intră chestia asta pe mine! Am forțat-o, dar acum nu pot s-o dau jos... Luați-o de pe mine, că mă strânge! Mă doare. Nu mai pot nici să respir, simt că mă sufoc.
Maria: Gata, mă! Stai liniștit, nu te mai zbate, că o rupi!
Stela: Și aplecă-te, altfel cum ai vrea să te ajutăm?!
Nistor: Mamăă... Dacă tot vreți să mă transformați în fetiță cu rochiță roz, iar eu am fost de acord, nu-mi mai dați chestii din astea strâmte, să le probez, că n-am de gând, să știți!
Maria: Bine, mă! Am văzut acum că nu se poate...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Ești nebun, complet nebun! Și nu-i nevoie de Lia, ca specialist, pentru a-mi confirma acest lucru!
Nistor: De ce, șefu'?
Lucian: Păi, să te aștepte... Tu-ți dai seama ce înseamnă asta?! Cum să te aștepte? Ce-i cu tine, ai înnebunit?! Misiunea noastră a fost estimată la maxim 13 ani, dar cine poate afirma cu siguranță că va dura doar atâta?! Până acum, am avut parte de noroc. Ne aflăm exact acolo unde trebuia să ajungem și suntem cu toții teferi; nici unul dintre noi n-a pățit nimic. Cu încă puțin noroc, s-ar putea să ducem cu bine până la capăt totul. Sper din tot sufletul să se întâmple astfel și să ne întoarcem acasă la timp, teferi și triumfători. Dar nu putem fi siguri că se va întâmpla astfel; nu știm dacă vom mai avea același noroc ca și până acum. Nu știm ce ne rezervă viitorul. Deci, nu spera să te aștepte! E o prostie! Chiar și presupunând că totul va decurge în continuare întocmai după programul stabilit inițial, că nu vom întâmpina cine știe ce dificultăți și că vom reuși să ajungem înapoi, acasă, toți șapte, exact la termen și tot ar fi absurd! E o prostie! O aberație! Așa că, ia-ți gândul de la ea!
Nistor: Ce tot vorbești, șefu'? Cum să-mi iau gândul de la ea?
Lucian: Așa bine! E cel mai bun sfat pe care ți-l pot da, în calitate de prieten. Încearcă s-o uiți! Și ar fi fost mult mai bine dacă ți-ai fi făcut totuși o prietenă aici, pe această planetă!
Nistor: Da' nu pot, șefu'! Cum s-o uit? Încă mai țin la ea, foarte mult!
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
To Kuny: Să reluăm, deci... Ești de acord cu mine că are acest drept, de a se plimba oricând, cu oricine, nu doar cu tine și că nu este obligată să-ți raporteze ție ce face în timpul ei liber, sau să-ți dea explicații referitoare la aceste lucruri?
Lucian: Da, domnule. Așa este. Aveți dreptate.
To Kuny: Bun. Până aici ne-am înțeles. Mai departe... Ar fi cazul să pricepi că nu trebuie să te deranjeze faptul că ea se plimbă și cu altcineva, nu doar cu tine.
Lucian: Desigur. Înțeleg perfect asta. Dar mă deranjează, enorm!
To Kuny: N-ar trebui, sau chiar dacă te deranjează, nu dovedi acest lucru, păstrează pentru tine ceea ce simți, prefăte că totul e-n ordine, pentru că altfel dai de bănuit.
Lucian: Dar nu pot pretinde că totul ar fi în ordine! Nu mă pot preface!
To Kuny: Păi, ar trebui să poți, pentru că altfel, acest comportament al tău, aduce a gelozie. Începi să pari gelos, băiete și nu cred că e bine. Nu e bine deloc!
Lucian: Uff... Dar... Nu doar par gelos! La naiba! Chiar sunt gelos! Foarte gelos! Gelozia mă roade cumplit, mă chinuie, nu-mi dă pace... Fierb... Clocotesc... Simt că explodez și alta nu!
To Kuny: Și cum îi poți explica ei acest lucru? Ce-i poți spune? Cum îți poți justifica acest comportament? Cum va interpreta ea reacția ta? Ce va crede?
Lucian: Nu știu.
To Kuny: Păi, vezi, nu te-ai gândit la consecințe.
Lucian: Nu, nu m-am gândit. Deloc! La nimic! La naiba! Nu mai pot gândi logic... Îmi pierd raționamentul, totul; complet...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: Poftim?! Cum adică, nu?!
Lucian: N-are rost, dom' director. Să n-o supărăm...
Traian: Să n-o supărăm, zici?! Tot noi?! Dar ea pe tine? Ce-ți face oare? Ți-aduce cumva doar bucurii?
Lucian: Nu chiar, dom' director, dar... Vă rog, să n-o deranjăm; părinții ei sunt niște oameni foarte cumsecade.
Traian: Știu, Luci; îi cunosc foarte bine pe amândoi, de mult timp încă...
Lucian: Și atunci, de ce-am merge?
Traian: Nu contează! Haide! Oricum, tot vor afla și dânșii la un moment dat.
Lucian: Nu, dom' director, lăsați! N-are decât să se pornească o anchetă; nu mi-e frică! N-am nimic de ascuns! Ce-ar avea de descoperit atât de grav încât să se ia asemenea măsuri împotriva mea? Comportament necorespunzător?! La ce s-ar putea referi?! Am fost indisciplinat?! Eu n-am idee să fi avut vreodată comportament necorespunzător... Nu! Mai bine plec acasă, acum. Nu vreau să vă mai rețin. Sunteți destul de ocupat în această perioadă; n-aveți nevoie și de problemele mele, de o belea ca mine!
Traian: Nu spune prostii, băiete! De altfel... Să pleci acum acasă? Singur, în starea în care ești, cu mașina mea?
Lucian: Dom' director, dacă vă e teamă că ar putea păți ceva mașina dumneavoastră, o las aici, nu merg cu ea; și vă înapoiez cheile.
Traian: Poftim?! Mașina?! Dă-o încolo! Cine naiba se referea la ea? Eu mă gândeam la tine; nu vreau să pățești ceva...
Lucian: Ce-aș putea păți?!
Traian: Acum; nu se știe. Și ca să mă asigur că nimic, am să merg cu tine. Haide!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Proxima, adresa este:
