Ultima seară pe care cei șapte tineri și-o petreceau acasă, cu familiile, se apropia de sfârșit; îi mai despărțea puțin de miezul nopții, care semnifica începutul zilei cu numărul 27 din luna iunie a anului 2085, o zi memorabilă pentru cei șapte tineri și familiile lor, poate nu doar pentru aceștia. Deocamdată însă, era încă marți, 26 iunie 2085, iar tinerii din echipaj se aflau pentru ultima oară acasă, fiecare cu familia sa. Desigur, apropierea mărețului eveniment îi bucura și îi întrista deopotrivă, gândindu-se la ceea ce lăsau în urmă, dar și la ceea ce-i aștepta: Adică, acasă, prietenii, familiile și tot ceea ce era legat, nu doar de locurile natale, ci, în general, de Terra (acestea rămâneau în urmă); în timp ce îi aștepta un viitor imprevizibil, plin de aventuri neobișnuite prin care vor trece împreună și explorarea unor tărâmuri necunoscute, misterioase... Chiar dacă tot n-ar găsi ceea ce căutau, adică viață în alte părți ale imensului Univers, tot era interesant să pornească într-o asemenea călătorie. Se simțeau norocoși că fuseseră aleși să participe la o asemenea misiune, însă nu doar norocul fusese de partea lor; munciseră mult pentru a obține dreptul de a face parte din echipaj și iată-i acum răsplătiți pentru eforturile lor: fiecare își merita locul câștigat. Iar dacă nopțile trecute le fusese greu să adoarmă, în aceasta cu siguranță le va fi și mai greu.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iulian: Văd că mama ta ți-a dat ție lănțișorul ei.
Lucian: Da, ca să-mi poarte noroc și să-mi amintească de ea, de parcă aș avea nevoie de un lănțișor ca să-mi amintesc de ea.
Iulian: Cine știe?! Poate vei avea nevoie vreodată. Iar dacă ea ți-a dat acest lănțișor, eu ce să-ți dau, ca să nu mă uiți?
Lucian: Nimic, blondule. Nu-i nevoie de nimic. Oricum, n-o să te uit niciodată. Cum aș putea oare?!
Iulian: Așa-i. Sunt o persoană greu de uitat.
Lucian: Mai ales pentru mine. În plus, mama mi-a spus că de la tine are acest lănțișor; tu i l-ai dăruit...
Iulian: Hmm... Eu?! Mda, desigur... de la mine.
Lucian: S-a întâmplat ceva, blondule?
Iulian: Nu, nimic. Ce s-ar fi putut întâmpla?! Totul e-n ordine, cu excepția faptului că peste câteva ore vei pleca într-o misiune spațială, pentru următorii 13 ani...
Lucian: Greșești; poate ăsta-i singurul amănunt care e-n ordine acum. Restul pare a fi un haos total.
Iulian: Ai dreptate.
Lucian: De ce nu-i și fotografia ta în medalion, alături de-a mamei?
Iulian: Nu e?! Se pare că am neglijat acest mic amănunt.
Lucian: Tot așa mi-a spus și mama.
Iulian: Mda, normal că tot așa. Bine, Luci... Cred că e cazul să mai și dormi. Până și comandantul misiunii are nevoie de odihnă.
Lucian: Desigur.
Iulian: Noapte bună, fiule. Succes în misiune! Și ai grijă cu domnișoara Barbie; ambele...
Lucian: Noapte bună, blondule! Și mulțumesc.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Felicitări, Lucian! Vezi că în cele din urmă tot tu ai fost numit comandantul nostru. Am avut deci dreptate când am presupus că tu vei fi acela; am avut o intuiție grozavă.
Lucian: Da, Maria, se pare că ai avut dreptate. Îți mulțumesc pentru felicitări, deși nu știu cum ai putut să-ți dai seama atât de exact de acest amănunt. Cred că te-ai infiltrat cumva prin Comisia care a fost desemnată să ia această decizie, sau probabil ai avut relații importante printre cei din Comisie.
Maria: Asta cred că se dorea a fi o glumă. Îmi place că ai simțul umorului.
Lucian: Da, cred că tocmai asta ne mai lipsea: Un comandant cu simțul umorului; în rest le aveam pe toate, nu-i așa?!
Maria: Cu simțul umorului, dar și cu cel al responsabilității.
Lucian: Adică, vrei cumva să spui că doar eu voi fi responsabil de tot ceea ce se va întâmpla, bine sau rău, de acum încolo, în decursul celor 13 ani, sau cât va dura misiunea noastră?! Te asigur că-mi voi asuma întreaga responsabilitate care-mi revine, dar nu cred că totul ar trebui să cadă pe umerii mei; n-aș putea face față!
Maria: N-am vrut să spun asta, Lucian. Nu mă înțelege greșit. Bineînțeles că nu trebuie să cadă totul pe umerii tăi sau ai lui Mihai; într-un fel sau altul, toți suntem răspunzători de ceea ce se va întâmpla în continuare și trebuie să contribuim cu ceva. N-o să vă lăsăm singuri.
Lucian: Mă bucur să aud asta.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Dar spune-mi, Luci, nu te înțeleg... De ce te chinui atât de mult? De ce te închizi în tine și nu-i spui odată totul? Tocmai tu, care, de obicei, ești atât de direct... De ce nu-i destăinui sentimentele pe care le ai față de ea de atâta timp? Tu spui că-ți pare rău de Nick, că suferă atât de mult, dar el exagerează puțin; noi ne-am cunoscut de abia patru zile, pe când tu, pe Lia, o știi de mai mult de șase ani...
Lucian: Șapte; șapte ani și jumătate.
Maria: Eh, poftim, șapte... Și atunci, de ce? Ce rost au toate astea?
Lucian: Nu știu... Cu Lia nu-i deloc atât de simplu. Nu pot... Nu sunt încă pregătit să-i spun. În plus, mă leagă și mă încurcă teribil o promisiune absurdă, pe care am făcut-o mai demult cuiva; și ei, dar și altcuiva. O promisiune pe care nu mi-o pot încălca așa de ușor, nu pot trece peste ea, deși aș vrea... Dar, în fine... N-are importanță!
Maria: Cum să nu aibă?! Nu vorbi așa, Luci! Dă-o încolo de promisiune! Uit-o! Și... Spune-i odată!
Lucian: Ah, nu merge; nu-i atât de simplu... De altfel, drept să-ți spun, mi-e și teamă; mi-e teamă de un refuz din partea ei. Nu știu dacă ea ar accepta această destăinuire, iar eu nu știu cum aș reacționa dacă ea m-ar refuza categoric, după atâția ani de așteptare, de speranță, sau numai de iluzii deșarte...
Maria: Ar trebui să încerci totuși ceva, nu să suferi atât de mult. Nu meriți să suferi atât, Luci!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nistor: Zău, șefu'... Nu înțeleg nimic din toată povestea asta cu Ly, dar nici nu încerc măcar. Și mai mult mă nedumirește însă faptul că te-ai îmbătat după aceea, ba încă în halul acela, atât de rău, timp de o întreagă săptămână... Ce-ai gândit în acele momente? Ce te-a determinat să procedezi astfel? Nu știai că nu e bine? Că-ți face rău? Nu te recunosc! Tu nu ești așa... Cum ai putut să te schimbi într-atât, încât să faci un asemenea exces? Tocmai tu, șefu'?
Lucian: Nis, te rog... Știu că am greșit. N-am nevoie de predicile tale. Păstrează-le pentru tine, pentru altădată sau pentru altcineva. Eu... V-am dezamăgit, nu-i așa?! Vedeți, nu sunt bun să fiu comandantul vostru... Voi ați insistat să mă aduceți înapoi; eu renunțasem la funcție, de o jumătate de an și-mi vedeam liniștit de treaba mea, aici, în navă. Dacă nu reveneam printre voi, poate nu se întâmpla nimic din toate astea.
Maria: Vai, Luci, te rog, nu-ncepe cu chestiile astea, zău așa! Chiar crezi că atunci ai procedat corect?! Dar să lăsăm ce-a fost... Nu are rost să aducem în discuție ceea ce a fost atunci. Serios! Noi doar ne bucurăm că ești din nou cu noi.
Lucian: Înseamnă că vreți ca tot eu să fiu comandantul vostru, în continuare, în ciuda celor petrecute?
Maria: Ai auzit pe cineva pomenind ceva despre vreo schimbare?! Eu, nu... Vezi?! Nu mai vorbi aiurea, despre schimbări sau alte prostii din astea!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și ceilalți tineri stăteau tot în casă, fiecare având propriile motive, cărora se adăugau body-guarzii și curiozitatea mulțimii. În plus, familiile lor doreau să petreacă alături de ei cât mai mult timp în aceste zile rămase până pe 27 iunie, iar dacă sâmbăta și duminica puteau rămâne acasă, de ce nu? Lia era acasă; în camera ei, cu motănelul gri, dar încă tristă, foarte tristă... Mariei, mereu între plante și animale, nu-i era deloc greu să nu-și părăsească exoticul apartament. Domnișoara doctor Stela, de ce să se obosească să coboare și să urce din nou 13 etaje? Mai bine rămânea în casă, mai ales că putea vedea pe fereastră ce-ar aștepta-o afară: de sus, de la etajul 13, oamenii se vedeau micuți, dar mulți, teribil de mulți... Alex, geneticianul, ce-ar căuta afară din casă?! Cumva pe "Ucigașa"?! Ea și "Cocoșul" îl așteptau în curte; "să aștepte mult și bine!" își spuse Alex în gând. Mihai era acasă; el aștepta sosirea "meditatorului" său la mate, pentru alte exerciții și probleme cu grad înalt de dificultate (așa i se păreau fostului campion, mai ales că era nevoit să le rezolve pe foi, nu pe computer, cum era el obișnuit); algebră superioară, analiză matematică, logistică, geometrie plană și în spațiu, plus trigonometrie; toate se reuneau sub noțiunea de matematică. Afurisită materie! "Oare de ce-i place comandantului?!" părea a se întreba fostul campion...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Nu cred că vreau să vorbesc despre asta acum. Problema asta o voi rezolva doar când mă voi afla din nou acasă, pe Terra, față în față cu dom' director; cu nimeni altul!
To Kuny: Dar, băiete, noi doi am discutat pe larg despre acest subiect, iar eu ți-am explicat destul de clar cum stau, de fapt, lucrurile. În plus, tu ești un băiat destul de inteligent pentru a putea înțelege...
Lucian: Victor!
To Kuny: Da, comandante!
Lucian: Oprește-te, te rog!
To Kuny: Bine, mă opresc în acest punct, așa cum vrei tu, dragul meu...
Lucian: Cu tot respectul pe care ți-l port, Victor, ar trebui să-ți fie clar un singur lucru: Anume, n-am de gând să dezbat acest subiect acum, nici măcar cu tine! Și trebuie să înțelegi că nu vreau să te supăr, doar n-am nici un interes să vreau așa ceva.
To Kuny: Înțeleg, dragul meu. Deci, problema asta o vei lămuri doar cu Traian, față în față...
Lucian: Exact! Și până atunci, nu vreau alte discuții legate de acest subiect, cu nimeni! În plus, eu rămân, așa cum mă știți, doar Lucian Enka, nimic mai mult și nimeni altcineva! Și acum, poate ar trebui să trecem la altceva; ar fi destule altele de spus...
To Kuny: Ai dreptate, dragul meu. Deocamdată, putem abandona acest subiect. Avem multe altele de spus... Am să te rog însă să mă ajuți în continuare. Pentru că ești singurul care cunoaște destul de multe amănunte, tocmai datorită lui Traian.
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Sigur, e prea târziu ca să-mi mai faceți reproșuri acum... Dar eu vă pot reproșa vouă. Mai ales... Nis, de ce n-ai venit zilele trecute în navă, ca să mă oprești din "activitate"? Tu sau altul?!
Nistor: Păi, șefu', de unde era să știu ce se petrece aici? Nu-mi puteam închipui ce faci tu în navă.
Lucian: Sigur, n-aveai de unde să-ți închipui... Dar puteai veni, măcar de curiozitate, să vezi ce mai face vechiul tău prieten, singur, în navă, de atâta timp. Măcar atât puteai face pentru mine. Doar pentru asta există prietenii, nu-i așa?! Mai ales cei vechi, așa, ca tine... Dar tu nu te-ai obosit. Și tu, bătrâne?
Alex: Off, Luci...
Nistor: Ah, șefu'... Ai dreptate; amândoi merităm să ne reproșezi acest lucru. Dar cel puțin mie nu mi-a trecut nici o clipă prin minte ideea de a veni prin navă, să te văd sau că s-ar întâmpla ceva nedorit.
Lucian: Și atunci... La fel și ceilalți... Eu știu că ceea ce am făcut e foarte grav, sunt conștient acum de acest lucru, dar nu mai pot schimba nimic; faptele sunt deja consumate. Și... Lia, nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă nu erai tu, singura care a venit totuși în cele din urmă în navă și a reușit chiar să mă oprească din nebunia mea... Îți mulțumesc mult pentru tot. Eu... N-am cuvinte! N-aveai nici o obligație, mai ales după ceea ce ai văzut în camera ta din oraș.
Lia: Luci, ajunge!
Lucian: Da, probabil; cred că ajunge...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă își va schimba sau nu această părere, Alex încă nu știa; rămânea de văzut. Deocamdată, i se părea antipatică, iar într-un top provizoriu al fetelor pe care le considera cam nesuferite, doctorița se situa pe locul 2, după domnișoara consilier Lia, care ocupa locul fruntaș, în urma acțiunii de a-l fi reclamat pe Lucian Comisiei Disciplinare. Și doar ele două i se păreau cam nesuferite, deci, aici se oprea lista lui Alex, pentru că n-avea nimic cu blonduța cea mititică Maria; ea era chiar foarte simpatică. Într-un timp, fusese și "Ucigașa" inclusă în acest top imaginat de Alex, când pe locul 1, apoi pe 2, după care pe 3, dar acum ieșise definitiv de pe această listă; "Ucigașa" devenise drăguță... Oare vor deveni și celelalte două, colegele lui, măcar suportabile, desființând astfel această listă? Altfel, cum se va descurca geneticianul cu ele, în următorii, cel puțin 13 ani? I se părea dificil, dacă nu chiar imposibil, dar încercă să nu se mai gândească la asta, deși se întrebă cum naiba reușea oare Lucian s-o suporte pe domnișoara consilier, ba încă îi lua mereu apărarea cu înverșunare, în fața tuturor și o conducea zilnic acasă... Oare nu cumva îi plăcea de ea? Alex se înfioră numai la gândul unei asemenea posibilități, pe care o alungă rapid din minte. Ajunseră în curând acasă, la genetician, așa că mașina opri acolo, în fața casei respective. Din autovehicul coborî doar Alex.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Luci, nu vreau să te supăr...
Lucian: Nu m-ai supărat deloc... Deci, sunt comandantul. Acum, aici, da, sunt. Ai dreptate! Și ce-i cu asta? Crezi cumva că, fiind comandantul misiunii, nu m-aș putea îndrăgosti? Sau că nu mi-ar fi permis acest lucru? Comandant sau nu, la urma urmei, sunt doar o ființă umană, ca toate celelalte; am totuși, sentimente! Nu sunt insensibil! Sau îți închipui că în cazul meu, nu e posibil?! Ce crezi tu, de fapt, despre mine? Că sunt un monstru, incapabil de a avea sentimente, ca oricare alt om? Sigur, doar tu i-ai băgat în cap fostei tale colege de cameră, Ly, că aș fi un tip rău, foarte rău... Deci, sunt rău, nu-i așa?! În ce sens sunt oare rău?!
Lia: Luci, te rog... Ceea ce i-am spus atunci colegei mele de cameră, Ly, a fost doar o greșeală din partea mea. N-ar fi trebuit să-i fi spus nimic, ea nu avea cum să înțeleagă...
Lucian: Cum să înțeleagă, ce?!
Lia: Anumite chestii.
Lucian: Anumite chestii?! Nici eu nu înțeleg acele anumite chestii. Deci, nu crezi că aș putea fi îndrăgostit, mai exact, nu crezi că aș putea fi îndrăgostit de tine. De ce oare?! Doar pentru că sunt comandantul? Asta e o aberație! Atunci, de ce, totuși?! Crezi că-mi este interzis să fiu îndrăgostit, sau mai exact, să fiu îndrăgostit de tine?! Ăsta să fie motivul? Am greșit cu ceva, îndrăgostindu-mă de tine?! Pentru că, dacă doar asta-mi e greșeala, atunci nu regret deloc, nimic...
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Proxima, adresa este:
