To Kuny: Deci, s-a întâmplat totuși ceva. Știam eu! Spune! Te ascult.
Nick: Dacă ai știi, tată...
To Kuny: O să știu, după ce-mi vei spune tu.
Nick: Păi, după cum știi, de dimineață am fost în vizită la bordul navei noastre, "Vulturul", împreună cu Lia și Maria. Sora mea s-a retras mai devreme, pentru că ea fusese acolo ieri cu tine, așa că am rămas doar eu și Maria, până seara, când ea s-a hotărât să meargă în nava lor, "Pacifis", s-o vadă pe micuța femelă-păianjen de acolo, pe Ema, deși până-n acel moment doar păianjeni văzuse. Eu n-am însoțit-o, pentru că am venit aici, la tine, să discutăm serios despre problema secretului nostru, pentru că tot ea m-a rugat insistent să-ți vorbesc despre asta.
To Kuny: Da, dragul meu, știam. Până aici, nimic nou. Toate astea mi le-ai spus deja când ai venit la mine de la bordul "Vulturului". Atunci însă nu erai deloc supărat, iar de la mine ai plecat liniștit, mai ales că te-am asigurat că voi încerca să rezolv într-un fel sau altul situația.
Nick: Cum vei încerca? Vei spune adevărul?
To Kuny: Deocamdată, nu! N-a sosit încă momentul adevărului. Voi încerca să găsesc o altă soluție. Poate că voi încerca să vorbesc cu comandantul lor, el va înțelege. E un băiat drăguț.
Nick: Aici ai dreptate. Chiar este drăguț. Poate prea drăguț.
To Kuny: Poftim?! Ce vrei să spui?
Nick: Nimic rău, tată.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
13, o cifră deloc plăcută de părinții acestor tineri, nu datorită superstițiilor legate de acest număr, ci din cu totul alte motive. Cum ar putea să se împace cu gândul unei despărțiri îndelungate, de cel puțin 13 ani și cum să accepte atât de ușor acest gând? Nu li se părea deloc posibil. Evident, tot cu acest gen de probleme se confruntau momentan și părinții tânărului informatician. Dar el habar n-avea! Ochii lui albaștri scăpărau de bucurie. Își invită colegul în camera lui, să-i arate cei doi roboți și computerul despre care vorbise. Matematicianul ar fi refuzat, dar nu vru să-i strice tânărului buna dispoziție. Urcă deci cu acesta până în camera lui, deși nu-și putea da părerea în legătură cu roboții, nici cu computerul, nu pentru că nu s-ar fi priceput chiar deloc, ci mai mult pentru că nu-l prea interesa acest aspect, îi era indiferent ce roboți sau ce computere vor fi la bordul navei în cursul misiunii. Totuși, văzând roboții, îi plăcură, cel puțin în privința aspectului; i se părură nostimi. Cât despre eficiență, rămânea să afle în curând, deși pe el personal nu-l prea interesa acest amănunt; nu el va lucra mai mult cu roboții sau computerele, ci chiar Mihai, fiind informaticianul. Cât despre computer, i se păru absolut la fel ca oricare altul, nu putea sesiza nici un fel de diferență, deși probabil că acestea, normal, existau.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Era sâmbătă, 09 iunie, era vară, era sfârșit de săptămână, era cald... Cei șapte membri ai echipajului navei albastre erau toți tineri, deci, ar fi avut motive să fie veseli, să iasă prin oraș, să se distreze; totuși, doar geograful cel înalt alesese varianta cu plimbarea prin oraș, numai după ce scăpase de cei doi însoțitori ai săi. Ceilalți preferaseră să rămână acasă la ei: blonda Maria, mică și gingașă, se simțea foarte bine în apartamentul ei cu cinci camere, plin cu animale și plante, având în propria-i locuință un micuț colțișor din natură; domnișoara doctor Stela preferase și ea să rămână acasă, mai ales din cauza celor 13 etaje, pe care nu avea de gând să le mai urce sau coboare; Alex avea un alt motiv de a nu ieși nicăieri evita întâlnirea cu "Ucigașa", de care va scăpa de abia luni de dimineață; domnișoara psiholog Lia nu numai că era acasă, dar nici măcar nu catadicsea să iasă din camera ei, unde stătea închisă, cu motănelul gri în brațe, ținându-i companie, dar ea era tristă și abătută din cauza unei anumite reclamații pe care o depusese seara trecută către Comisia Disciplinară a Institutului, împotriva colegului ei, Lucian; Mihai se afla, din câte știm, tot într-o casă, deși nu la el acasă, ci la comandantul misiunii; iar acesta din urmă, bineînțeles, tot acasă era, iar figura lui îi trăda tristețea care-i măcina sufletul.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Ce-i cu tine, băiete? Ești flămând și însetat? Mamă, ce i-ați făcut lui Nero?
Diana: Cum adică, dragul meu? Ce-i puteam face?
Lucian: I-ați dat sau nu apă și mâncare zilele astea?
Diana: Dacă i-am dat sau nu?! Cine știe? Eram atât de preocupată din cauza ta, încât nu-mi dau seama.
Lucian: Eram sigur. E clar: L-ați neglijat, deși știați foarte bine cât de mult țin la el. Nu numai că nu i-ați dat să mănânce și să bea, dar în plus, l-ați mai și lăsat pe afară!
Diana: Dragul meu, liniștește-te! De Nero roboții trebuiau să se ocupe; poate i-au dat ei apă și mâncare.
Lucian: Nu cred, mamă; pentru a avea grijă de Nero, roboții trebuiau programați, sau cel puțin trebuia să li se spună să se ocupe de el, în lipsa mea. Voi le-ați spus măcar așa ceva?
Diana: Nu știu, dragul meu; eu nu... Poate tatăl tău; știi ceva, Iuli?
Iulian: Poftim?! Ah, despre Nero vorbeați? Nu... Nu știu nimic.
Lucian: Deci ați uitat! O săptămână întreagă! Nu-mi vine să cred! Bietul Nero; nu știu cum a rezistat atât! Probabil doar dorul de mine l-a mai ținut în viață. Uită-te la el, mamă! Vezi în ce hal arată?
Diana: Liniștește-te, fiule; doar n-a pățit nimic. Mie mi se pare că arată foarte bine. E teafăr!
Lucian: Ți se pare, mamă!
Diana: Pe cine suni?
Lucian: Pe o colegă.
Diana: La ora asta?! N-o deranja degeaba, din cauza câinelui, doar n-are nimic grav.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Deci, Nick, ești matinal...
Nick: Sincer să fiu, n-aș fi dorit să vin la ora asta, însă blonda mea a insistat atât de mult să o însoțesc, încât n-am putut-o refuza.
Lucian: Pricep. Dacă a insistat, bineînțeles că n-o puteai refuza.
Nick: Oricum, ieri a venit singură în navă, n-am fost cu ea. Dar spunea că pe aici e cam pustiu. Tu nu ești, decât femela-păianjen și roboții; din cauza asta a insitat să vin cu ea azi. E atât de fascinată de păianjenul ăsta, Ema, încât ar petrece tot timpul numai cu ea, aici, la bordul navei voastre.
Lucian: Și te deranjează? Ți se pare cumva că-i acordă mai multă atenție ei decât ție? Te înșeli! N-ai putea fi gelos pe un păianjen mititel; ar fi absurd. În plus, e o femelă!
Nick: Ah, nu, nu-i asta. Doar că... Nu, de fapt, nu-i nimic! Nu mă deranjează. Într-adevăr, ar fi absurd! Pricep că-i una dintre marile ei pasiuni, munca ei, deci, nu sunt gelos; n-aș avea motive.
Lucian: Ai putea opri puțin filmul ăla, să vorbim liniștiți? Dă-i o pauză! Îl repornești după aia!
Nick: Bine, îl opresc puțin. Și așa nu-mi place când nu mă pot concentra în totalitate asupra lui, să-l și înțeleg totuși, dacă tot îl privesc.
Lucian: Vrei să spui că eu îți distrag atenția de la film?
Nick: Eh, da, dar nu contează... Îl văd eu, mai târziu. Să stau de vorbă cu tine e mult mai interesant, normal.
Lucian: Așa sper și eu.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alex: Stela, te rog eu... Nu fi așa dură cu el!
Stela: Dură?! Eu?! Tot eu?! Nu-i mai tot luați partea! Nici acum nu vă dați seama că, datorită acestor pastiluțe pe care și-a permis să le ia cu de la sine putere, putea să doarmă mult și bine, pe veci chiar și poate niciodată nu ne-am fi dat seama din ce cauză! Aceste pastiluțe sunt foarte "curate", nu lasă deloc urme în organism, de aceea aparatura medicală și toate analizele pe care i le făceam degeaba indicau în mod cert că n-are absolut nimic, e perfect sănătos! Sunt asimilate rapid și eficient! Fără urme... Deci, doar câteva să mai fi luat și n-am mai fi avut ce să facem pentru tine, frumosule, nu te-am mai fi putut ajuta cu nimic, în nici un fel, nu te-am fi putut salva, oricât ne-am fi străduit noi! Și nici n-am fi știut de ce s-ar fi întâmplat astfel... Ce zici de fapta ta acum? Spune ceva, comandante!
Lucian: Păi... Cine știe?! Poate că era mai bine! Scăpați de mine și gata! Mare scofală?!
Stela: Ah, da?! Mare scofală?! Și gata, că bine zici! E nebun! Vedeți?! Complet nebun... Ascultă-mă bine, frumosule! Să nu mai spui niciodată așa ceva, nici măcar în glumă, că te pocnesc serios, de mă ții minte pentru tot restul vieții tale, pricepi?! Cu mine nu e de joacă! Să nu mai încerci vreodată să faci ceva asemănător, că intri în mare încurcătură! Ne-am înțeles?!
Lucian: Da... Pricep.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iulian: Ce chei? De la care director?
Diana: Nu știai, Iuli, că fiul tău umblă prin oraș cu mașina directorului Institutului? Se pare că acesta i-a dat cheile de la mașină, până pe 27 iunie.
Iulian: Cum adică umblă cu mașina directorului? Eu văd doar că umblă cu un papagal colorat pe umăr, cu care s-a ales în locul câinelui său.
Diana: Nu glumi, e ceva foarte serios! Ar trebui să luăm măsuri severe.
Iulian: Ce măsuri, Diana?! Fii serioasă! Nu exagera, te rog! Dacă directorul i-a dat cheile mașinii sale, lasă-i în pace! Băiatul n-are decât să umble cât vrea prin oraș sau prin alte părți cu mașina directorului, dacă acesta i-o pune la dispoziție.
Diana: Ce tot spui?!
Iulian: Păi, doar de asta i-a dat cheile, nu?! Ca să se plimbe cu ea!
Lucian: Știi ce, blondule, de data asta sunt de acord cu tine. Ceea ce nu se întâmplă foarte des.
Iulian: Păi, da, Luci... Aș vrea să știi că eu am fost de acord chiar și cu plecarea ta în această misiune, încă de atunci, din seara aceea, doar că mama ta s-a împotrivit cu îndârjire; atitudinea ei n-a dus la nimic bun. Eu am avertizat-o, dar n-a vrut să mă asculte.
Lucian: Știu, blondule, mi-a spus; și mă bucur că mă susții.
Iulian: Ce-i cu Rikky ăsta? Ce tot cere biscuiți, bomboane și chei? Și cum o să dormi cu el, dacă nu se dă jos de pe umărul tău?
Lucian: Eu sper că o să se dea jos în cele din urmă.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diana: Traian, tu ești conștient de faptul că băiatul va pleca?
Traian: Normal, altfel cum?!
Diana: Și cum poți fi atât de insensibil?
Traian: Insensibil?
Diana: Da; e totuși fiul tău, iar tu pari atât de nepăsător...
Traian: Fiul meu...?! Mă mir că ți-ai amintit acum acest lucru! Par nepăsător, zici?! Sunt insensibil?! Poate că din cauza ta am devenit astfel, poate că tu m-ai transformat... Crezi că nu mai am sentimente? Scuze, greșești! Par nepăsător și insensibil; reține însă, aparențele înșeală...
Diana: Și atunci, în cazul tău...?!
Traian: Ce-ai vrea? Sunt totuși directorul... Nu-mi pot permite să mă exteriorizez, mai ales că nu se cunoaște adevărul; toți știu doar că-i preferatul meu... Chiar ar deveni suspect dacă m-aș manifesta altfel, adică așa cum mă simt... Insensibil, nepăsător... Să știi, nu mă așteptam să-mi spui așa ceva! Chiar nu mă așteptam la asemenea reproșuri din partea ta.
Diana: Vai... Repet, îmi pare rău.
Traian: Asta nu mă ajută cu nimic. Regretele tale nu-mi sunt de nici un folos, la fel ca mulțumirile sau recunoștința ta; n-am nevoie de ele! Repet: Dacă n-ai de gând să renunți la blondul tău, lasă-mă în pace, cu nepăsarea și insensibilitatea mea cu tot! Pricepi?
Diana: Bine, te las... Ah, iartă-mă, te rog, Traian... Iarăși am spus ce nu trebuia.
Traian: Să știi... Mai bine tăceai, dar... Off, chiar nu mai contează!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru cea aflată la extrema opusă în privința înălțimii, domnișoara cea blondă, era foarte greu să se despartă, nu doar de părinți, ci și de toate acele plante și animale în mijlocul cărora crescuse. Pentru domnișoara consilier, era dificilă despărțirea de Magda și Dora, cât și de motănașul ei gri, tare răsfățat; bineînțeles, fără a-i mai pune la socoteală și pe părinți. Mezinul echipajului renunțase fără a avea remușcări la impresionanta sa carieră sportivă; îl aștepta o alta, cel puțin la fel de palpitantă, de astronaut. Doctorița nu avea de ce să regrete faptul că nu va avea mulți pacienți; oricum, în următorii ani, va fi nu doar unicul medic pentru colegii ei, ci chiar unicul cadru medical, ceea ce era o provocare destul de îndrăzneață pentru un medic atât de tânăr ca ea. Decanul de vârstă al echipajului era mulțumit că se înțelesese cu domnișoara body-guard Petra Nețoiu și că o ajutase să studieze genetica în Institut. Cât despre comandantul misiunii, acesta era mulțumit că din echipaj făcea parte și domnișoara... Barbie și că scăpa acum de fetele din jur, de "faima" lui de mare Don Juan; era însă ușor contrariat de atitudinea directorului, iar unica nemulțumire îi era provocată de cuvintele pe care i le adresase mamei sale, pe care el nu le putea uita. Acum, că momentul plecării se apropia, și le amintea din ce în ce mai des, în mod chinuitor.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: În privința celor trei cercetători științifici, nu știu ce s-ar putea adăuga. Spre exemplu, Nistor Harris, specialist în geografie... Există vreo nelămurire în privința activității tale, Nis?
Nistor: Nu, domnule director, totul e foarte clar. Iar la nevoie, șefu'... Vreau să spun comandantul misiunii, îmi va trasa îndatoririle pe care le voi avea la un moment dat, în funcție de necesitățile care se vor ivi.
Traian: Întocmai... Măi, tu acum, în momentul ăsta, stai jos pe scaun sau ești ridicat în picioare?
Nistor: Stau, dom' director, că dacă m-aș ridica...
Traian: Mda; tu și înălțimea asta a ta... Nu-i nevoie să spui mai mult. Ești unul dintre membrii de bază ai echipajului, adică cei trei tineri despre care se știa sigur de la început, încă de acum o săptămână, că vor participa la misiune, fiind și unul dintre constructorii navei "Pacifis". De asemenea, ai realizat subiecte pentru concursul în urma căruia au fost stabiliți ceilalți patru colegi. Pe care dintre cei patru l-ai asistat?
Nistor: Eu?! Pe... Mihai. Mihai Ristea, informaticianul.
Traian: Deci, tânărul de nici 18 ani, iar el a luat examenul cu rezultatul final maxim; tu i-ai acordat notele, iar acum el este șeful securității misiunii. Ți se pare o decizie incorectă; consideri că ai fost nedreptățit? Ai vreo obiecție?
Nistor: Nu, domnule director, nici gând.
Traian: Bine.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Proxima, adresa este:
