Proxima de Cornelia Georgescu

Lia: Te-aş putea ajuta cu ceva?
Lucian: N-aş prea crede. Mai bine ai grijă cu ochii.
Lia: De ce?
Lucian: Din cauza cepei. E foarte iute. Te va face să plângi.
Lia: Crezi?
Lucian: Sigur. Nu ştiai că ustură la ochi?
Lia: N-am avut ocazia să aflu până acum. Totuşi, dă-mi voie să încerc măcar să te ajut.
Lucian: Nu te-aş sfătui. Şi nici nu cred că ştii ce ar trebui să faci.
Lia: Dacă-mi explici, poate mă descurc.
Lucian: Bine. Dacă insişti, n-am nimic împotrivă. Însă nici n-am ce să-ţi explic. Priveşte doar! Şi încearcă să faci şi tu tot aşa, la fel ca mine. E uşor. Sau cel puţin, mie aşa mi se pare.
Lia: Cu cuţitul? Interesant! N-am umblat niciodată cu cuţitul...
Lucian: Dacă nu vrei, nu te obligă nimeni. Eşti musafirul meu; eu nu te pun la treabă.
Lia: Ba vreau. Pentru că te-am văzut pe tine, vreau să încerc şi eu.
Lucian: Cum doreşti. Poţi încerca. Însă... Invers; cuţitul în dreapta, doar dacă nu cumva eşti stângace. Şi nu începe cu ceapa.
Lia: De ce?
Lucian: Doar ce ţi-am spus: Ceapa e tare afurisită! O să plângi, iar eu nu vreau să văd lacrimi în ochii tăi.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să dea mâna cu preşedintele ţării... Uitase însă că în mâna respectivă încă mai ţinea un micuţ ursuleţ de pluş, unul tare caraghios, dar frumuşel foc; realiză acest lucru cam târziu. "La naiba! Asta-mi mai lipsea..." îşi spuse în gând, pasând rapid ursuleţul lunganului, aflat în apropiere; spre norocul lui, reuşise să scape la timp de micuţul intrus de pluş, înainte de a atinge mâna preşedintelui; simţea însă că-i crapă obrajii de ruşine. Lucian reuşise să scape de ursuleţ, deşi acest mic amănunt nu trecuse neobservat; în plus, în momentul în care strânse mâna preşedintelui, din mâneca uniformei albastre i se rostogoliră o grămadă de biluţe de sticlă transparente, frumos colorate; i le vârâseră colegii în haină, în timp ce, chipurile, le "adunau" de pe jos. Îşi ţinea capul plecat şi nici nu îndrăznea să-şi ridice ochii, mai ales spre director, a cărui privire o simţea parcă fumegând, deşi dânsul nu mai reproşase nimănui nimic... Se înşela însă; observând reacţia preşedintelui, Traian Simionescu adoptase imediat, în mod salvator, aceeaşi tactică: surâse deci binevoitor...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Rikky iubeşte pe Lia; Rikky iubeşte şi pe şeful..." spusese papagalul pe neaşteptate; auzindu-l, ea se îmbujoră uşor, iar Lucian zâmbi doar, însă pasărea vorbitoare concluzionă: "Şeful o iubeşte pe Lia; şi Lia îl iubeşte pe şeful..." Aceste cuvinte ale papagalului îl derutară pe Lucian; ar fi vrut el să fie aşa! Inima lui începu să bată nebuneşte. Privi tăcut spre colega lui. Nici ea nu părea foarte liniştită, netulburată de acele cuvinte. Iar în acel moment, Lucian chiar n-ar mai fi ţinut cont de promisiunea făcută; cu siguranţă ar fi îmbrăţişat-o şi ar fi sărutat-o, dacă nu apărea doamna Valeria Stancu, mama ei. Ce moment nepotrivit îşi alesese şi dânsa pentru a ieşi din casă! Încet, vraja se risipi, ca un fum, ca un abur, iar domnişoara consilier nu află nici de data aceasta cum ar fi fost dacă Don Juanul Institutului ar fi procedat cu ea aşa cum îi povestiseră colegele ei despre el. Pe el, bineînţeles, nu l-ar fi incomodat cu nimic prezenţa poliţiştilor, a oamenilor din stradă, care încă îi fotografiau de zor, dar mama ei... Pe doamna Valeria Stancu n-o putea ignora!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amândoi parcurseră drumul pe alee până la uşa casei, unde sunară. În prag se iviră părinţii adolescentei, ambii; nici unul nu-i reproşă nimic geografului. Doar fata intră în casă, lunganul îndreptându-se îngândurat spre poartă, după ce-i salutase respectuos, politicos, pe părinţii Adelei; aceştia îl admirau pe tânărul cel înalt, aveau o părere bună despre el, amândoi, acum chiar şi domnul Gigi Cristescu, tatăl adolescentei bălaie. În curând maşina celor doi body-guarzi porni pe străzile întunecate ale oraşului spre casa geografului, unde îl aşteptau părinţii acestuia, tatăl lui, domnul Henry Harris şi doamna Renata-Antoaneta Harris, mama lui. Se înnoptase deja. Pe fiecare stâlp, pe fiecare stradă, fluturau steaguri tricolore. O nouă zi se apropia de sfârşit; vineri, 15 iunie 2085. Elevii intraseră în vacanţă, vacanţa de vară, o perioadă pe care toţi o îndrăgeau şi sperau s-o petreacă într-un mod cât mai plăcut; şapte tineri aveau s-o petreacă pe aceasta şi încă multe altele care vor veni în următorii ani la bordul unei nave, într-o misiune spaţială inedită, de lungă durată...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu după mult timp, tânărul comandant, cu papagalul său pe umăr, se afla din nou la volanul maşinii albastre; pe bancheta din spate stăteau cei doi body-guarzi. Dar Lucian îndreptă maşina spre ieşirea din oraş; mergea la Institut. De ce? Nu-i era nici lui foarte clar de ce, dar simţea nevoia de a-l vedea pe director, de a-l avea aproape, de a-i vorbi. Steaguri tricolore fluturau în adierea vânticelului cald de vară. Poarta Institutului se deschise imediat pentru maşina albastră, dar înainte de a fi intrat, cei doi body-guarzi coborâră. Lucian opri maşina la locul ei; acesta nu era ocupat. Nu-l anunţase pe director de sosirea lui, dar spera să-l găsească acolo, deşi era posibil ca dânsul să fi plecat pe undeva. Dar Lucian nu renunţă la ideea de a-l căuta. Se opri doar în faţa uşii pe care scria "Director", ciocăni discret şi intră fără a mai aştepta vreun răspuns. Directorul era acolo, la biroul său. Îşi aranjase singur hârţoagele; acum le completa, nu mai avea mult până să le termine. Vru să reproşeze ceva noului sosit, dar când îşi ridică privirea şi-l zări pe favoritul său, îi zâmbi îngăduitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Te rog mult, Lia... Te rog să nu te joci cu mine!
Lia: Eu, Luci?! Cum, adică?!
Lucian: Da, tu... Ţi-am spus să nu te joci cu mine, sau cu sentimentele mele! Prea bine, am să accept faptul că tot eu am greşit şi-n cazul tău, în acel moment în care totuşi mi-am încălcat promisiunea pe care ţi-am făcut-o. Spui că doar din cauza mea... Că eu te-am învăţat cu prezenţa mea, cu săruturile mele... Poate că ai dreptate! Am greşit, deci, din nou, tot eu... Nu astfel trebuia să procedez, cel puţin nu atâta timp cât continui să mă refuzi, să mă respingi. În cazul ăsta, ascultă-mă bine, Lia... De acum încolo, totul se va schimba! Atâta timp cât încă mă refuzi, poţi uita de mine şi de existenţa mea! Şi să nu mai repeţi gesturi de genul acesta, care nu-şi au rostul! Ţi-am spus, nu de mult, că pentru mine, tu nu eşti doar un capriciu trecător, dar dacă nu vrei să înţelegi, atunci, nu cred că are sens să continuăm astfel şi să pretindem că... Doar nu mă mai căuta! Bine?! Şi poţi pleca-n oraş acum. N-am să te conduc. Ne vedem la şedinţa următoare!
Lia: Da, bine... Dacă aşa vrei tu, aşa să fie! Ne vedem peste două săptămâni.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hai, să mergem acum! Presupun că au sosit deja toţi!
Mihai: Tot ce se poate să fi sosit.
Lucian: Ah, încă un lucru înainte de a pleca de aici, Mihai! Data viitoare când vei mai dori să transmiţi vreun mesaj de genul acesta, acasă, să mă anunţi înainte de a-l fi transmis deja, nu după aceea.
Mihai: De ce? Ca să-mi interzici să-l trimit?
Lucian: Nu, normal că n-am de gând să-ţi interzic nimic!
Mihai: Desigur, eşti foarte subtil... Îmi vei aminti care ar fi impactul unui asemenea mesaj, doar ca să-mi dai serios de gândit asupra acţiunii mele...
Lucian: Anunţă-mă doar, atâta tot! Bine?!
Mihai: Nu cred că va fi cazul să te anunţ, pentru că nu va mai fi nici o altă dată viitoare. Şi nu pentru că ai fi reuşit să mă convingi tu cu argumentele tale, sau să mă pui serios pe gânduri... Ci doar pentru că aşa am hotărât eu însumi, chiar din momentul în care trasmiteam acel mesaj. M-am gândit să fie primul şi ultimul pe care-l voi transmite. Unicul. Chiar i-am avertizat că s-ar putea întâmpla aşa.
Lucian: Foarte bine! Dar dacă te vei răzgândi, să mă anunţi totuşi dinainte. Ne-am înţeles?
Mihai: Fie. Promit că, dacă va fi cazul, te voi anunţa. E bine aşa?
Lucian: E perfect! Să mergem!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii zilei anunţau începutul altei săptămâni. Urmau câteva zile deloc plăcute pentru tânărul comandant. Se trezi anevoie, fără pic de entuziasm. Contrar obiceiului său, în această zi nu se grăbea deloc să plece spre Institut, doar ştia ce-l aştepta acolo. De cum deschise ochii, zări pe fereastră câteva sclipiri luminoase. "Iarăşi reporterii? Nu s-au mai săturat oare?" îşi spuse în gând, deşi ştia că zilele acestea, oamenii presei vor avea mult material, pe seama lui. Se convinse însă în curând că de fapt nu erau blitz-urile aparatelor foto ale reporterilor sau ale altor curioşi, când auzi clar câteva tunete specifice furtunilor de vară. Se apropie de fereastră; într-adevăr, cerul era brăzdat de numeroase fulgere, la intervale de timp destul de scurte. În curând se porni şi ploaia, o ploaie rapidă, care umplu străzile de şuvoaie de apă în doar câteva clipe. "Canalizare proastă..." se gândi Lucian cu indiferenţă, dar imediat îşi aminti de dulăul său negru. Era Nero în casă sau nu? Coborî rapid treptele, tare îngrijorat, aşa cum era îmbrăcat, adică încă în pijama, dar se linişti când îşi zări câinele în holul de la intrare, încolăcit leneş în locul amenajat pentru el. În lămâi, evident, era papagalul cel colorat şi foarte zgomotos, dar tare drăgălaş, Rikky. Iată că se stricase brusc şi vremea, de parcă ştia ce se petrecea în sufletul comandantului misiunii; şi acolo era o adevărată furtună.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce faci?! Lia, te rog, explică-mi, ce înseamnă asta?!
Lia: Luci, răule... Vezi ce mi-ai făcut?! E numai vina ta... Uite în ce hal am ajuns, din cauza ta! N-aş fi crezut niciodată că eu... Că mie mi se va putea întâmpla aşa ceva...
Lucian: Nu înţeleg... Ce vrei să spui?!
Lia: Nu înţelegi?! Te prefaci doar că nu înţelegi. Hai să-ţi explic, totuşi, domnule comandant... M-ai învăţat cu prezenţa ta în viaţa mea, te-ai amestecat mereu, m-ai învăţat cu îmbrăţişările tale, cu săruturile tale, iar de la un timp, mă laşi să-mi fie dor de tine, nu mă cauţi deloc, nici măcar nu-mi vorbeşti, de parcă brusc n-aş mai exista pentru tine; mă ignori complet... M-ai lăsat singură şi chiar nu ştiu de ce. Nu înţeleg... Ce s-a întâmplat, de fapt, Luci? Ce se petrece cu mine? Cu tine? Cu noi?
Lucian: Singură, Lia?! Credeam că eşti împreună cu Sid, cu el te-am lăsat, nu singură! Şi... Nu ştiu ce se petrece cu tine, dar nu mă acuza pe mine! Nu eu sunt vinovat de starea ta!
Lia: Cu Sid?! Ce tot vorbeşti, Luci?! Spui numai prostii!
Lucian: Prostii, eu?! Prea bine! Hai atunci să uităm de Sid, să pretindem că n-ar exista! Deci, fără a-l amesteca pe el în ecuaţie, să vedem... Te întreb, pentru a nu ştiu câta oară, Lia, eşti dispusă să-mi accepţi prietenia? Vrei să fii prietena mea?
Lia: Ah, asta... Nu!
Lucian: Nu?! Şi atunci, cu sau fără Sid, cum ai vrea să meargă bine, între noi?! Dacă mereu mă respingi, mă îndepărtezi cu refuzurile tale repetate?!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Norocul tău... Şi ce intenţionezi acum? Ai de gând să le spui şi celorlalţi despre mesajul pe care l-ai trimis sau nu?
Mihai: Nu ştiu, nu m-am gândit. Tu ce crezi?
Lucian: Că ar fi mai bine să le spunem. Nu există motive să le ascundem acest lucru.
Mihai: Da, dar dacă le spunem, nu crezi că vor dori şi ei să vorbească acasă, cu cei dragi, sau să le lase mesaje?
Lucian: Treaba lor! Nu mă interesează! Au tot dreptul să facă orice doresc. Eu nu le pot interzice!
Mihai: Nu te înţeleg deloc, comandante! Parcă tocmai spuneai că asta ne-ar distrage total de la activitatea noastră pe această planetă, că nu ne-am mai concentra la ceea ce avem de făcut aici, că ne-ar provoca suferinţă, atât nouă, cât şi lor...
Lucian: Da, aşa este. Dar nici asta nu-mi dă dreptul să le interzic să ia legătura cu cei de acasă, dacă ei doresc acest lucru. Desigur, am să le expun din nou punctul meu de vedere în ceea ce priveşte această problemă delicată, nu pentru a-i influenţa în decizia pe care o vor lua, ci doar pentru a le da serios de gândit. Apoi să hotărească ei singuri cum ar fi mai bine să procedeze. Am încredere deplină în judecata lor. Ştiu că oricare ar fi decizia lor, ar fi cea corectă.
Mihai: Ah, acum te înţeleg... Eşti foarte subtil! Nu le interzici direct, dar le expui punctul tău de vedere, pentru a le da serios de gândit, deci într-un fel, tot a interdicţie seamănă.
Lucian: Poţi s-o consideri cum vrei tu, dar oricum ar fi, nici unul dintre voi nu va putea să-mi reproşeze nimic, pentru că nu v-am interzis deloc acest lucru, nici unuia, niciodată. Înţelegi?
Mihai: Da, aşa e... După cum am spus, foarte subtil!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!