Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Secerișul de ninsori de Constantin Georgescu

Curând

Un zbor de lebădă stelară
Curând vom ține-n pumnul strâns,
Și-un fel de iarnă tutelară
În somnuri șubrede de plâns.

Și-atunci, prea obosiți și gravi
Cu mâini tăcute vom așterne
Târziul macilor bolnavi
Peste zăpezile eterne.

poezie de Constantin Georgescu din Secerișul de ninsori (2014)
Adăugat de Constantin GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suiți-mă pe cruce!

Cu sufletul profan și gol ca o cavernă
Am ostenit prin lume crezând că totu-i vis.
Azi, iartă-mă, femeie, și pune-mă în bernă,
Sub tâmpla mea târzie, un pom s-a sinucis.

Dar cum să plâng în taină, această întâmplare?
Când ochiul meu de humă, e tot mai istovit,
Și cum să cânt osana, credinței ce mă doare?
Căci e trecut de-amiază și nu m-am răstignit.

Suiți-mă pe cruce! M-am vindecat de toate,
De aspre anateme chiar azi m-am vindecat.
Vă las vremelnicia și dați-mi de se poate,
O frunză să-mi acopăr adamicul păcat.

poezie de Constantin Georgescu din Secerișul de ninsori (2014)
Adăugat de Constantin GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Secerișul de ninsori, adresa este:


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Fani pe Facebook