Florile răului de Charles Baudelaire

Frumuseţea

Frumoasă sunt, cum este un vis cioplit în stâncă
Şi sânii mei de care atâţia se striviră
Poeţilor o mută iubire le inspiră,
Materiei asemeni, eternă şi adâncă.

În larg azur ca sfinxul stau mândră şi ciudată;
Mi-i inima de gheaţă şi trupul cum sunt crinii;
Urăsc tot ce e zbucium tulburător de linii
Şi nu plâng niciodată şi nu râd niciodată.

Poeţii, pe vecie ursiţi făpturii mele,
Ca-n faţa unui templu cu mândri stâlpi senini,
Îşi vor petrece viaţa în studii lungi şi grele;

Căci am, ca să-i înduplec pe-aceşti amanţi blajini,
Oglinzi în care totul mult mai frumos se-aşterne:
Adâncii mei ochi limpezi, plini de lumini eterne.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele două surori

Orgia şi Moartea sunt două bune fete,
Prea darnice-n săruturi, cu trup de vlagă plin,
Al căror pântec veşnic virgin, drapat în zdrenţe,
N-a cunoscut vreodată al naşterilor chin.

Poetul crunt, duşmanul vieţii familiare,
Favorit al gheenei, curtean cam scăpătat,
Găseşte în morminte precum şi-n lupanare
Un pat de remuşcare în veci necercetat.

Şi racla şi alcovul, adânc blestămătoare,
Ne dau pe rând, ca două amabile surori,
Plăceri îngrozitoare şi gingaşe orori.

Când mă îngropi, Orgie cu braţele murdare?
O, Moarte, când veni-vei şi tu să-ţi altoieşti
Pe mirţii ei scârbelnici chiparoşii funeşti?

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al.Philippide
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Otrava

Să-mbrace ştie vinul speluncile murdare
În strai de vis, strălucitor,
Şi-nalţă porţi boltite şi arcuri tari, uşor,
În roşul aur din pahare,
Ca soarele ce-apune pe cerul plin de nori.

Şi opiul măreşte ce-i fără de hotare,
Tot întinzând nemărginiri.
El vremii şi plăcerii le stoarce adânciri;
Cu-ntunecată nepăsare
Încarcă inimi peste daraua de iubiri.

Dar ele n-au puterea ce-o are doar veninul
Din ochii tăi, din ochii verzi,
Lac unde-n tremur chipu-mi stând răsturnat, îl pierzi...
Când visul meu, seninul,
Amar şi-adapă turma în apele lor verzi.

Dar ele nu-s asemeni cu vraja ta grozavă,
Cu-al tău sărut muşcând cumplit,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Ion Pillat
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăteam culcat azi-noapte...

Stăteam culcat azi-noapte lângă-o evreică slută
- Două cadavre-alături ca-ntr-un sicriu zăcând -
Şi trupul ce se vinde mi-a deşteptat în gând
O tristă frumuseţe pe care-o simt pierdută.

Întrezăream aievea fireasca-i semeţie,
Privirea care-n suflet adânc m-a săgetat,
Şi-aromitoarea boltă a părului buclat,
A cărei amintire iubirea mi-o reînvie.

Dezvăluind comoara de-ascunse dezmierdări,
Cu patimă aprinsă şi-n lungi îmbrăţişări,
Tot trupul ţi-aş cuprinde, din creştet pân-la glezne,

Dacă-ntr-o seară plânsul, ce ţi l-aş smulge lesne,
Ar adumbri o clipă, sălbatică regină,
A ochilor tăi rece şi splendidă lumină.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De profundis clamavi

Îţi cer acuma mila ta, tu, singura-mi iubire,
Din hăurile-n care greu inima mea geme.
E-o lume plumburie şi fără strălucire
În care noaptea-i plină de spaime şi blesteme;

Un soare fără vlagă pe cer stă şase luni
Iar şase luni e noapte din zare până-n zare.
E mai pustiu aicea ca-n ţările polare:
Nici vietăţi, nici ape, nici crânguri, nici păşuni!

O groază mai adâncă nu poate fi în viaţă
Decât cruzimea rece a soarelui de gheaţă
Şi bezna asta care-i cu Haosul la fel;

Râvnesc la soarta celor mai josnice-animale
Ce pot să se scufunde în somnul lor tembel,
Aşa de-nceată-i vremea pe nesfârşita-i cale!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza bolnavă

De ce eşti astăzi, Muză, atât de-ndurerată?
Ce vis urât al nopţii în minte ţi-a rămas?
De ce trec laolaltă pe faţa ta-ngeţată
Fiorii nebuniei şi-ai spaimei fără glas?

Ce-nveninată iasmă, ce spiriduş sprinţar
Turnata-ţi-au în suflet iubire şi-ntristare?
Cu pumnul lui despotic, ce-ncrâncenat coşmar
Te-a prăvălit în fundul Minturnei legendare?

Aş vrea să-ţi fie sânul un cuib de calde vise,
Să-i simt mireasma tare, cu iz de sănătate,
Şi inima pioasă să ţi-o ascult cum bate

Cu ritmul plin din versul pe care-l stăpânise
În evul antic, Febus, părinte-al poeziei,
Şi Pan, culegătorul de roade al câmpiei.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de toamnă

M-ai întrebat cu ochii tăi limpezi de cristal:
"Iubitul meu cel straniu ce daruri îmi găseşte?"
- Iubito, taci! Ţi-aş spune că inima-mi doreşte
Candoarea ce-avusese străvechiul animal!

Tu, care-mi legeni somnul cu mângâieri uşoare,
Să nu ştii niciodată cumplitu-mi nenoroc,
Nici taina scrisă-n mine cu litere de foc!
De patimă mi-e silă şi orice gând mă doare...

Să ne iubim cuminte. Amorul stă la pândă
Şi, nevăzut, ţinteşte cu arcul lui fatal.
O, îi cunosc prea bine eternul arsenal:

Ruşine, furii, crimă... O, mărgărită blândă,
Suntem două amurguri de toamnă ostenită,
O, tu, atât de albă şi rece Mărgărită!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga unui păgân

Ah! flăcările nu-ţi opri;
În inimă să-mi laşi căldură,
O, voluptate! o, tortură!
Diva! supplicem exaudi!

Zeiţă-n aer răspândită,
Văpaia-ţi din pământ mă cheamă!
Înalţă-mi vlaga umilită,
Ce-ţi dă un cântec de aramă.

Fii, voluptate, doamnă-n noi!
Şi masca de sirenă pune,
De carne sau de catifea;

Ori varsă-mi adormire grea
În vinuri mistice, străbune.
O, voluptate, zvelt strigoi!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Ion Pillat
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguirea lui Icar

Sunt fericiţi, sătui, uşori,
Amanţii fetelor pierdute,
Cand mie braţele mi-s rupte
Fiindcă-am strâns cu ele nori.

Voi, sori fără asemănare,
Care-n adânc de cer luciţi,
În ochii mei de voi orbiţi
Doar amintirea mai tresare.

Zadarnic spaţiului voii
Să-i aflu miezu-n tainic joc,
Sub nu ştiu care ochi de foc
Aripa mi se nărui,

Şi ars de dorul meu zeiesc,
Nu voi avea onoarea sfântă,
Genunea care mă-nmormântă
Cu numele-mi s-o-nveşnicesc.

poezie celebră de Charles Baudelaire din Florile răului, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Madrigal trist

I

De eşti sau nu cuminte, mi-e totuna!
Fii tristă şi frumoasă, draga mea!
Învie-n zvon de râu şi văgăuna,
În ochii plânşi e farmec, şi furtuna
Din orice floare face câte-o stea.

Când în restrişte fruntea ţi se pleacă,
Iubirea mea îşi încordează dorul
Simţind că-n groază inima-ţi se-neacă
Şi peste viaţa ta de azi, săracă,
Trecutul hâd îşi desfăşoară norul.

Mi-eşti dragă mult, când ochiul tău prelung
O undă caldă ca de sânge-l doare,
Când alintându-te nu pot s-alung
Prea grele chinuri care te străpung
Ca un suspin adânc de om ce moare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de M.D. Ioanid
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!