Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Florile răului de Charles Baudelaire

Frumusețea

Frumoasă sunt, cum este un vis cioplit în stâncă
Și sânii mei de care atâția se striviră
Poeților o mută iubire le inspiră,
Materiei asemeni, eternă și adâncă.

În larg azur ca sfinxul stau mândră și ciudată;
Mi-i inima de gheață și trupul cum sunt crinii;
Urăsc tot ce e zbucium tulburător de linii
Și nu plâng niciodată și nu râd niciodată.

Poeții, pe vecie ursiți făpturii mele,
Ca-n fața unui templu cu mândri stâlpi senini,
Își vor petrece viața în studii lungi și grele;

Căci am, ca să-i înduplec pe-acești amanți blajini,
Oglinzi în care totul mult mai frumos se-așterne:
Adâncii mei ochi limpezi, plini de lumini eterne.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Florile raului" de Charles Baudelaire este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -14.99- 14.24 lei.

Cele două surori

Orgia și Moartea sunt două bune fete,
Prea darnice-n săruturi, cu trup de vlagă plin,
Al căror pântec veșnic virgin, drapat în zdrențe,
N-a cunoscut vreodată al nașterilor chin.

Poetul crunt, dușmanul vieții familiare,
Favorit al gheenei, curtean cam scăpătat,
Găsește în morminte precum și-n lupanare
Un pat de remușcare în veci necercetat.

Și racla și alcovul, adânc blestămătoare,
Ne dau pe rând, ca două amabile surori,
Plăceri îngrozitoare și gingașe orori.

Când mă îngropi, Orgie cu brațele murdare?
O, Moarte, când veni-vei și tu să-ți altoiești
Pe mirții ei scârbelnici chiparoșii funești?

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al.Philippide
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Otrava

Să-mbrace știe vinul speluncile murdare
În strai de vis, strălucitor,
Și-nalță porți boltite și arcuri tari, ușor,
În roșul aur din pahare,
Ca soarele ce-apune pe cerul plin de nori.

Și opiul mărește ce-i fără de hotare,
Tot întinzând nemărginiri.
El vremii și plăcerii le stoarce adânciri;
Cu-ntunecată nepăsare
Încarcă inimi peste daraua de iubiri.

Dar ele n-au puterea ce-o are doar veninul
Din ochii tăi, din ochii verzi,
Lac unde-n tremur chipu-mi stând răsturnat, îl pierzi...
Când visul meu, seninul,
Amar și-adapă turma în apele lor verzi.

Dar ele nu-s asemeni cu vraja ta grozavă,
Cu-al tău sărut mușcând cumplit,

[...] Citește tot

poezie celebră de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Ion Pillat
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Stăteam culcat azi-noapte...

Stăteam culcat azi-noapte lângă-o evreică slută
- Două cadavre-alături ca-ntr-un sicriu zăcând -
Și trupul ce se vinde mi-a deșteptat în gând
O tristă frumusețe pe care-o simt pierdută.

Întrezăream aievea fireasca-i semeție,
Privirea care-n suflet adânc m-a săgetat,
Și-aromitoarea boltă a părului buclat,
A cărei amintire iubirea mi-o reînvie.

Dezvăluind comoara de-ascunse dezmierdări,
Cu patimă aprinsă și-n lungi îmbrățișări,
Tot trupul ți-aș cuprinde, din creștet pân-la glezne,

Dacă-ntr-o seară plânsul, ce ți l-aș smulge lesne,
Ar adumbri o clipă, sălbatică regină,
A ochilor tăi rece și splendidă lumină.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoș
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

De profundis clamavi

Îți cer acuma mila ta, tu, singura-mi iubire,
Din hăurile-n care greu inima mea geme.
E-o lume plumburie și fără strălucire
În care noaptea-i plină de spaime și blesteme;

Un soare fără vlagă pe cer stă șase luni
Iar șase luni e noapte din zare până-n zare.
E mai pustiu aicea ca-n țările polare:
Nici vietăți, nici ape, nici crânguri, nici pășuni!

O groază mai adâncă nu poate fi în viață
Decât cruzimea rece a soarelui de gheață
Și bezna asta care-i cu Haosul la fel;

Râvnesc la soarta celor mai josnice-animale
Ce pot să se scufunde în somnul lor tembel,
Așa de-nceată-i vremea pe nesfârșita-i cale!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Muza bolnavă

De ce ești astăzi, Muză, atât de-ndurerată?
Ce vis urât al nopții în minte ți-a rămas?
De ce trec laolaltă pe fața ta-ngețată
Fiorii nebuniei și-ai spaimei fără glas?

Ce-nveninată iasmă, ce spiriduș sprințar
Turnata-ți-au în suflet iubire și-ntristare?
Cu pumnul lui despotic, ce-ncrâncenat coșmar
Te-a prăvălit în fundul Minturnei legendare?

Aș vrea să-ți fie sânul un cuib de calde vise,
Să-i simt mireasma tare, cu iz de sănătate,
Și inima pioasă să ți-o ascult cum bate

Cu ritmul plin din versul pe care-l stăpânise
În evul antic, Febus, părinte-al poeziei,
Și Pan, culegătorul de roade al câmpiei.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoș
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Sonet de toamnă

M-ai întrebat cu ochii tăi limpezi de cristal:
"Iubitul meu cel straniu ce daruri îmi găsește?"
- Iubito, taci! Ți-aș spune că inima-mi dorește
Candoarea ce-avusese străvechiul animal!

Tu, care-mi legeni somnul cu mângâieri ușoare,
Să nu știi niciodată cumplitu-mi nenoroc,
Nici taina scrisă-n mine cu litere de foc!
De patimă mi-e silă și orice gând mă doare...

Să ne iubim cuminte. Amorul stă la pândă
Și, nevăzut, țintește cu arcul lui fatal.
O, îi cunosc prea bine eternul arsenal:

Rușine, furii, crimă... O, mărgărită blândă,
Suntem două amurguri de toamnă ostenită,
O, tu, atât de albă și rece Mărgărită!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoș
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Ruga unui păgân

Ah! flăcările nu-ți opri;
În inimă să-mi lași căldură,
O, voluptate! o, tortură!
Diva! supplicem exaudi!

Zeiță-n aer răspândită,
Văpaia-ți din pământ mă cheamă!
Înalță-mi vlaga umilită,
Ce-ți dă un cântec de aramă.

Fii, voluptate, doamnă-n noi!
Și masca de sirenă pune,
De carne sau de catifea;

Ori varsă-mi adormire grea
În vinuri mistice, străbune.
O, voluptate, zvelt strigoi!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Ion Pillat
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Tânguirea lui Icar

Sunt fericiți, sătui, ușori,
Amanții fetelor pierdute,
Cand mie brațele mi-s rupte
Fiindcă-am strâns cu ele nori.

Voi, sori fără asemănare,
Care-n adânc de cer luciți,
În ochii mei de voi orbiți
Doar amintirea mai tresare.

Zadarnic spațiului voii
Să-i aflu miezu-n tainic joc,
Sub nu știu care ochi de foc
Aripa mi se nărui,

Și ars de dorul meu zeiesc,
Nu voi avea onoarea sfântă,
Genunea care mă-nmormântă
Cu numele-mi s-o-nveșnicesc.

poezie celebră de Charles Baudelaire din Florile răului, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Madrigal trist

I

De ești sau nu cuminte, mi-e totuna!
Fii tristă și frumoasă, draga mea!
Învie-n zvon de râu și văgăuna,
În ochii plânși e farmec, și furtuna
Din orice floare face câte-o stea.

Când în restriște fruntea ți se pleacă,
Iubirea mea își încordează dorul
Simțind că-n groază inima-ți se-neacă
Și peste viața ta de azi, săracă,
Trecutul hâd își desfășoară norul.

Mi-ești dragă mult, când ochiul tău prelung
O undă caldă ca de sânge-l doare,
Când alintându-te nu pot s-alung
Prea grele chinuri care te străpung
Ca un suspin adânc de om ce moare.

[...] Citește tot

poezie celebră de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de M.D. Ioanid
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

<< < Pagina din 2 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Florile răului, adresa este:


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Charles Baudelaire

Charles Pierre Baudelaire
Charles Baudelaire
renumit poet francez, primul care a spart forma tradițională a versificației

Evenimente biografice

Mai multe informații...

Fani pe Facebook