Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Critică literară și muzicală. Jurnale intime de Charles Baudelaire

Prima oară când am fost la Teatrul Italienilor să vă aud lu­crările, eram destul de nereceptiv și chiar, o mărturisesc, plin de prejudecăți, dar am o scuză, m-am păcălit de-atâtea ori; am auzit atâta muzică de șarlatani anunțată prin atâtea repetiții. Dum­neavoastră m-ați învins imediat. Ceea ce am simțit este de nedescris și dacă veți binevoi să nu râdeți, voi încerca să v-o împăr­tășesc. Mai întâi, această muzică mi s-a părut cunoscută, iar mai târziu, reflectând, am înțeles de unde venea mirajul; mi se părea că acea muzică este a mea și o recunoșteam așa cum recunoaște orice om lucrurile pe care e sortit să le iubească. Pentru oricine altul decât pentru un om de spirit, această frază ar fi de un ridicol uriaș, mai cu seamă scrisă de cineva care, ca mine, nu știe muzica, și a cărui educație se mărginește la a fi auzit (cu mare plăcere, e drept) câteva bucăți frumoase de Weber și de Beethoven. Apoi trăsătura care m-a izbit între toate a fost măreția. Această muzică înfățișează ceea ce e mare și te duce către ceea ce e mare. Am regăsit pretutindeni în operele dumneavoastră so­lemnitatea marilor vuiete, marilor aspecte ale Naturii și solem­nitatea marilor patimi ale omului. Te simți îndată cucerit și sub­jugat. Una din bucățile cele mai stranii și care mi-a dat o senzație muzicală nouă e cea destinată să zugrăvească un extaz religios. Efectul produs de Intrarea oaspeților (Tannhäuser) și de Serbarea nupțială (Lohengrin) e imens.

Charles Baudelaire în Critică literară și muzicală. Jurnale intime, scrisoare adresată lui Wagner (1986)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Florile raului" de Charles Baudelaire este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -14.99- 14.24 lei.

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Critică literară și muzicală. Jurnale intime, adresa este:


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Charles Baudelaire

Charles Pierre Baudelaire
Charles Baudelaire
renumit poet francez, primul care a spart forma tradițională a versificației

Evenimente biografice

Mai multe informații...

Fani pe Facebook