Câți dintre noi nu suntem copleșiți de imensa distanță dintre nivelul moralității majorității oamenilor, rămasă parcă la stadiul grotelor, pe de-o parte, și aptitudinile și cunoștințele lor tehnice, atât de avansate astăzi, pe de alta? Apetitul nostru de a ucide, de a tortura, a nimici, a-l umili și chinui pe celălalt e la fel de nestăpânit azi ca și acum trei mii de ani, dar cât de rafinați și perfecționați în mijloacele de omorâre am devenit între timp! Diferența dintre noi și înaintașii noștri stă în mașini, computere, bombe, rachete, telefoane mobile și imobile, medicamente, zgârie-nori, supermarketuri și atâtea altele; dar pentru ce nu suntem măcar puțin mai înălțați moral decât strămoșii noștri îndepărtați?
Andrei Cornea în Când Socrate nu are dreptate, VII. Lecția lui "Socratagoras"
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Exigența fundamentală a lui Socrate în ceea ce privește eticul este ca omul nu doar să pară că este drept, sau bun sau posesorul unor virtuți, ci să fie și în fapt astfel, și anume în orice condiții, indiferent dacă există în preajmă alți oameni care să-I poată sau nu judeca, vedea, auzi, pedepsi ori răsplăti. Interiorul omului, prin urmare, trebuie să fie coerent și conform cu exteriorul său, fără fisuri sau clivaje între înăuntru și în afară, între gând, spusă și faptă, astfel încât omul, din punct de vedere etic, să reprezinte un întreg, un tot unitar. Opusul integrismului etic - condamnat de Socrate - va fi desigur "dualismul etic", a cărui regulă pretinde în exclusivitate respectul exterior al unui cod moral, fără Însă să aspire la a cere gândului neexprimat sau sentimentului interior conformarea cu fapta.
Andrei Cornea în Când Socrate nu are dreptate, IX. Testul Gyges
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Când Socrate nu are dreptate, adresa este: