Fiul tăcerii de Adriana Popescu

Mă uit în oglinda universului dar nu mă văd, licărirea de stea s-a stins, văd doar visul acolo unde credeam că sunt eu. Nu mă găsesc şi rătăcesc căutându-mă prin infinituri pline de himere.

Adriana Popescu în Fiul tăcerii (21 decembrie 2012)
Adăugat de Radu Farcasu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

- Eu sunt clipa, eu sunt visul,
Infernul şi paradisul,
Eu sunt tot ce-am fost şi sunt
Frunza legănată-n vânt
Şi sunt vântul ce adie
Şoaptele precum le ştie
Repetând cu obstinaţie
Întrebarea cea de graţie
Cine-ai fost şi cine eşti
Fiinţă născută-n poveşti
Zămislite de străbuni
Când mai răi şi când mai buni

Sunt nimic, însă sunt totul,
Visul ca şi visătorul,
Cel ce doarme şi veghează
Iluzia lumii trează.
Eu sunt cel care întreabă,
Şi tot eu cel ce răspunde
Purtând visul adânc în mine

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Popescu din Fiul tăcerii
Adăugat de Radu Farcasu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce ţi se întâmplă este doar un efect a ceea ce eşti în această lume, întotdeauna cauza binelui şi răului este în gândurile tale, în iubirea sau ura din acestea. Dacă vrei să nu mai suferi în relaţiile tale începe cu observarea gândurilor şi acolo fă schimbarea.

Adriana Popescu în Fiul tăcerii, capitolul "Iadul este o stare, nu un loc" (20 decembrie 2012)
Adăugat de Adriana Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!