Când viorile tăcură (I)
Viorile tăcură. O, nota cea din urmă
Ce plânge răzlețită pe strunele-nvechite
Și-n noaptea solitară, o, cântul ce se curmă,
Pe visurile stinse din suflete-ostenite.
Arcușurile albe în noaptea solitară
Stătură: triste păsări cu aripile-ntinse
Păreau c-așteaptă semne și strunele vibrară.
Ah, strunele ce tremur de viață le cuprinse!
Și degetele fine, în umbră, sclipitoare,
Păreau ca niște clape de fildeș, ridicate
Pe flaute de aur în seri de evocare
A imnurilor triste din templele uitate.
Murise însă cântul de veche voluptate,
Și triste și stinghere viorile părură,
În noaptea-ntunecată de grea singurătate,
Fecioare-mpovărate de-a viselor tortură.
poezie clasică de Ștefan Petică din Opere (1938)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Poezii" de Ștefan Petică este disponibilă pentru comandă online la numai 20.00 lei.Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Opere, adresa este: