Ispita de a exista de Emil Cioran

Mă atrag lucrurile care n-au şansa să se-mplinească ori să dăinuie.

Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am putea imagina un şobolan impotent? Rozătoarele realizează de minune actul cu pricina. Nu acelaşi lucru se poate afirma despre oameni: cu cât sunt mai excepţionali, cu atât se agravează la ei această slăbiciune majoră ce-i smulge din lanţul fiinţelor. Orice activitate le este îngăduită, mai puţin aceea ce ne înrudeşte cu ansamblul zoologiei.

Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă viaţa a falsificat materia, omul, la rândul lui, a falsificat viaţa.

Emil Cioran în Ispita de a exista (1956)
Adăugat de George Ivan
Comentează! | Votează! | Copiază!

spovedanie

Spovedania: viol al conştiinţelor făptuit în numele cerului. Ca şi celălalt viol - analiza psihologică! Laicizată, prostituată, spovedania se va practica la colţ de stradă, cât de curând: cu excepţia câtorva criminali, toată lumea tânjeşte să aibă un suflet public, un suflet-afiş.

definiţie celebră de Emil Cioran în Ispita de a exista, Scrisoare despre câteva impasuri (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

literat

Literatul? Un gură-spartă ce-şi vinde nefericirile pe doi bani, le face publice, le repetă întruna: neruşinarea - paradă de gânduri inavuabile - este regula lui de viaţă; el se prostituează. Orice formă de talent merge mână în mână cu o anume neobrăzare. Distins e numai insul sterp, cel care piere cu secretul lui, pentru că nu se înjoseşte să-l scoată pe tejghea: sentimentele dezvăluite sunt o umilire a ironiei, o palmă la adresa umorului.

definiţie celebră de Emil Cioran în Ispita de a exista (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi este călăuză oricine-i mai nebun decât mine.

Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psiholog neîntrecut, preotul este exemplul uman cu cele mai puţine iluzii, incapabil - prin meserie - să acorde semenilor săi un credit cât de mic; de aici aerul lui complice, şiretenia, blândeţea prefăcută şi cinismul profund. Aceia dintre ei - un număr cu adevărat neînsemnat - care-au păşit pe drumul sfinţeniei, n-ar fi făcut-o dacă-şi priveau mai atent enoriaşii: au fost nişte rătăciţi, nişte răi preoţi, incapabili să trăiască în chip de spectatori - şi profitori - ai păcatului originar.

Emil Cioran în Ispita de a exista, Furii şi resemnări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisesc că am considerat odinioară ca o ruşine faptul de a aparţine unei naţii oarecare, unei colectivităţi de învinşi, asupra originii căreia nu-mi era îngăduită nicio iluzie. Credeam - şi poate că nu mă înşelam - că noi ne tragem din drojdia barbarilor, din resturile marilor năvăliri, din acele hoarde care, ostenind să-şi continue drumul spre Apus, s-au aşezat de-a lungul Carpaţilor şi Dunării, căutându-şi un culcuş ca să vegeteze - masă de dezertori la graniţele Imperiului Roman, vulg mizerabil spoit cu un pic de latinitate.

Emil Cioran în Ispita de a exista (1956)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce au conştiinţa prea împăcată nu trebuie lăsaţi cu nici un preţ să trăiască şi să moară netulburaţi.

Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru unii, fericirea e o senzaţie atât de neobişnuită, încât, în clipa când ajung s-o cunoască se neliniştesc; noua lor stare îi pune pe gânduri; nimic asemănător în trecutul lor: e prima oară când părăsesc confortul nenorocirii. O lumină neaşteptată îi face să tremure, ca şi cum sori le-ar străluci pe degete – să lumineze raiuri fărâmiţate. De ce această fericire, de la care-şi aşteaptă izbăvirea, ia o asemenea înfăţişare? Ce-i de făcut? Poate nici nu le aparţine, poate a dat peste ei din greşeală. Descumpăniţi şi fascinaţi deopotrivă, încearcă s-o asimileze, s-o posede, dacă se poate pe veci. Dar sunt atât de puţin pregătiţi pentru fericire, încât, ca să se bucure de ea, sunt siliţi s-o grefeze pe vechile lor spaime.

Emil Cioran în Ispita de a exista, Deşeuri de tristeţe
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!