Știi ce se întâmplă cu marile îndeletniciri? Îndeletnicirea, într-o joi, pe la 18.30-19.00, când soarele încă n-a apus, da-i mai roșu, așa, e mai blândă, mai oarecare viața, Îndeletnicirea zice așa: "Măi, vino-ncoace și slujește-mă o viață-ntreagă!" "Eu?" "Da, tu!" Și noi credem că noi alegem să fim artiști.
Mircea Albulescu în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi ce a mai spus Mircea Albulescu despre viață sau despre artă
"Cum a fost la teatru?" "Nu știu cum a fost, da' așa mi s-a făcut pielea de găină!" Iată că cel mai important lucru este această circulație a emoției. Noi îi emoționăm pe dânșii, dânșii ne emoționează pe noi și acest schimb de stări este, de fapt, esența unei seri de succes.
Mircea Albulescu în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Mircea Albulescu despre teatru, despre superlative, despre succes, despre seară sau despre schimbare
Mie nu-mi place deloc să mi se spună "Maestre". Mi se pare oribil, dar oribil, oribil! "Ecoute, mon vieux" (Ascultă, bătrâne!), le răspund, "măiestria nu se-nvață, ți-a dat-o Dumnezeu, dar nu poți s-o practici dacă nu ai meseria în care măiestria să se exprime". Uite, Michelangelo a fugit de la Ghirlandaio! Brâncuși a fugit de la Rodin!
Mircea Albulescu în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Mircea Albulescu despre religie, despre meserii sau despre Dumnezeu
Am fost și străjer, n-am apucat să fiu pionier, că eram prea bătrân, pe urmă am fost UTM-ist, după care am fost membru al Partidului Comunist Român. Partea asta de aderență era mai degrabă o răspundere la o convocare. Te-ntreba: "Vrei să fii în UTM?". Te duceai și erai. Bine, nu știu cazuri de oameni care au fost făcuți cu sila membri.
Mircea Albulescu în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Mircea Albulescu despre România
Întâmplarea mi-a scos în cale o fată, eu m-am îndrăgostit de ea, fata era în echipa de teatru, eu, ducându-mă după ea, m-am apucat și eu de teatru. Apucându-mă de povestea asta, după un an și ceva, am intrat ca figurant în Corpul de ansamblu al câtorva teatre din București (adică făceam figurație) și, prin 1950 și-un pic, chiar m-a angajat Teatrul Național.
Mircea Albulescu în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Mircea Albulescu despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Cred că aveam vreo 5-6 ani. Știi că în slujba bisericii catolice erau, pe vremea aia, ministranții, niște băieți, copii îmbrăcați foarte frumos, care participau la slujbă și ajutau preoții. Am avut această mare dorință să fiu și eu acolo, printre ei. A fost foarte complicat, că mama trebuia să-mi explice de ce nu se poate, că eu sunt ortodox, că m-a botezat aidoma tatălui meu.
Mircea Albulescu în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Mircea Albulescu despre timp, despre mamă, despre frumusețe, despre dorințe, despre creștinism sau despre catolicism
Am avut o cunoștință bună, a murit săracul - Dumezeu să-l ierte! -, care era un om talentat în ale condeiului și care a intrat în afaceri. Alerga, se străduia! I-am spus: "Bine, mă, dar de ce? Că tu ai făcut și succes!". Mi-a zis: "Nu pot să mă mai opresc!" "Păi ai bani?" "Am mulți!, dar nu pot să mă mai opresc, vreau și mai mulți!" "Dar ce faci cu ei, că n-ai copii?" "Nu-nțelegi! Voi, artiștii..."
Mircea Albulescu în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Mircea Albulescu despre bani
"De unde-l cunoști pe Albulescu?" "Păi cum? L-am văzut la televizor!" "Dar la teatru?" "Nu!" "Dar la film?" "Nici!" "Păi atunci de unde-l cunoști?" "Păi dacă îl dă la televizor." La vremea aceea nu era televizor, iar oamenii erau iubitori de teatru. A fost o perioadă în care chiar s-au dezvoltat deopotrivă arta actorului, a regizorului, a spectacolului de teatru, cât și gustul spectatorului pentru teatru.
Mircea Albulescu în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Mircea Albulescu despre filme sau despre actorie
După 400 de ani, Hamlet tot moare la urmă! Dar spectatorul se duce să vadă emoția de acolo. Se duce să se cuminece - așa se cheamă, cuminecătură - de emoție. "M-am simțit binecuvântată," spune dânsa, Măria Sa. Pentru că există și această formă de binecuvântare, în urma gustării frumosului. Există această asumare a binelui-bun, care te face să mai vrei! Mai e și binele-rău, dar ăla trece odată cu consumarea lui în privat.
Mircea Albulescu în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Mircea Albulescu despre moarte sau despre existență
Eram regaliști. Era ceva normal într-un Regat. În plus, tata, de câteva ori pe an era la Palat - îl chemau cu fanfara Regimentului de Jandarmi pedeștri al cărei dirijor era. Uneori mă lua și pe mine! Când se putea, de Paște și de Crăciun, ni se dădeau cadouri. E, fiind cu tata acolo, luam și eu cadouri. Mi-aduc aminte de scările alea pe care se urcă la Palat, de taică-meu care spunea "Fii cuminte, fii cuminte!" și eu mă duceam și mă plimbam pe furiș prin sălile Palatului.
Mircea Albulescu în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Mircea Albulescu despre tată
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Adevărul, adresa este:
