Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Chipul iubirii de Daniel Vișan-Dimitriu

Eu nu știam

Tu îți puneai o mână
pe fruntea mea,
iar eu nu știam
ce fel de frunză
a toamnei
mi-a împodobit
fruntea.

Tu mă priveai zâmbitoare
în somnul meu,
iar eu nu știam
ce fel de nor
îmi apără visul
de soare.

Tu îmi vorbeai
în șoapte atât de calde,
iar eu nu știam
cum de adie
un vânt plăcut

[...] Citește tot

poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cărarea macilor

Ai vrea și tu, aș vrea și eu
ca vara-n care macii cântă
să fie vara cea mai sfântă
din calendarul tău și-al meu

Și, împreună de-am putea
cărarea macilor s-alegem,
cântarea lor să înțelegem,
ne vom iubi și vom spera

că-n timpul nostru viitor,
trecând prin multe anotimpuri,
ne vom mai aminti-n răstimpuri,
de-această vară fără dor.

Iar cântecul de-ar înceta
sau vara macilor s-ar stinge,
în nemurire vom învinge
și printre stele vom dansa.

poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare în alb

Ai fost o apariție de-o clipă
în ziua-ceea când mă odihneam
și aerul pădurii îl sorbeam
cu lăcomie, în a lui risipă.

A fost o fulgerare, o secvență,
o apariție, un gând nebun,
și-n minte-aș vrea, acum, să recompun
din amănunte, doar acea prezență:

Un câmp de flori, un cal și-o siluetă
în alb, ce se pierdea, treptat, ușor,
în peisajul ademenitor.

Atât de vaporoasă și discretă!
Te-am căutat, de-atunci, stăruitor,
și te mai caut încă, și-mi e dor.

poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sonetul călătorilor nemuritori

Ne întâlnim prin timp și spații vaste,
Nemuritori și tineri, dar bătrâni,
Urmașii zeilor a tot stăpâni,
Atrași de-atâtea, între noi, contraste.

Tu ești lumina arderii intense,
Eu sunt un întuneric înghețat,
Tu ești căldura, focul ce-a curmat
Răceala galaxiilor imense.

Ne întâlnim, ne-atragem, ne dorim,
Ne contopim în ere calde, reci,
Așa cum numai noi putem și știm.

E-atâta timp de când călătorim
Pe ale Universului poteci,
Încât iubirea noastră nemurim.

sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sonetul unui felinar

E-un felinar ce ziua nu se stinge,
deasupra unei porți pe strada mea
și arde cu o flacără ce-abia
apropiindu-te o poți distinge.

Când, uneori, un trecător se-oprește
și îi observă flacăra, mirat,
un singur gând încearcă: "E uitat!"
Atât - și pleacă, nu se mai gândește

că, poate, cineva, oftând din greu,
așteaptă ca lumina-i să atragă
ființa ce odată i-a fost dragă.

Că-i zi sau noapte, felinarul meu,
în pâlpâirea flăcării, se roagă
să nu mai ardă. Îl voi stinge eu.

sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tăcerea valurilor

Ai vrea să pleci, dar valuri
ce-aleargă dinspre larg,
își caută iertarea
când, înspre mal, se sparg.

Nu toate-s vinovate,
dar, poate, este unul
venit de mai departe,
și-a însoțit taifunul.

El ar putea să știe,
și crezi că-ți va vorbi,
dorind a ta iertare
‘nainte de-a muri.

Îl vei ierta, de-ți spune:
e în genuni sau viu
cel dispărut cu barca
în iadul plumburiu?

[...] Citește tot

poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Speranțe renăscute

În alb, pe malul mării, fericită,
zâmbind, cu o privire visătoare,
stârnești bătăi de aripi și mirare
la pescărușii care se agită.

Îți trec prin față amintiri plăcute
purtate de priviri mângâietoare,
în zborul ce le poartă peste mare,
spre zarea cu speranțe renăscute.

O, da! – îți amintești ieșind din marea
cu valuri zbuciumate în suspine
un astru-n dimineța când scrisoarea
aceluia ce nu credeai că vine
ți-a alungat tristețea, întristarea,
și a sădit speranțe-ntre ruine.

poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cititori de gânduri

Tu ești acolo, știu, și îmi citești
din gândurile mele răzlețite
dorințe care par să te agite
acum, când ești a mea și mă iubești.

Ai vrea ca aerul ce te-nconjoară
să nu mai fie-atât de plin de mine,
dar îl inspiri, îți place, îți e bine
și parcă n-ai mai vrea să-l dai afară.

De unde știu? – din gândurile tale,
pe care pot și eu să le citesc,
căci peste tot, de-o vreme, mă-nsoțesc
și-mi plac, le vreau cu mine, le iubesc.

Iubita mea, puterile astrale
ne-ndeamnă să urmăm aceeași cale.

poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Legături vii

De pleci sau vii, acum nu mai contează!
Când intri-n inimă, nu poți ieși
Chiar dacă se întâmplă într-o zi
Să simți că s-a sfârșit și ea cedează.

Mai e ceva, sau trebuie să fie,
Ce te oprește-n loc, deși ai vrea
Să-ți fie mai ușor, să poți pleca,
Să nu îți vezi iubirea-n agonie.

De pleci sau vii, ceva... un suflet, poate,
Te ține-nbrățișat în el, cumva,
Și îți ocupă gândurile, toate.

Mai bine-ar fi să vii, căci a pleca
Nu rupe legăturile ciudate
De care, chiar de-ai vrea, nu poți scăpa.

poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ploaia

De-ai ști, iubita mea, ce tare plouă,
și cum se ceartă norii-acolo, sus,
ai face, ca și mine, tot ce nouă
ne place: s-o privim. Nimic în plus!

Am sta, la adăpostul, casei noastre
și-am urmări cum stropii se iubesc,
în ropote și-mbrățișări măiastre,
cu florile ce par că le zâmbesc.

Mi-aș răsfăța privirile cu tine,
și te-aș apropia de pieptul meu
să-ți simt sărutul buzelor divine
și să ne pierdem într-un curcubeu.

Să știi, iubita mea, când plouă tare,
Eu am, în suflet, raza mea de soare.

poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 7 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Chipul iubirii, adresa este:


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Fani pe Facebook