Dușmanul
Mi-e răscolita viața de neguri și furtuna
Și rar a stat cu raza de soare împreună.
Lovită sau de fulger, bătută sau de ploi,
Grădina-i părăsită, și pomii mei sunt goi.
Ajuns în toamnă, poate să-mi pară timpul bun,
Ca să mă duc cu grebla pământul să-l adun,
Împrăștiat departe de florile alese,
Și să-ntocmesc grădina la loc, precum fusese.
Dar cine știe dacă răsadele visate
Vor mai găsi prin huma grădinii dezgropate
Cu ce să dea tulpina, bobocii sau verdeața?
Vai, vremea ne mănâncă pe nesimțite viața!
Dușmanul care-o roade, din țandără, din oaște,
Din vlagă risipită trăiește și renaște!
poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Tudor Arghezi
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi ce a mai spus Charles Baudelaire despre viață, despre visare, despre toamnă, despre timp, despre flori sau despre Soare
Mânioasa
Am să merg mai înspre seară
Prin dumbrăvi, ca mai demult,
În privighetori să-mi pară
Glasul Linei că-l ascult.
Mai știu eu ce-aș vrea s-ascult!
Că-n zori Lina sta-n portiță,
Sălta-n vânt a ei altiță,
Vântul îi sălta-n cosiță
Și-i făcea floare-n obraz:
Eu mergeam la plug în laz,
Și, când trec, Lina s-ascunde,
Parcă nici nu m-a văzut.
Îi vorbesc, și nu-mi răspunde,
Nu-mi răspunde!
Și-o întreb, și nu-mi răspunde!
Și mă mir - ce i-am făcut!
Vreau de-aici să rump o floare!
Ochii unui înger scump
Au albastrul de cicoare,
[...] Citește tot
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- George Coșbuc despre vânt
- despre vestimentație
- despre îngeri
- despre văi
- despre vorbire
- despre tăcere
- despre timp
- despre seară
Politica unui stat stă în geografia sa.
citat celebru din Napoleon Bonaparte
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Napoleon Bonaparte despre politică
Creația perfectă a naturii nu este bărbatul, ci femeia.
citat celebru din Napoleon Bonaparte
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Napoleon Bonaparte despre femei sau despre bărbați
A vedea ce este bine și a nu-l face înseamnă lipsă de curaj.
citat celebru din Confucius
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mușchiul zice lacului: Să ții cont că ți-am donat o picătură de rouă.
citat celebru din Rabindranath Tagore
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Un conducător trebuie să știe să renunțe la blana de leu și să poarte, la nevoie, blană de vulpe.
citat celebru din Napoleon Bonaparte
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pisicul și fiara
O crimă s-a produs, mai mică,
în noaptea neagră ca un dric:
o babă-naltă și voinică
a îngropat, viu, un pisic.
Ucis, pisicu-i în grădină
și-n noaptea neagră ploaia-l plouă,
iar baba ia din oala plină,
mâncând cu mainile-amândouă.
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Eugen Jebeleanu despre ploaie, despre noapte, despre negru sau despre moarte
Zgomote
Ce frică fără cauză
A poposit...
Sunt bucuriile
Din subconștient
Ce se coboară-n geam
Ca întuneric fără veste,
Sunt ale orașului intimidări,
Enigme de hazard
Și anii ce-au fugit,
Fără-nțeles
Și șoaptele uitării,
Sau fie
Și orice s-ar întâmpla...
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și George Bacovia despre întuneric, despre uitare, despre timp, despre oraș sau despre frică
Verset Divagat
Eu sunt cu mine
În toate e pace.
Poezia e-n afara de omenire,
Departe
Si vesnicie.
Frumoase rame la tablouri
Nu pentru mine...
Ce haine scumpe
Si anume fiinte...
Nu eu sa dirig lumea.
Poezia e-n afara de omenire
Departe
Si vesnicie.
Si vremi, vremi au trecut.
Ori nu eu s-astept fericirea.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și George Bacovia despre vestimentație, despre trecut, despre poezie, despre pace, despre frumusețe sau despre fericire