Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

ROGVAIV-ul stărilor de Rodica Nicoleta Ion

Durerea ploii

Reumatice ramuri
Își tânguie durerea ploii
Căzută pe umeri de frunze – sentimente ascunse.
Pamblici de fulgere
Lovesc așternutul de umbre
Ireal foșnitor.
De tunete dor și gândurile
Și uitatele verbe
Căzute în lupte acerbe...
Cerul este o pătură gri.
La margini de zi
Corbi înfometați de lumină
Au prins rădăcină.
Ca un clopot de voci
Ramuri se lovesc între ele,
Duelându-și tăcerea.
Și plouă... și grindina bate în geam.
În furtuna de oameni,
Eu sunt singurul ram...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te dezbrac cu privirea

Te dezbrac cu privirea
De fiecare celulă.
Trec prin lavă de sânge...
Îți prind sângeri de mână.
Trandafiri în privire,
Ca un vis încolțesc.
Ești lumină și înger!
Oh, ce mult te iubesc!
Te îmbrac în privirea-mi
Și cu ea te sărut,
Catifea de lumină,
Din lumină-ai crescut.
Trec săruturi spre mâine...
Un sărut te-am aflat.
Sufletu-ți, far în noapte,
Noaptea mi-a luminat.
Trec quasari prinprejuru-mi,
Nemilos mă lovesc.
Prin furtuni, trec lumină...
Tot mai mult te iubesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Clinicianul

Clinicianul suleului meu
Suferă de depresie.
S-a imaginat îmbrăcat în hainele-celule
Ce îmi căptușesc gândurile.
Ddedublarea l-a costat scump.
Acum ne ținem de mână
Și testăm efectul placebo –
O experiență non-invazivă,
Dar cu efecte miraculoase.
Devenim, în urma unui proces de detoxifiere umană,
Celula de A. D. N. –
Particulă a unui nou univers.
Lumea e în regres,
Dar va veni vremea schimbării,
Când ne vom înălța din spatele zidurilor de gheață
Și vom da întâietate nebunilor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dublu-orb

Procedeul dublu-orb funcționează.
Tu crezi că mă minți,
Eu cred că te cred...
Îmi dedublez spiritul
Pentru a putea separa lumina de întuneric
Și durerea și lacrima
De același vis ce are rădăcinile-n mine
Și revine repetat
Să mă anunțe despre dezastre.
Doar eu sunt linia de fracție
Ce nu lasă cerul să fuzioneze cu pământul.
Desenez pe irisul injectat cu impresii,
Oglinzi false care să îmi ascundă personalitatea.
Psihologia este în curățenie generală!
Nu mă mai pot ascunde de mine!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Clona perfectă

Sunt clona perfectă a unei generații
Ce a trăit înainte de lumea aceasta.
Vin din conul de umbră al lunii,
Mă apasă neliiști –
Temeri false împrumutate de la umanitate...
Toiagul conștiinței și al spiritului călit –
Un ochi pineal
Veghind labirintul dintre cer și pământ.
Trupul meu –
Cochilie împrumutată de la nava-mamă.
Rolul meu – vindecător al sufletelor bolnave,
Purtând pe umeri
Fobiile lumii întregi.
Moartea mea – dovada că voi putea renaște
Pentru a schimba lumea în bine.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te-am sculptat înger

Te-am sculptat înger
Pentru a rămâne în sufletul meu
Mai mult de o veșnicie.
Divină chemare a carnalului ochi
M-a aruncat,, sărut,
Pe coapsele goale.
Ai iriși albi pe brațele tale.
Culegi din porii mei libertatea –
O stare nedefinită,
Dar plină de înțeles.
Renaști tăcere și vers...
Lumina s-a revărsat în râul de șampanie
Și incandescentă,
Lut în cuptorul sufletului meu,
Te-ai lsat modelată.
Vulcan transformat în sentimentul deplin,
Plutind spre plus infinit,
Picătură de artă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Totul este ascuns...

Lumina se ascunde în întuneric
Și fericirea-n durere...
Se dilată viața, întocmai inimii unui cardiac
Pregătit pentru marea finală.
Se caută substituirea unui element
Și favorizarea atacatorului.
Se torc gândurile în fuioare de sentimente.
Arde ca un vulcan fiecare atom,
Cât ne mai putem numi om.
Și când am găsit ceea ce căutam, fericirea,
Descoperim că ne-am fi dorit
Să ne rătăcim, infinit,
Prin labirintul timpului
Și să cunoaștem imperfecțiunea fiecărei clipe
Ce face parte din noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Discuții

Discuții la cana de ceai...
Secționăm știrile zilei,
Ca un bisturiu al cunoașterii... până la sânge!
Ne oprim la accidente mortale – lucruri banale.
Dar vom păstra amintirea ultimei secunde
Ce duce pe un drum fără sfârșit.
Apoi ne îndreptăm către politică...
Ce sens jocuri murdare,
Când copii și părinți, flămânzind,
Dorm prin canale?!
Coroane și iahturi,
Clocotesc în mocirla aceluiași mâine...
Mucegăită sau nu,
Ne ține de foame,
Aceeași bucată de pâine.
Coordonatele sunt dificil de-nțeles.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Săruturi de rouă

Pe flori am pictat săruturi de rouă...
Lumina a coborât în cascadă la tâmplele mele.
Mi-am împodobit privirea cu zâmbetul lor
Și curcubee mi-au adăpostit
Săruturile îndrăgostiților visători.
Jad, rubin sau opal,
Smarald ori ametsit, chihlimbar...
Cu toate s-au cuibărit la sânul inimii mele.
S-au divizat apoi în cuvinte de stele...
Pe aripi de fluturi
Am zburat alături de fericire,
În universul în care nu există
Limita verbului "a visa".
Fericirea este a tuturor,
A lor, a voastră, a mea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubește-ți singurătatea!

Iubește-ți singurătatea!
Lumea este plină de singurătăți,
Uneori împărțite la doi...
Mergem în ritm cu imaginea din oglindă.
Ne îmbrățișează eteric,
Neputând fizic să ne cuprindă.
Stau brațele întinse spre plus infinit...
Din întuneric lumina a răsărit.
Trecem prin lumină întuneric și taină.
Singuratici, apatici,
Sângerând de durere și teamă.
Iluzii, deșertăciuni – imaginea falsă a propriei lumi.
Relative și reci,
Alunecoase ca pavelele de gheață
Ale unei peșteri subterane
Sunt clipele, Doamne!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 10 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din ROGVAIV-ul stărilor, adresa este:


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook