Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Crăiasa Zăpezii de Hans Christian Andersen

Gretchen s-a speriat și a început să plângă, dar cine s-o audă decât vrăbiile, dar vrăbiile nu puteau s-o tragă la țărm, și atunci, ce să facă și ele, zburau de-a lungul malului și ciripeau vrând parcă s-o mângâie: "Uite-aici suntem, aici, aici!" Luntrea mergea repede la vale; Gretchen era numai în ciorapi; pantofii ei cei roșii veneau pe apă după luntre, dar nu puteau s-o ajungă, fiindcă luntrea mergea mai iute. Frumos era pe maluri, flori mândre, copaci bătrâni și pășuni cu oi și vaci, dar nici țipenie de om!

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.
cumpărăturiCartea "Classic Fairy Tales by Hans Christian Andersen" de Hans Christian Andersen este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -75.00- 30.99 lei.

Prințul și prințesa au îmbrăcat-o în mătase și în catifea din cap până în picioare; au poftit-o să rămână la palat și să trăiască în belșug, dar ea s-a rugat să-i dea numai o trăsurică cu un cal și o pereche de pantofi, pentru că voia să plece iar în lume și să-l caute pe Karl. I-au dat îndată pantofi și un manșon, au îmbrăcat-o frumos și când să plece, la scară era o caleașcă numai de aur și stema prințului și a prințesei strălucea pe ea ca o stea. Vizitiul și valetul aveau coroane de aur pe cap. Prințul și prințesa au ajutat-o pe Gretchen să se urce în caleașcă și i-au urat drum bun. Cioroiul cel din pădure, care acuma era însurat, a însoțit-o cale de trei poște. Ședea lângă ea, fiindcă nu-i plăcea să meargă cu spatele. Cioara de la curte stătea în ușă și dădea din aripi; nu putuse să vină fiindcă o durea capul de când căpătase o slujbă și mânca prea mult. Caleașca pe dinăuntru era căptușită cu turtă dulce, iar în lada de sub capră erau fructe și covrigi.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.

Gretchen a început să se roage și era așa de frig că putea să-și vadă răsuflarea; și aburii răsuflării s-au făcut tot mai groși și mai groși și s-au prefăcut în îngerași care cum atingeau pământul se făceau tot mai mari și fiecare avea coif, suliță și pavăză. Numărul lor sporea mereu și, când Gretchen și-a isprăvit de spus rugăciunea, o oștire întreagă era împrejurul ei. Îngerașii în zale împungeau cu sulița fulgii de zăpadă și fulgii se fărâmau bucăți și Gretchen putea să meargă liniștită mai departe. Îngerii îi mângâiau mâinile și picioarele și acuma nu-i mai era așa de frig și a putut să ajungă la palatul Crăiesei Zăpezii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.

Seara, înainte de culcare, Karl s-a dus la fereastră, s-a urcat pe un scaun și s-a uitat prin rotocolul de pe geam. Afară începuse să ningă și un fulg, cel mai mare, s-a prins de marginea unei cutii de flori; fulgul a crescut până s-a prefăcut într-o femeie îmbrăcată cu o rochie albă, care parcă era țesută din mii și mii de fulgi de zăpadă. Femeia era frumoasă și gingașă, dar era de gheață, de gheață sclipitoare, și totuși era vie; ochii îi străluceau ca două steluțe, dar nu stăteau o clipă locului. Femeia a dat din cap și a făcut un semn cu mâna către fereastră. Băiețașul s-a speriat și s-a dat jos de pe scaun și i s-a părut că la geam bate din aripi o pasăre mare.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.

Când bunica spunea vreo poveste, el o tot întreba dacă-i adevărat. Pe urmă își punea ochelarii bunicii și vorbea ca ea; o îngâna foarte bine și toți râdeau. În scurtă vreme a ajuns să imite în vorbă și în mișcări pe toți vecinii. Imita mai cu seamă tot ce era urât și caraghios la fiecare. Lumea zicea: "Băiatul e foarte deștept!" Dar asta era numai din pricina ciobului pe care-l avea în inimă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.

Ferestrele erau foarte sus și geamurile erau roșii, albastre și galbene. O lumină tare ciudată pătrundea prin ele. Pe masă era o farfurie mare plină de cireșe frumoase și Gretchen s-a așezat și a mâncat cireșe câte a vrut, fiindcă avea voie să mănânce cât îi place. Pe când mânca, baba a pieptănat-o cu un pieptene de aur și părul s-a cârlionțat și a căpătat o strălucire minunată, și chipul fetiței, rotund și bucălat, era ca trandafirul.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.

Gretchen a plecat și ea mai departe cât putea de repede și deodată au întâmpinat-o o mulțime de fulgi de zăpadă; fulgii nu cădeau din cer; cerul era senin și luminat de Aurora Boreală. Alergau chiar pe pământ și cu cât se apropiau, cu atât se făceau mai mari. Gretchen și-a adus aminte ce mari și meșteșugiți fuseseră fulgii când se uitase la ei cu lupa. Aici însă erau și mai mari, și mai fioroși, erau vii, erau străjerii de la palatul Crăiesei Zăpezii. Aveau chipurile cele mai ciudate, unii parcă erau niște arici mari și urâți, alții păreau niște mănunchiuri de șerpi încolăciți, care își întindeau capetele în toate părțile, iar alții erau ca niște ursuleți bondoci și zbârliți; toți erau albi, sclipitori, erau fulgi de zăpadă vii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.

Aurora Boreală se deslușea atât de bine încât îi puteai număra perdelele de lumină.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.

<< < Pagina din 6 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Crăiasa Zăpezii, adresa este:


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Hans Christian Andersen

Hans Christian Andersen
scriitor, poet și dramaturg danez

Evenimente biografice

Fani pe Facebook