Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Hai, pa! de Daniel Vișan-Dimitriu

Ultima plecare

Mi-am zis: "Ce-ar fi să mor și eu un pic?
Să fiu purtat pe sus, pe năsălie,
atent la orice șoaptă mă adie
când toți vor crede că n-aud nimic".

Citit, interesat, apoi... drogat!
La două zile am redus efectul,
c-am studiat cu mare grijă-aspectul
cu graba unora la îngropat.

Luasem și măsuri, c-ar fi nasol
să nu asculte ce-am pus pe hârtie
și să încerce să îmi facă mie
îmbălsămare-a-ntâia, cu formol.

Eu, treaz, bine-mersi, pe-afară, mort,
mă abțineam, cu mare greutate,
să nu cumva, de râs, să cad pe spate,
sau, poate, chiar să mor, așa, nemort.

[...] Citește tot

poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Kung fu

Părea o zi de "dolce far niente"
Cum, de o vreme, mult prea multe îs,
Dar am avut, la țanc, un fel de "Pâs!"
Și... cum să vin la Ea cu argumente?

"Ia pune mâna, cât mai e zăpadă,
Și ia din debara un bătător,
Că nu-i nimic mai bun la un covor,
Iar tu... mai faci un pic, de mușchi, paradă".

"Ok!" - în gândul meu: "Ce mare brânză!?" -
M-am scuturat, cumva, de lenea mea
Și, chinuind centura înc-o za,
Mi-am zis că scap și de ceva osânză,

Ba chiar de niște catecolamine,
Că s-or fi adunat de când tot stau
Și, de prin sânge-afară să le dau,
O fi, cum zice ea, chiar foarte bine.

[...] Citește tot

poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Empatie stradală

Într-o zi, de dimineață, pe la nouă fără zece,
L-auzeam, șoptind, săracul: "Nu mai trece, nu mai trece!"

-Of, ce-nseamnă o durere! Dar ce-o fi, ce-l doare, oare?
Stă pe scaun, poa' să aibă vreo durere de picioare,

Sau – mai știi? – la cap, se-ntâmplă, uneori, dureri, migrenă...
Când am eu, atunci mă scoate toată ziua de pe "scenă".

Dar îmi trece, pe când omul se tot vaită, nu scapă,
Și l-o ține cea durere până l-or băga în groapă.

Dar, de mă gândesc mai bine, nu-i așa bătrân, rezistă,
Chiar de stă în plină stradă și durerea lui persistă.

Poate este vreo femeie care n-o mai vrea să treacă
Pe la el, pe-aici, pe stradă, căci, de-l vede, i se-apleacă.

O fi altceva: stomacul, cu vreun ulcer, duodenul,
Nu mai pot, întreb și gata: "Cine nu mai trece?" "Trenul".

poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 6 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Hai, pa!, adresa este:


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Fani pe Facebook