Secunda eternă de Florin Costinescu

Sufletul fluviului

În preajmă, sufletul fluviului,
palpitând,
sufletul fluviului, împărţind egal
pe maluri, daruri ierbii şi mărăcinilor,
tufelor cu fructe otrăvitoare şi arbuştilor
cu frunze mustoase, mici boabe de rouă;
bucuraţi-vă, parcă spunea, şi nu vă învrăjbiţi,
aceasta-i doar apa,
ci restul în voi căutaţi-l,
malul al vostru e şi voi, toate,
ale lui sunteţi.

L-am văzut ieşind din adâncul undelor,
era tânăr şi neîncoronat,
puţin adus de spate,
mergea gânditor şi încet,
călugăr al apelor...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunda eternă

Totul este să vezi libertatea născându-se,
învăluită în aburii facerii,
să-i auzi scâncetul înţepând cu lumină
secunda eternă,
să-i pipăi carnea începătoare a mugurilor,
totul e să-i simţi respiraţia – pasăre
la primul ei zbor – şi să spui:
minunea se-ntâmplă,
minunea se-ntâmplă...

Clipa desprinderii apelor,
murmurul netemător al secundelor,
ce poate fi mai aproape de sufletul
tânjind după nemărginire?

Credinţa în primăvară
slefuieşte până la sânge;
din oameni ai aşteptării
face eroi.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăvălugul

Peste somn, peste nesomn – tăvălugul,
legea lui este să înainteze, să strivească,
să îngroape, să apese grumajii
ridicaţi peste linia de demarcaţie
dintre pământ şi aer;
el ştie să niveleze
şi să nu întrebe,
să calce cu ochii închişi
şi să nu dea socoteală,
materia lui primă
este peisajul
pe care bucuros
îl transformă într-o imensă coală
pe care nu scrie nimic;

sub el copacii devin orizontali,
râsul orizontal,
suspinele orizontale,
cuvintele orizontale;
vertical – doar el,

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbră vinovată

E timp de umbră vinovată
e vremea gri, ca de nisip,
ceva stă pururea să cadă,
ceva îşi caută alt chip,

Statornicia plânge-n sine
în golul dintre amintiri,
vechi măreţii: între ruine,
scuipaţi în moarte – sfinţi martiri.

Mă uit în jur: statornic, vântul,
doar el stăpân rămas în scaun,
actor de circ însuşi cuvântul,
făcând figură de biet claun.

E timp de vreme vinovată,
e vreme gri, ca de nisip,
şi-un murmur tremurând văzduhul,
de parcă-ar blestema Oedip,
azi spulberând zăpada albă,

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce spun (2)

Ceea ce spun vreau să semene cu un nor,
bine ar fi să semene cu un nor;
atunci s-ar asemui şi cu o ploaie vestitoare de rod
şi cu un curcubeu arcuit între aripile ciocârliei
şi rădăcina somnoroasă a florii soarelui,
iar aerul şi-ar trece palma ocrotitoare peste fresce uitate,
eliberandu-le din lanţul de veacuri al fumului.

Ceea ce vreau să spun vreau să semene cu un prag,
bine ar fi să semene cu un prag;
atunci s-ar asemui şi cu un ţărm
pentru întoarceri îndelung aşteptate
şi cu o streaşină şi cu fotografia părinţilor
înrămată în vechi răsărituri de soare

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub burniţă

Înainte de a ieşi din casă
şi de a întoarce cheia în broască,
de a-mi arunca privirea spre cutia poştală
şi a mă lăsa lătrat de câinele vecinului,
îmi apare în faţă o stradă care se pietruieşte;
la fel, de câte ori mi se spune ceva despre certitudine
văd pietruitori lovind şi potrivind din ochi
cubul acela de piatră rece şi dur, în genunchi,
sub burniţa toamnei.

Bat - şi nu întreabă nimic. Pentru ei
trecătorii înseamnă numai picioare;
au îmbătrânit şi strada nu va fi teminată niciodată –
asediaţi de guri cubice, de grămezi de nisip,
gata să le rumege identitatea.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desculţ în altare

Întărâtau la mijloc focul cu plămânii,
în ultimul templu se născuse încă un zeu,
descoperiţi, în genunchi, în faţa icoanelor,
erau legaţi de cer prin mari lumânări de seu,

Pe frunte purtau flori de pământ şi cenuşă,
în priviri li se scufunda văzduh după văzduh,
în jur coloane creşteau din coloane,
din semninţe încă fierbinţi de Amin şi Sfântul Duh,

Trepte nevăzute îşi săltau marmora din adânc,
palmele ocroteau corolele fructelor viitoare,
tânărul zeu primea primele jucării –
lacrima, setea, iubirea, zâmbetul, împăcarea
şi ieşi din noaptea propriei naşteri
să intre, desculţ, în altare...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duh celest

Alunecarea şi aburul
peste fiinţele noastre; începutul
îşi dilată pupilele de animal abia născut –
limba uriaşă a timpului linge trupul
năzdrăvanului foetus;
totu-i mirare de munţi în creştere,
de ape învolburate, de iarbă fragedă, de albastru intens
şi nevinovăţie;
mâini nenăscute - pretutindeni,
caută ceva ce nu ştiu, vor să atingă
colţuri şi margini,
să măsoare distanţele prime,
saltul peste hău al himerelor –
şi duhul acesta celest
aroma lor de taină şi iasomie,
stând cumpănă
deasupra fântânii...
Neştiutoarele au deprins, iată,
mişcarea de translaţie
spre marginea timpului –

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea cuvântului

Cine te-a plâns, cuvânt, deasupra frunţii noastre,
ce zeu şi cer şi ce lumină pură,
ce însetare de văzduh, de astre,
ne-a pus amarul, dulcele în gură?

Şi cine ţi-a prelins spre buze undelemnul,
din muguri stors cu teascuri ancestrale,
de unde ţi-ai trimis spre noi îndemnul
de-a trece Styxul umbrelor în zale?

O răzvrătire - ntru rostire, sfântă,
precum a mării, bănui încă sus:
şi ochiu-acela-n hora rotită ca o nuntă,
ivind cuvântul prim - şi nesupus.

Flămândă, gura îl primi, visându-l,
fruct diafan, cu sâmburii-n formare.
Se lumină! Fusese plâns cuvântul,
cuvântul care mistuie şi doare.

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce n-am văzut niciodată

Încă privesc ceea ce n-am văzut niciodată –
stau nemişcat de teamă să nu se clatine adâncul lucrurilor
transparent ca irisul Fecioarei Maria privind Pruncul,
prin care umblă – săgeţi - peşti strălucitori,
zvâcnesc meduze de culoarea văzduhului
şi ard corali în tremur continuu.

Noi n-am putut vedea începutul lumii,
dar ni-l aducem aminte precum de ziua de ieri,
cu soare, cu fluturi, cu iarba
făcând tumbe primăvăratice
prin aburul primelor naşteri.

Am stat tinereţea întreagă la pândă,
să pot privi ceea ce n-am văzut niciodată –
nu ştiu de câte ori am adormit la porţile de aur
ale celor care nu se văd
pentru că sunt prea aproape sau prea departe,
nemărginite în taina lor rugătoare...

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!