Viața unui penel-cruce
infinit de culori pe o pană de vultur...
gândurile reconstruite la infinit,
își depun literele pe un cadran albastru
și anotimpurile le fură creațiile,
reinventând poemele timpului.
unele aleg începutul.
altele miezul dogoritor al așteptărilor.
altele le conturează roadele în mii de lumini...
linii, puncte,
arcuiri periculoase în semințele poamelor
dulci acrișoare.
și nimicul e un anotimp al pământului.
își risipește brațele pe frunțile plecate în călătoriile pulsului,
printre ritmuri firești
sau nu...
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu (10 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi ce a mai spus Anne Marie Bejliu despre timp, despre culori sau despre viață
Picurând Surâsul...
Se vor dărui tâmplelor albe,
sunetele clare ale culorilor.
Furate pasteluri ale inocenței
Din nori va rămâne seninul
În degradeuri calde va mângâia
chipul brăzdat de durere
În simpla melodie păstrată în miez,
doar tropotul hergheliilor albe
vor deveni dans...
În ritmul Luminii,
doar Iubirea va aluneca sânge
Izvor purtând în unde armonia,
va deschide căile florilor
Sevă tandră va fi
trunchiului copacului veșnic
În tărâmul ploilor
furtunile vor fi
simple fructe parfumate
picurând în palmele uscate
Surâsul...
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Anne Marie Bejliu despre muzică, despre lumină, despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Stare 8
printre minciuni,
măștile copacilor singure, pot simula zborul.
lasă cenușa trecutului în cupa ninsorilor apoi,
mâinile moarte, pline de minciuni,
le recolorează anotimpurile, reconstruind o lume falsă.
cenușa prostiei arde totul.
de unde să mai ceri ecoul?
de unde să mai ceri puritatea anotimpului?
tălpi pline de mocirla umanului,
mărșăluiesc de-a lungul falezelor,
ucigând câte un pescăruș,
pentru fiecare respirație a falsității.
indiferent de anotimp,
câte o mână murdară,
adaugă timpului încă un blestem.
poezie de Anne Marie Bejliu (7 februarie 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Anne Marie Bejliu despre zbor
Ruga-mi curată primește, în tâmpla-ți de foc
răscolește altarele cuvintelor
și lasă-mi tăcerile să fulguie veșnic,
deasupra singurătății.
tinerețea mi-o lasă în pasul timpului
și-n oceanele furate de umbre,
pentru a le fi mișcare,
spre întrupare.
întuneric și lumină
în ceasul al treisprezecelea al regăsirii,
să-mi fii.
voi asculta fiecare rază
din trupul tău născută,
atunci când numele meu
își va risipi culorile,
dincolo de materie...
anină-mi gândul
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu (5 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Anne Marie Bejliu despre tăcere
Inelele inchid in cerc iubirea
De ai privi atent în vidul
din jumătatea plină de trăire,
nu doar acele forme ondulate,
contur pribeag de trup
- secundă fadă,-
în care cerul pierde din senin
și iată:
rămâne doar o umbră, un destin
sau doar un dans în ritmul ploii...
Cartonul umed, o fotografie
Atât rămâne din minunea dată.
Inelele închid în cerc iubirea.
Sufocă mut.
Aripile se frâng
Iar visul tău se pierde-n amoțire.
Vrei doar tabloul sau culorile din el
sau sunetele stinse de tăceri?
Nu vrei pastelul, simfonia sau lumina
din fiecare gest sau gând sau șoaptă?
Nu vrei să simți iubirea-n valuri necurmată
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Anne Marie Bejliu despre visare
Pana la urma
Ziua,
fântâna îmi citește privirea.
Triste clipe
se adună
în jurul straturilor de piatră.
Furate bucăți
rotund așezate în trupul ei...
Ziduri.
Ziduri de piatră
ucisă, înviată de limpede apă
și... eu.
Eu?
Un stei special
amenajat cu brațe
cerșind picături de viață,
uniform destrămate
în conice vase de lut.
Aspre lumini
varsă cerul
în conturul de piatră.
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Taci
absorb cuvintelor trupurile
printre ninsori
pecetea rostirilor adâncește tăcerea.
un pas, doi,
spre ieșirea din cercul umbrelor.
calc adânc în gropile rămase,
după o trecere densă a ta prin mine.
explodez la fiecare atingere de sensuri.
artificii de gândire mă-nconjură tandru.
plesnește speranța în strălucirea-i fadă.
aud somnul minții răscolind rațiunea.
crește pulsul în gheața furiilor nestinse.
lava așteptărilor topește statuile
din marmura unor cuvinte fără ecou.
sunt sătulă de nimic.
îmi ascund foamea de cuvinte
printre penelurile frânte.
mai nasc o noapte și-o zi, sunete.
taci. vorbesc cu mine.
tu nu ești.
poezie de Anne Marie Bejliu (19 decembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Anne Marie Bejliu despre cuvinte sau despre noapte
Spovedanie tăcută
după amiază,
ies în parcul din spatele blocului.
aleg banca de lângă plopul
cu trunchiul plin de noduri.
tac prea mult cred.
ziua răsucesc sub tălpi
podeaua casei.
întorc mișcarea între uși și ferestre,
până la saturație...
aleg cu privirea un tei.
încep spovedania tăcută.
un câine se așează sub palma mea.
instictiv, îl mângâi.
îi simt trupul răsturnat pe picioarele mele.
adoarme.
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu (8 mai 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Anne Marie Bejliu despre râs sau despre poezie
Sună iubire, sună!
sună, iubire, sună!
pământeană așternere de note zâmbește sufletului ars
de culorile unei toamne nesfârșite
sună, iubire, sună!
clopoțeii șarpelui ridicându-și capul,
din sacul de fum al promisiunilor răsună dulce... amar...
sună, iubire, sună!
doar când tu suni,
cuvintele cresc rădăcini în inima altarului minciunilor...
perfect adevărate, stilate,
pe tronul din lemn de inimă dintr-un tei,
răvășit într-o chemare unică dar atât de inutilă...
sună, iubire... și taci!
tăcerea ta îmi lasă răsuflarea întreagă,
cât un ecou amorțit între nimic și nimic.
mai încalecă odată pe armăsarul din povestea cu merele de aur.
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu (13 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Anne Marie Bejliu despre inimă
Inima pietrei tăcerii
te uită Dumnezeu sau te uiți singur între două stânci
devii tu însuți spațiul
prin care apa gândurilor evadează
privesc tulburarea apelor
precum privirea rămasă suspendată
printre ramurile coroanei unui copac
cântecul bucuriilor și tristeților
deopotrivă crește
în flautul cu găurile eliberate de noduri de rădăcini
vibrația tobei rămâne în tălpile rănite de încercări
cauți și cauți limanul lași apele să te poarte haotic
numeri valurile din care înghiți strop cu strop
cuvintele rostite răsrostite
îți promiți să taci îți promiți să uiți
îți promiți să adormi
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu (12 octombrie 2013)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Anne Marie Bejliu despre gânduri