Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Carte "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, 2013 de Adrian Ibiș

■"Acolo unde Statul nu are în preocupările sale centrale Omul și Societatea, înseamnă că mari entități hibride economico-financiare private și-au trimis "reprezentanții" parazitari, cinici, prin partidele politice, în toate structurile statale de la economie, administrație, sănătate, învățământ și până la interne, justiție, structuri militarizate, dar și în mass-media, în organismele societății civile. Respectarea Statului Social de Drept constituie garanția funcționalității democrației ca sistem socio-umanist, de echilibru social, pacificator și antirăzboi."■
☆Adrian Ibiș

Adrian Ibiș în Carte "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, 2013 (2012)
Adăugat de Adrian IbișSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

■"Fiecare dintre noi este superior celorlalți prin centrii de cunoaștere specializați, de-a lungul vieții. Important este să ne menținem superioritatea, chiar dacă vom deveni la un moment dat, seniori (după unii, bătrâni). Niciun regim politic democratic-umanist nu-și poate permite să conflictualizeze generațiile între ele, să lezeze demnitatea, integritatea umană, de la copii, tineri, adulți până la seniori, așa cum se întâmplă în prezent.
Pentru toată existența va trebui să ne păstrăm curajos superioritatea, frumusețea adaptată vârstei și strălucirea spiritului."■
☆Adrian Ibiș

Adrian Ibiș în Carte "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian IbișSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

■"Să acordăm o mai mare atenție așa ziselor cercetări științifice, studii date publicității "la ore de vârf" realizate de oamenii de știință, și care pot introduce diverse variabile în cercetări, neputând fi verificabile de către specialiști și cu atât mai mult de publicul larg, conducând la concluzii cerute și dirijate de decidenții politici, departe de adevărul ștîntific. Știința a fost transformată într-o nouă dogmă.
Orice descoperire tehnologică, științifică extrem de pozitivă umanității, la început, a fost deturnată în defavoarea societăților de către complexul elită politică antiumanistă - structuri militarizate-informative."■
☆Adrian Ibiș

Adrian Ibiș în Carte "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian IbișSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

■"Partidele politice acționează după principiile și legile de fier ale oligarhiei. Sunt deschise cetățenilor înainte de alegerile electorale, critice virulent la adresa guvernanților, iar după câștigarea scrutinului electoral, organizațiile de partid se închid în raporturile cu societatea, întrerupând dialogul democratic, promovând interesele vârfurilor grupurilor politice în dezacord cu interesele cetățenilor. Este momentul în care încep presiunile de subordonare a instituțiilor de forță statală, a justiției, de protejare a propriilor cadre de partid și de stat corupte. Cercul oligarhic se închide odată cu fiecare ciclu de alegeri electorale."■
☆Adrian Ibiș

Adrian Ibiș în Carte "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian IbișSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

■Democrația reală de secolul XXI. O idee originală românească la nivelul spațiulu iintern și internațional■
■"Este necesar să regândim Sistemul de Guvernare în România. Va trebui să avem în continuare un Parlament bicameral, însă cu maximum de 300 parlamentari, alcătuit în proporții egale din două Camere: Camera Reprezentanților [politică] constituită din reprezentanți ai partidelor politice și Camera Specialiștilor alcătuită din profesioniști consacrați din toate domeniile sociale. Fundamentul democratic parlamentar propus poate fi detaliat și consacrat juridic, atunci când oamenii de stat, puțini numeric, vor putea să-și materializeze voința politică de schimbare unanist-democratică."■
☆Adrian Ibiș

Adrian Ibiș în Carte "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian IbișSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

■"În mass-media s-a vorbit foarte puțin sau deloc despre personalitatea academicianului profesor Dimitrie Gusti conducătorul Școlii Sociologice de la București, întemeietorul pentru prima oară în lume a monografiilor rurale [1925 - 1940[, a primului Muzeu al Satului. Printre primele filme documentare la nivel mondial au fost realizate de Școala gustiană din București. Pe mapamond, studiile monografice rurale românești dețineau supremația, iar Școala Sociologică de la Chicago domina sociologia prin monografiile urbane. "Oficialitățile", puterea politică au preferat istoric să prezinte "opera" mediocrităților galonate, a lustrangiilor la "statuile" contemporane, și să pună violent în umbră marile personalități din România. Cunoaștem răspunsul!"■
Adrian Ibiș

Adrian Ibiș în Carte "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian IbișSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

■"Memoria colectivă, toate forțele umaniste românești, indiferent de componența organizațiilor civice democratice, trebuie să rețină faptele, evenimentele, politicienii, entitățile statale care în perioada post-decembristă, îndeosebi în perioada pandemiei și a derulării războiului ruso-ucrainean, au comis mari abuzuri, infracțiuni "acoperite", subminarea economiei naționale, slăbirea regimului democratic și a statului social de drept, distrucția învățământului și sănătății, practicarea unui sistem de salarizare/pensii medieval, total discriminatoriu, exacerbarea poliției secrete politice, sărăcirea cronică a populației și îmbogățirea deșănțată a unei elite de către corporații și din fonduri europene deturnate sau direcționate extern către vârfurile statului."■
Adrian Ibiș

Adrian Ibiș în Carte "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian IbișSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

■În România, confuzia doctrinar-politică și caracterială este una majoră■
■"Putem avea unii lideri liberali, creștini-democrați, social-democrați, naționaliști..."purtători" ai unor doctrine politice specifice, pentru imaginea publică, dar care în practica politică dezvoltă tipul de gândire egoist, autoritarist. Au poziții "anticomuniste" dar care practică abordările totalitariste în viața socială cotidiană.
Oficialii grupurilor de interese nelegitime nu se ghidează după o doctrină politică anume, deși unii dețin formal carnete de partid, ci după un tip de gândire egoist, gregar, autoritarist, materialist ce împinge societatea către alte forme sofisticate de totalitarism, către dictatura economico-financiar-informativă, existând riscul de desființare, în etape, a mediului social participativ și reprezentativ democratic."■
☆Adrian Ibiș

Adrian Ibiș în Carte "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian IbișSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 3 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Carte "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, 2013, adresa este:


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Fani pe Facebook