Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Staccato - Frânturi de viață de Rita Drumeș

Ca părinte, poți sfătui, poți îndruma, poți încerca să corijezi, dar nu poți să te lupți cu cel ce-ți este copil, care are personalitatea sa, puterea de a alege să-și trăiască viața. Nu ai cum să i te substitui. Nu ai cum să-i schimbi deciziile, decât atunci când își deschide mintea și sufletul, când acceptă ajutorul oferit, altfel totul este o luptă cu morile de vânt.

Rita Drumeș în Staccato - Frânturi de viață
Adăugat de IldySemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suntem o societate aflată în derivă, o societate bolnavă, care-și reneagă originile, miile de ani de istorie, fără a se gândi ce sacrificiu stă la baza acestei istorii. Suntem un popor care ne merităm soarta, poziția de îngenunchiat, pentru că nu știm a avea verticalitate. Pe noi, verticalitatea ne copleșește, de aceea preferăm poziția patrupedă sau îngenunchierea. Suntem gata ca la un semn să ne prăbușim, să ne aruncăm la ghenă istoria, tradițiile culturale și nu numai, sa adoptăm cu brațele deschise și zâmbetul tâmp tot ce miroase a duhoare vestică.

Rita Drumeș în Staccato - Frânturi de viață
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În goana nebună dintre trecut și timpul ce are să vină, aducând cu el soluțiile mult așteptate, am uitat să trăiesc acest timp, ce reprezintă prezentul.

Rita Drumeș în Staccato - Frânturi de viață (10 octombrie 2008)
Adăugat de radu negreaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În viață facem de multe ori alegeri pe care le considerăm a fi cele optime, însă se întâmplă să ne rezumăm doar la momentul în care le efectuăm și nu privind în perspectivă.

Rita Drumeș în Staccato - Frânturi de viață
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atunci când ne plângem morții, ne plângem de fapt propria neputință sau chiar moartea.

Rita Drumeș în Staccato - Frânturi de viață
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu iubim doar o singură dată în viață! Însă sunt iubiri care cu trecerea timpului capătă anumite particularități date de patina acestuia, și uităm că atunci când erau de actualitate aveau și umbre, nu doar lumină. Stă în natura umană să plângă trecutul, să aștepte cu speranță viitorul și să uite a trăi prezentul.

Rita Drumeș în Staccato - Frânturi de viață (3 octombrie 2008)
Adăugat de radu negreaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

După ce te căsătorești, faci mult sex și mai puțin dragoste! Sexul implică o acuplare a două trupuri tensionate, ce creează ceva asemănător unui arc electric, și nu are nimic în comun cu actul iubirii. În actul iubirii, dincolo de trupuri fierbinți, guri înfomentate și mâini încleștate, se întâlnesc două suflete ce rezonează, pentru scurt timp, la unison.

Rita Drumeș în Staccato - Frânturi de viață (5 martie 2008)
Adăugat de radu negreaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cum poate avansa o națiune fără educație și cultură?! Este precum o casă fără fundație. Nu ai cum s-o construiești! Odată cu revoluția am aruncat la coș întreg sistemul de valori, am luat haina democrației, care include libertatea, dar nu știm că libertatea înseamnă asumarea responsabilității faptelor noastre.

Rita Drumeș în Staccato - Frânturi de viață (16 iunie 2008)
Adăugat de radu negreaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cred că este nesănătos și defavorabil omului să fie cenzurat sau să-și impună cenzura acolo unde ea nu are ce căuta. Cum ai mai putea să-l simți pe Dumnezeu, dacă mereu te autocenzurezi?!

Rita Drumeș în Staccato - Frânturi de viață (1 septembrie 2008)
Adăugat de radu negreaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când viața te lovește, după momentul de răzvrătire împotriva ei, după întrebările adresate Celui de Sus, urmează resemnarea și speranța că timpul, marele vindecător, are să le rezolve pe toate.

Rita Drumeș în Staccato - Frânturi de viață (8 octombrie 2008)
Adăugat de radu negreaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 4 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Staccato - Frânturi de viață, adresa este:


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook