Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Secunda eternă de Florin Costinescu

Din trup în trup

Din trup în trup cobor ca pe o scară,
văzut de nimeni; ruguri lângă ruguri
pe cele mai de jos mi le-nconjoară,

Devremele-n azur năștea semințe
de păsări în rotire; nenăscut,
un trup al meu creștea printre ființe,
primul meu trup, rămas necunoscut.

Mi-e frigul, apă, iar târziul, pâine; număr
văzut de nimeni cercuri în cărbuni;
și lunec spre fierbinte pân- la umeri,
simțind îmbrățișarea vastelor genuni,

Supune-te, tu, oarbă necredință
luminilor din temple ascunse în statui,
vegheate încă între vechi nisipuri
de ochii fără somn ai nimănui,

Din trup în trup cobor ca pe o scară

[...] Citește tot

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Porțile aerului

Aer cu porți prin care se intră în aer,
în aerul lăuntrului, încă nerespirat,
al tuturor lucrurilor – alergând
din întrebare în întrebare,
Doamne, în ce infern am intrat?

Nimeni nu cântă, nu plânge – peșteri, dealuri
și șesuri – silabele sunt lilieci agățați de cerul gurii,
urechile țiue a pustiu,
ceaț㠖 înainte,
o, aș înțelege acest întuneric cumpănind totul,
mult mai adânc mort, decât viu.

A muri, privilegiu și-a te naște afară
încă o dată să strigi ce-ai văzut...

Deschise dinlăuntru, porțile aerului
sunt pupilele noastre uitate în lucruri
înainte de-a ne fi născut.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Murmurul lumii

Fiu al lumii, murmurul lumii ascult;

altar este petecul de pământ
pe care îngenunchez
învinovățindu-mă și dezvinovățindu-mă totodată
pentru văzduhul ce-l soarbe și-l pierde
dincolo de anotimpurile noastre;
murmurul lumii se ridică majestos,
ca aburul dintr-o pâine bine rumenită,
tremurător ca fumul biciuit de ploaie,
ușor ca sufletul fără vârstă al îndrăgostiților;
el este un continent plutitor deasupra pământului,
cu mări și oceane și munți
prin care cutreeră nestingherit.

Fiu al lumii, îi ascult murmurul neliniștit,
de aici din casa cu podelele crăpate
de creșterea rădăcinilor,
din casa mea unde un copil
abia s-a născut sporind măreția

[...] Citește tot

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Șansă

Șansa pietrei de a fi comparată cu o inimă,
șansa inimii de a se auzi bătând și prin ziduri de piatră.

Legea bastiliilor de a se nărui.

Șansa ta, libertate.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Transcrieri 1

Un ceasornic scufundat în sângele tău
necontenit îmi măsoară
cliple din care,
fragile,
se nasc aripile himerei,
pentru zborul de la o zi la alta,
pândit de vulpile toamnei.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amintire cu Bob Dylan

Încă n-a sunat de dezgheț,
n-a sunat de lumină, iubito,
îmi vorbești de Bob Dylan,
de Amalia Rodrigues, degetele
îți alunecă ca pe clapele unui pian
sub versurile lui Robert Marteau:
"Ah, sunt în centrul lumii;
fluturii se-neacă-n rafale,
le simt aripile,
chiar colbul gingaș și desenul"...

Bucură-te, îmi spui, jucându-te
cu lumina cârlionțată a veiozei,
cum obișnuiești cu cerceii – și noi,
da, și noi, suntem în centrul lumii;
Yves Montand, cântă, ciulește urechile,
iar peste o clipă, cine știe, cu Ungaretti,
vom arunca semințe porumbeilor
din Piața San- Marco.

[...] Citește tot

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce semn e acesta?

Umblă ianuarie prin lume cu pași imenși de frig,
eu nu-l văd, nu-l aud,
trece ianuarie prin lume, prin mine,
o femeie se naște din toate câte le strig,
pe numele lor știut, neștiut.

Am strigat o floare de gheață și s-a topit,
am strigat o ramură albă și s-a făcut nevăzută,
am strigat spre cer – unde-i mereu câte-o nuntă
și nimeni n-a vrut să-mi răspundă

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De nimeni culese

Stalactite la streașina neantului,
astfel vă închipui, lacrime.

Îmi veți despărți
viața în două.

Stați acolo -
și nici un ger nu vă va învinge.

Împietrite, de nimeni culese, nu vă împacă
nici o atingere,
lacrime, lacrime.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nesfârșire

Nu toate au un sfârșit,
lumina caută pretutindeni lumina,
un om trăiește încă în gândul altui om,
planeta se-nvârte pe umerii lor
mai departe.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Alfabet necunoscut

Dimineața sapă la rădăcina lucrurilor
dând roua la o parte – nu mai mult
decât ține viața primei secunde,
sapă în palma bătătorită a luminii,

Astfel se naște ziua,
scoțând capul ei somnoros,
cu broboane de vis pe frunte,
întrebătoare:

Ce vrea să afle săpând,
încordându-se?

De sub stratul subțire de timp,
de aer,
dat la o parte, pâlpâind,
câteva semne indescifrabile...

Ce alfabet necunoscut
vorbește în numele adevărului?

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 5 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Secunda eternă, adresa este:


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook