Posedăm facultatea de a uita, de a ne adapta la sărăcie și mizerie, la zero, la propria anulare. În uitare ne îngropăm tot ceea ce e mai frumos și bun, propria ființă, și asta cu mult înainte de a-și înfige groparii cazmaua în pământul cimitirului.
Dumitru Popescu în Cenușa din ornic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
A ne retrăi trecutul, împreună, înseamnă, cum vezi, a ne înfiora de groază pentru ce făptuisem unul împotriva altuia și fiecare împotriva lui însuși, a recunoaște deschis că mințile ni se rătăciseră, că am fost păcătoși, răi, nesimțitori, flușturatici, frivoli, și că necazurile ce se abătuseră asupra noastră le meritam din plin, cum meritam orice lovitură a soartei, mânia ei turbată.
Dumitru Popescu în Cenușa din ornic
Adăugat de D.H
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mă sufereai pentru ce-ți era potrivnic în prezent sau în viitor. Te zbuciumai pentru ce nu se mai putea schimba, pentru ce n-a fost. Te considerai vinovată. Mi-am dat seama că aceste suferinți sunt tocmai plata cu care îmi ești datoare. Ele spărgeau, și lăsau să cadă la pământ, crusta, scoteau la iveală blândețea, căldura, gingășia feminină. Te nașteai din nou? Te nășteai încă o dată, pentru mine? Înseamnă că vei fi ca la început? Și că, pornind din acel punct, am să te modelez după voia mea, făcând din tine operă proprie? Dar cine se poate naște a doua oară în același trup? După ce trupul a fiert în cazanul de pucioasă al vieții? Și a fost impregnat de licoarea galben-spectrală?
Dumitru Popescu în Cenușa din ornic
Adăugat de D.H
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi ce a mai spus Dumitru Popescu despre viață
M-ai căutat cu privirea, nu e așa?... Chiar m-ai văzut? Erai în lumină, eu în întuneric, desigur nu în beznă, pentru că rămân aprinse cele câteva aplice roșiatice împrăștiate ici și colo prin loji, dar oricum, ce puteai să distingi? Doar silueta. Doamne, ce prostii îmi treceau prin cap! Îți dai seama cât de zăpăcită eram? Cum silueta? De unde să îmi mai știi silueta? Puteam să fiu o sfrijită sau o balabustă, un schelet sau un butoi. De altfel, mi-ai și spus după aceea, nu mai târziu decât a doua zi, la lumina jupuitoare a zilei - o, mai bine aș fi primit o sută de perechi de palme decât să aud asemenea grozăvie! - că ai fi putut trece de nu știu câte ori pe lângă mine fără să mă recunoști.
Dumitru Popescu în Cenușa din ornic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea iscă și se regenerează din neliniște. Iubirea e o ieșire cu capul descoperit în furtună. Navigarea fără busolă, fără cârmă, în plină negură. Mersul pe buza prăpastiei. Cum să capeți siguranță? Cine să-ți dea siguranță? Încrederea nețărmurită în celălalt. Dar el e stăpânul sufletului tău? Dragostea este prin excelență dramatică, răvășitoare, neînfrânată, cea mai adâncă, mai istovitoare și mai renăscătoare emoție trăită de sufletul omenesc.
Dumitru Popescu în Cenușa din ornic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Ne poți propune o poezie de dragoste?
Pe un anumit plan, iubirea nu e decât idolatrie.
Dumitru Popescu în Cenușa din ornic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândul că ieși pe ușă și te afunzi în necunoscut, că evadezi de sub raza vederii mele, îmi era insuportabil. O boală! poți spune. Nu, nimic patologic. Doar teama că nu mai revii, că te pierd iarăși, că rămân singură.
Dumitru Popescu în Cenușa din ornic
Adăugat de D.H
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Dumitru Popescu despre gânduri
Nu cred că schimbarea ta s-a produs ca urmare a înțelegerii acestei greșeli. Pur și simplu ai început să realizezi ce-ai pierdut și să sângerezi. Te sfâșia disperarea ireversibilului. Te-am surprins plângând în hohote. Alt plâns, cu care te ascundeai de ochii mei. Am văzut în ochii tăi că nu mai îndrăznești să cerșești iertare, singură nu te puteai ierta.
Dumitru Popescu în Cenușa din ornic
Adăugat de D.H
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pierderea lucrurilor frumoase e cea mai nedreaptă.
Dumitru Popescu în Cenușa din ornic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi intrase în cap că ești fragil, te lași ușor sedus, da, știu cu condiția să-ți placă, îndrăzneață, dar asta nu schimbă nimic. În mintea mea rămâneai bărbatul slab, aflat la discreția femeilor cu tupeu. Te vedeam pradă ușoară. Așa-zisa comunicare intelectuală ce este, decât preludiul?
Dumitru Popescu în Cenușa din ornic
Adăugat de D.H
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Cenușa din ornic, adresa este: