Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Denisa-Maria Ilie în

Al meu străin

Când m-am născut am țipat dinăuntrul tău
Și mi-am auzit ecoul la mine în piept
Ciripind ca o pasăre ce-și lua pentru prima dată zborul,
Am tras aer în piept și ți-am simțit plămânii cum se dilată primindu-l,
Am clipit și tu mi-ai deschis ochii,
Mi-am deschis brațele și le-am simțit pe ale tale primindu-mă,
M-am înecat în irișii tăi privindu-i pe ai mei în oglindă,
Am tras aer în piept și te-am simțit.
Erai tu, eram eu, eram unul și același,
Două fețe ale aceleiași monede.
Mi-am atins chipul și parcă nu era al meu
Sau era al meu și al altcuiva,
Cuiva străin făcând parte din mine,
Cuiva căruia i-am purtat cămașa înainte ca prima țesătură să-mi atingă pielea,
Cuiva căruia i-am simțit gustul înainte să simt viața,
Cuiva căruia i-am dus dorul înainte să-l fi cunoscut,
Cuiva căruia i-am atins inima înainte să-i ating pielea,
Cuiva al meu, cuiva străin, cuiva al meu.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria IlieSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Femeia

Am prins focul de-o aripă și l-am închis în pumn
Și marea mi-am legat-o strâns la brâu,
Îndemn de untdelemn nedemn,
Să schimb pământul într-un chip de grâu.
Am pus să ardă focul în doi ochi
Și pământul să se ridice în trup
Și trandafirii să-nflorească în perechi
Și-am prins în gât un urlet stins de lup.
Ți-am îndesat marea în orbite
Și în corp căldură din miez de pământ,
Să poți să plângi atunci când n-ai cuvinte
Și să-ncălzești orice așezământ.
Am luat o inimă din cel mai sacru taur
Și ți-am uscat o ramură de laur
Și-un suflet de dumnezeiesc tezaur
Și le-am suflat pe toate împrejur.
Ți-am presărat pe buze praf de stele
Și-o coardă-n inimă să îți vibreze
Și pe obraji polen de floricele,
Să facă tot pământul să danseze.

[...] Citește tot

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria IlieSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Elemente

Ești foc
Și-mi arzi în inimă ca într-o sobă,
Lemnele-mi trosnesc,
Cenușă sunt când pleci,
Foc viu când vii
Și vise de fum ridicate la cer
Și lemne și scrum.
Ești apă
Și inima mea ți-e scoică loială,
Urma ta - sunetul mării,
Al furtunii și al nopților senine,
Parfumul lacrimilor sărate,
Gustul rece și proaspăt,
Atingerea ploii pe umerii goi,
Speranța alergând în valuri să înțepe uscatul.
Ești pământ,
M-ai clădit și mă-ntregești,
Din tine m-am născut și la tine mă întorc,
În tine înfloresc, pe tine mă usuc,
În mine rodești, înflorești și dai viață.

[...] Citește tot

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria IlieSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toamnă

Mi-au ruginit frunzele de dor
Și strugurii-mi atârnă greu
Și lacrimile-mi cad mereu
Și vântul și ploile mă dor.
Împletește-ți crengile cu ale mele.
Sărută-mi fruntea, sărută-mi rădăcinile,
Întoarce-mă, dezbracă-mă de frunze,
Presară-mi pe tot trupul gol atingeri dulci de buze.
Mi-a ruginit dragostea de toamnă,
Ïnvață-mă să o iubesc mereu,
Să fac din cerșetoare la loc o doamnă,
Iar pe tine să te fac al meu.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria IlieSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 2 > >>


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook