Zvon hibernal
Privesc din fotoliu, e iarnă afară,
iar focul din sobă îmi spune povești,
dorința din mine începe să doară,
te caut cu gândul, nu știu unde ești.
Pe strada pustie se lasă-nserarea
și gândul acasă se-ntoarce mai greu,
sub țărmul stâncos se zbucimă marea,
cu stropii ajunge în sufletul meu.
Și jarul din sobă mai tare trosnește,
se-aude și vântul cum bate în horn,
aștept la fereastră, în târg se zvonește
că vii din trecut călărind un licorn.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- Corneliu Neagu despre iarnă
- despre vânt
- despre unicorni
- despre trecut
- despre suflet
- despre gânduri
- despre foc
- despre dorințe
Miezul nopții
Aud miezul nopții, ultima bătaie
se oprește-n suflet pe un prag de dor,
un fior năvalnic inima mi-o taie
te zăresc ascunsă-n geana unui nor.
Dar dispare norul, cerul își întinde,
dintr-o zare-n alta, marea de senin,
cerne-alene luna raze tremurânde,
apărând măreață pe un vârf de pin.
Și mă duce gândul, peste râu, la tine,
dar un vad găsi-voi, ca să pot să-l trec? -
râul e năvalnic, nu-l trece oricine,
dar m-arunc în apă, chiar dacă mă-nec!
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi ce a mai spus Corneliu Neagu despre râuri, despre timp, despre noapte, despre inimă sau despre dor
Odiseu
La poarta uitări se-adună regrete
venind dintr-o antică plajă
pe cântec vrăjit de sirene ascete
ce vor să mă prindă în mreajă.
Se-aude departe o primă soprană,
cu triluri prelungi mă despică,
iar cântecul său, de fată orfană,
la margini de nori mă ridică.
O voce mai gravă, de primă altistă,
se-avântă pe note rebele,
cu glasu-i divin, de văduvă tristă,
mă urcă la cer, printre stele.
Și fete virgine cu triluri mă-mbată
în noaptea toridă de vară
ajunse din larg le zăresc deodată,
pe țărmul vrăjit mă omoară.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Corneliu Neagu despre muzică, despre voce sau despre tristețe
Prea multe amintiri
Prea multe amintiri s-au adunat,
înghesuite toate-ntr-o cămară
pe un rastel rămas nedescărcat
de când ne-am întâlnit întâia oară.
Cu gândurile mele le păzesc,
le-am adunat pe toate-n custodie,
înregistrate, cum era firesc,
pe file dulci din flori de iasomie.
De te întorci vreodată din trecut,
le vei găsi pe toate neschimbate,
chiar și parfumul lor de la-nceput,
rămas în karma clipelor ratate.
Doar eu, cu anii, mai îmbătrânit,
te-aștept tăcut, în fiecare seară,
cu doruri să te-alint necontenit
de vei sosi cu clipele ce zboară.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Corneliu Neagu despre zbor, despre tăcere, despre seară, despre flori sau despre amintiri
Timpul
Pe zi ce trece, timpul mă supune,
nu înțeleg de ce atâta grabă...?!
O, timp neiertător, te ții de glume,
iar eu mai am încă atâta treabă!
Mai sunt si alții, poate îmi vei spune,
să ducă-n cer destinul prevăzut...,
ce-ți pasă-atunci că-n urma ta rămâne
atâta treburi, încă de făcut...?!
Rămână numai praf în urma mea,
tot n-aș veni la tine să mă plâng...
O, timp nebun, mai bine m-ai lăsa
la capătul destinului s-ajung!
Nu este-n lume altul ca al meu,
ca-n grija ta să-l las neîmplinit...
Dau seamă unui singur Dumnezeu,
mergând spre El cu sufletul smerit.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Corneliu Neagu despre plâns
Se-adună anii
Ah, cum se-adună anii peste noi,
venind cu amintiri necenzurate!...
Privesc prin ceața vremii înapoi,
mă pierd în umbra clipelor ratate.
Adesea mă întreb: de ce-am ratat?
poate ajung să înțeleg mai bine...
Mureau în toamnă zilele senine,
plecai târziu c-un tren accelerat!
Eu am rămas privind de pe peron
un ultim gest cu mâna de pe buze,
sărutul tău trimis din ultimul vagon
purtând cu el regretele confuze.
Parcă îl simt și azi deasupra mea,
plutind prin cameră, în prag de seară...
Stau la fereastră si privesc afară,
pe cer dispare-n haos încă-o stea...!
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Corneliu Neagu despre trenuri, despre toamnă sau despre prezent
Fanfara
Privesc în tăcere cum plouă afară,
aș vrea să te-aduc din trecut înapoi,
departe se-aude cântând o fanfară,
un plâns de alămuri venit după noi.
Coboară bemolii domol în trompete,
pe triluri prelungi de vrăjit triolet,
seduși în cădere de tubele-ascete,
dar prinși între ancii de brav clarinet.
Aud un diez, laminat în fligoarne,
adună din urmă bemolii-n careu,
dar bașii întorși parcă vor să răstoarne
uitări prelungite din sufletul meu.
Dispari deodată, trecutul te-ascunde
în haină de doruri, ce încă mai plâng,
pe note rănite, curgând tremurânde,
când vin după tine și nu te ajung...!
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Corneliu Neagu despre vestimentație, despre seducție sau despre ploaie
Vis Hibernal
Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, așezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.
În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.
Eu încă l-aștept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.
Și încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Corneliu Neagu despre visare, despre uitare sau despre gări
Tren rătăcit
Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, așezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.
În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.
Eu încă l-aștept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.
Și încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trenul
Cândva, demult, la început de vară,
tu te-ntorceai cu-n tren necunoscut,
te așteptam, dar nu te-am revăzut,
căci trenul tău nu mai oprea în gară,
se îndrepta către un alt ținut.
Ploua și noaptea se lăsa afară,
iar eu călcam peronul abătut,
din zări venea un cântec de fanfară
în urma trenului, deja pierdut.
Și ani de-a rândul, așteptând în gară,
fără să cred, deodată te-am văzut
am tresărit și te-am privit tăcut,
venea din zări un cântec de fanfară,
tu mă-nrobeai c-un zâmbet absolut,
iar eu, rămas în urma ta afară,
am plâns până târziu și m-am zbătut
căci trenul a rămas pe veci în gară,
dar tu erai doar visul meu pierdut.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Corneliu Neagu despre zâmbet
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Cunoașterea de sine, adresa este: