Splen
Pășeam, tăcut, prin publica grădină,
Cu umbra furișată, pe urma melei sorți
Agățătoare iederi zideau neauzite,
Peisaje ațipite, cu lacăte la porți.
Vechi amintiri mă devorau flămânde
Și auzeam cum pulsul îmi bate în urechi,
Precum răsfrânte seve, spre frunzele bătrâne
Le urcă prin artere, platanii neperechi
Și parcă te zăream la capătul aleii,
Subțire ca un vis, din candeli fumegând
Și parcă mă chemai, strigându-mă pe nume
O clipă doar, statuie, prin ierburi levitând.
Treceam printre felii de lună despicată,
Ca o geneză verde, printr-un noian de ani,
Purtând același nume, cu buzele crăpate,
Să-mi reazem nostalgia pe umeri de platani.
poezie de Constantin Georgescu din Ipostaze (2007)
Adăugat de Constantin Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi ce a mai spus Constantin Georgescu despre timp, despre visare sau despre tăcere
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Ipostaze, adresa este: