Ofelia (II)
Mult mai palidă ca iarna, Ofelia azi ninge,
Dar brusc s-a stins, ca apa, și s-a dus!
Și-avea ghețari parcă în vene, și nu sânge-
Dintr-o ciudată Norvegie, și rece, și mai sus.
Doar părul ei, Doamne, parcă vorbea,
Și trupul peste ape, și gândul poate-n cer,
Și inima, atâta, ecou, hăt dincolo de stea-
Și geamătul pădurii, aici, în zorii care pier.
Și ca un tunet marea toată iar s-a frânt:
La adierea dulce-amară a sânului de fată!
April, poate-un Don Quijote sub pământ,
Ridică amintirea mai sus ca niciodată!
Și cer! Și dragoste! Și libertate! Zău!
Un rug de zăpadă arzându-mă discret:
Cu fiecare vorbă s-a prăbușit în hău-
Chiar Infinitul - cel mai albastru poet!
poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Le Bateau Ivre/ Corabia Beata" de Arthur Rimbaud este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Vezi Arthur Rimbaud despre apă, despre sâni, despre păduri, despre poezie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
(De fericire steaua plânge)
La ureche-ți plânge steaua -
Infinit de sus și până jos;
- Sânii își ridică neaua -
La rănitul de frumos!
poezie clasică de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Arthur Rimbaud despre stele, despre frumusețe sau despre fericire
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Poezii, adresa este:
