Sanctuar sufletului cu aripi frânte de Adrian Nicula

Deneuve, de dragoste

Un chip închipuit, dintr-un dulce vis,
Poate-ntâlnit într-un café din Paris
Sau poate-ntr-o crêperie în Montmartre?
Sau poate lângă mormântul lui Sartre?
Chipul tău mă urmăreşte în métro,
Pe străzi, îmi zâmbeşte din vitrine, o
Imagine-nsorită de părul blond
Îmi încălzeşte sufletul vagabond...
În cafenea stau la masă, la soare,
Sunt asediat de vrăbii cerşetoare,
Oriunde-ntorc privirea, văd ochii tăi
Mereu, printre căzătoare flori de tei,
Printre raze de soare, umbre, printre,
Oameni, printre gânduri, printre cuvinte...

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crustacee

Dăruieşti totul, te dăruieşti pe tine,
Şi totuşi îţi păstrezi masca pe chip, nu vrei
Ca el să se apropie, mai mult decât ar
Putea să te rănească, sufletul tău îl
Ţi la adăpost, sub carapacea unui
Crustaceu, platoşă pe care o dezbraci
Doar în deplină singurătate, noaptea,
Când fumezi ţigară de la ţigară, şi
Îţi îneci durerile în lacrimi pure,
Asculţi valurile mării cum se sparg şi
Se retrag cu aceeaşi monotonie
În care se scurg acum minutele, în
Noaptea-aceasta, aştepţi să se întâmple o
Schimbare, radicală, vindecarea lui,
A ta, care mereu te dai îndărăt...

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

În inima nopţii

Îngerul te conduce în inima nopţii
Prin puterea unui singur cuvânt, pe care
Nu-l mai poţi ignora, fiindcă este mai tare
Decât orice argument contradictoriu şi
Prin acceptare, te laşi purtat de Dumnezeu
Într-un loc al întâlnirii, unde conflictul
Veşnic, dintre om şi Creator, dintre oameni,
Va ajunge la un fericit deznodământ,
Din inima nopţii spre o realitate
Nouă, surprinzătoare... Dar iată, că mulţi sunt
Chemaţi, dar puţini aleşi, se lasă-ntimidaţi,
Renunţă, se rătăcesc şi cad din iubire,
Astfel nu mai pot ajunge la împlinire,
Şi acuză pe Dumnezeu de mizantropie.

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dora Maar

Departe sunt:
Închinări de suflet spre certitudini efemere,
Căutări înfrigurate, iscoditoare căutături
Prin vitregii de primejdii pribege, tu m-ai găsit...

În prezenţa ta,
Tentacule de gânduri amorţesc, se retrag,
Ca demonii alungaţi de o prezenţă sfântă,
La tine, prin tine, se-ntoarce liniştea
Din făgaşuri străine
Şi caii sălbatici se opresc din goană,
Prin tine se-ntoarce pacea diafană,
Tu eşti pajiştea de flori albastre,
Unde, centaur ostenit de lupte sihastre,
Voi îngenunchea...

Vreau, să nu înceteze pasiunea, durerea,
Un cer senin, ce nu ameninţă pe nimeni!
Mă primeşti în odaia ta:
Pe masă stau pâinea, vinul şi sarea,

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papagalul

Poate dorm.
Aerul încins din mansardă, mi-a înăbuşit orice putinţă,
Fereastra larg deschisă, ar trebui să-mi aducă răcoarea,
E de prisos: vântul a încetat orice mişcare,
Canicula a oprit orice umblet, orice călcătură,
Nu se mai aude nici-un zgomot...
Capul mi-a picat din nori pe masă, pe hârtiile care aşteaptă,
Pana a alunecat dintre degete.
Scrisesem un singur cuvânt, cu gândul la tine,
Am vrut să încep o nouă scrisoare: Iubită...
Poate visez.
Pe stelajul prăfuit, s-a aşezat un papagal, din vecini venit;
Pe fereastra larg deschisă, a intrat val-vârtej,
Răsturnând totul în cale-i,
Îmi împrăştie foile peste tot...
Poate aievea.
Sunt neputincios, nu mă pot apăra, de a striga,
Papagalul uriaş îmi ocupă tot câmpul vizual,
Îl percep, dar nu-l pot gândi, nu-l pot accepta,
E absurd, o vietate absurdă, taciturnă...

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfă unei zeităţi profane

Patul destrămat de visuri trimise de samavolnicul Vărsător
Nu mai e loc de odihnă binemeritată ci altar de neputincioase sacrilegii,
Regretate zi de zi, fără complezenţă faţă de victimă,
Mai ales, când victima eşti tu însuţi, vrei doar amorţeală,
Insensibilitate faţă de orice încercări şi patimi,
Ţigara aprinsă, lipită de saliva uscată, între degetele fragile,
Se obstinează împotriva forţei de gravitaţie, tu ai reuşit să-adormi...

Scrumul de ţigaretă este luat de o briză de vânt, care trece
Prin toate camerele, cu toate ferestrele şi uşile larg deschise, vraişte,
Cade pe covorul răvăşit, se rostogoleşte pe firele zburlite de lână,
A doua briză, mai puternică, ce poartă nefiltrată toată efervescenţa
Viscerală a Romei, încinge ţigara rămasă aprinsă, îi smulge o scânteie
Pe care, provocat, hazardul o poartă, translucidă, pe covorul primitor
De spasme, de spume, de leşinuri, de crize, de nea, de lacrimi...

Scânteia îşi va alege loc neprevăzut de vatră,
Nevegheată de nimeni: tu dormi, slujnicele, care te iubesc, au plecat pe Corso,
Iar prietenele, care te detestă, te-au părăsit, îţi aşteaptă sfârşitul,
Pe care, vestalicul foc se grăbeşte să ţi-l aducă, focul, pe care nu-l mai pui la socoteală,

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţul Mîşkin

Între inaptitudinea de a fi
Singur şi-aceea de-a fi cu cineva,
Exist într-o perpetuă căutare
De iubire necondiţionată, de
Iubire în abundenţă, copleşit
Vreau să fiu de veridicitate, de
Toate rănile mele oblojit
De către un Dumnezeu viu, puternic,
Sub pavăza căruia, eu, cucernic,
Îmi voi putea pune la încercare,
Puterea iubirii; întreagă Neva
Focul din inimă nu-l va potoli
Şi-mi voi revărsă văpaia iubirii
Peste hotarele nemărginirii.

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hieroglifa
s-a decis să devină
o vietate.

haiku de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!