Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Dan Norea în

Orașe înfrățite

Verona și Mizilul, știm toți ce le-a unit,
Romeo cu aleasa-i, acolo s-au iubit,
Dar Julieta însăși expune un atu:
Verona a ucis-o, însă Mizilul nu.

epigramă de Dan Norea
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ziua lui Darwin - Involuționism

Savanții, nedorind ca să ne cruțe,
Ne-au demonstrat cu date și c-un grafic:
Românii toți se schimbă în maimuțe
În clipa-n care-ajung șoferi în trafic.

epigramă de Dan Norea
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Idilă la vârsta a treia

Când merg în parc, agăț câte-o fetică,
Nu-i fac nimica, o agăț degeaba,
La vârsta mea, s-o iau acas' mi-e frică...
Da'mi place clipa când turbează baba!

epigramă de Dan Norea
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Inspirație deșartă

"Epigrama este un strănut literar"(G. Călinescu)

În aer rece inspirat,
Dorind tenace să răcească,
Niciun strănut nu s-a iscat,
Ci doar o tuse măgărească.

epigramă de Dan Norea
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bilet de avion

De când mă știu, turismul mi-a fost visul,
Aș vrea să văd și Londra, și Parisul,
Dar toate s-au scumpit la noi nespus
Și-atunci îmi iau bilet doar pentru dus.

epigramă de Dan Norea
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dorința de autoperfecționare

Scriu astăzi epigrame din ce în ce mai bine
Și-un critic îmi prevede un minunat efect:
În ziua-n care Domnul mă va chema la Sine,
Autoepitaful îmi va ieși perfect!

epigramă de Dan Norea
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La ei și la noi

Înaintând în vârstă, îmi scade tensiunea,
Un medic din Verona îmi spune "Non e vero!"
Dar în Mizil alt doctor mi-a explicat minunea:
La noi indicatorii cu toții tind spre zero.

epigramă de Dan Norea
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fântâna dorințelor

"În piață,-ntr-o fântână centenară,
De aruncăm un ban și-avem credință,
Ne-ndeplinește câte o dorință."
Așa mi-a povestit o domnișoară.

Am ascultat-o cu bunăvoință
Deși era povestea cam bizară;
Știam că își dorește o brățară
Iar eu... ceva lipsit de cuviință.

Și s-a-mplinit. În prima săptămână
A stat la mine până-n dimineață
Și a rămas... De-atunci îmi e stăpână.

Copil de ești, citește și învață:
De-arunci un singur ban într-o fântână
Vei arunca cu banii-ntreaga viață.

poezie de Dan Norea
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Facerea lumii

Dumnezeu, ca să devină inginer
a urmat toate secțiile Politehnicii
simultan
și a avut la fiecare
proiecte de an.

La facultatea de Construcții
(nu degeaba e sfânt)
a făcut o planetă
și-a numit-o Pământ.

Animalele și florile le-a creat
la Chimia organică;
peștii și păsările
la Aerodinamică.

Iar pentru secția de Mecanică fină
a avut la proiect
sa le facă pe toate
sa se miște corect.

[...] Citește tot

poezie de Dan Norea
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rondelul salinei Cacica

Sunt umorist și-atunci un pic de sare
E-un lucru ce m-ajută ne'ncetat.
Săgețile-n salină le-am murat
Mergând pân' la Cacica-ntr-o plimbare.

Apoi precum Achile m-am scăldat
În alba saramură protectoare.
Sunt umorist și-o platoșă de sare
E-un lucru ce m-ajută ne'ncetat.

Uitându-mă în jur din zare-n zare,
La mine în oraș am constatat
Ce viguros și sprinten dom' primar e,
Căci omu-n permanență e-nțepat
De-un umorist... și-atunci tot timpul sare.

rondel de Dan Norea
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 19 > >>


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook