Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

interviu

Nu vreau să interzic nimic. Ceea ce vreau să spun este că trebuie să ne gândim serios. Nu putem lăsa sănătatea și educația generației viitoare – care e tot ce avem din punct de vedere al prosperității și viitorului nostru – la mâna celor mai bogate companii din lume, care vor să câștige și mai mult făcându-i dependenți de aceste aparate pentru ca apoi să le vândă publicitarilor timpul petrecut de ei acolo. Aceasta ar trebui să ne îngrijoreze atât din punctul de vedere al psihiatriei, cât și al neuroștiințelor și al educației.

în interviu (mai 2018)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu femeile, ci anumite organizații pentru femei și organizații europene lansează tot felul de mesaje care spun că toate femeile sunt niște victime, iar toți bărbații se comportă ca violatori și prădători sexuali față de femei. Consecința este că bărbații își pierd interesul de a mai deveni tați, iar femeile își pierd interesul de a mai deveni mame. Aceasta se oglindește cu claritate în criza demografică prin care trecem. Foarte curând, aceasta va conduce la probleme foarte grave în societate, chiar și în bogata noastră Germanie.

în interviu (noiembrie 2014)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Geamiile, potecuțele de piatră prăfuite, piețele cu fântâni, casele revărsate, prispe cu cerdacuri din lemn, drumurile în scări ale Balcicului s-au dovedit a fi un loc fascinant pentru arta și arhitectura românească. Casele mele au iz românesc, dar sunt totodată moderne ca aspect și funcție, migălos aprofundate, care i-au făcut fericiți pe clienții mei. În ceea ce privește blocurile, când am făcut ce am vrut la lucrări particulare, primul l-am făcut cu aspect pur modern, iar celelalte le-am realizat cu caracter precis de-al nostru.

în interviu (1980)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Parfumeria de nișă este un business, cu cifre și marje, ce necesită investiții. Practic, noua scenă a "parfumeriei alternative", termen pe care îl prefer "parfumeriei de nișă", ar trebui să fie o completare la oferta marilor branduri, cu parfumuri exclusiviste, creative, adresate celor care își permit să cheltuiască bani pentru aceste produse, celor care nu doresc să miroasă la fel ca alte câteva milioane, ci aleg ceva care li se potrivește personalității. Am ajuns acum într-un punct în care oferta este prea mare pentru numărul de potențiali clienți.

în interviu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumea e obișnuită să lipească etichete celor din jur. O face din comoditate, din varii motive. De fapt, mai mult critica face asta, publicul, nu. Primesc telefoane de la necunoscuți, care nu spun o vorbă despre traduceri, despre Villon... Ei știu de poezie, alții știu de proză, alții știu de teatru, alții m-au văzut jucând în film. Eu am făcut lucruri bune, mai puțin bune sau chiar proaste, în fiecare domeniu. Am scris poezie proastă, proză proastă, am scris și eseistică proastă. E fatal. Și nu spun asta ca să n-apuce altul s-o spună, ci pentru că asta-i o realitate.

în interviu (7 aprilie 2010)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu există nici măcar un singur studiu serios care să ateste cu dovezi solide că introducerea învățării pe computer în școli este benefică. În schimb sunt o mulțime de studii care arată că de fapt computerul afectează învățarea la copii. Profesorii trebuie să afle aceasta. Părinții trebuie să afle aceasta. La fel și politicienii. Germania este pe punctul de a cheltui 5 miliarde de euro pentru a introduce computere cu acces la Internet în fiecare clasă. Este rețeta pentru a-i face pe copiii germani să fie mai puțin inteligenți și să aibă rezultate cu cel puțin 20% mai proaste la învățătură.

în interviu (mai 2018)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poporul român este un popor sfânt. Un popor care este sub controlul și sub ochiul divin al Fecioarei Maria și al lui Iisus Hristos. Noi de două mii de ani ne știm în această credință, dar anii dinainte de Hristos au fost tot anii lui Hristos, pentru că venirea Lui a fost în momentul oportun, dar El a existat din toate timpurile. Noi suntem supravegheați de ochiul divin de când acest popor a luat naștere, fiind considerați ca aleșii lui, pentru că prin păstrarea tradiției muzicale, a sunetului divin, noi ne-am păstrat însăși întreaga divinitate în Iisus Hristos. Aceasta este părerea și convingerea mea.

în interviu (30 noiembrie 2009)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atunci când puterile în stat nu se controlează reciproc, când există puteri care sunt incontrolabile, în mod natural se ajunge la un deficit de democrație. Nu numai în România. Oriunde în lume. Chiar în Statele Unite ale Americii, CIA-ul a avut astfel de derapaje și exemplul cel mai concludent care îmi vine în minte este cel legat de traficul ilegal de droguri pentru achiziționarea de fonduri în favoarea contrașilor din Nicaragua. Sau celebrul Watergate. Dar fiind o democrație consolidată și existând controlul reciproc al puterilor în stat, s-a intervenit rapid și lucrurile au revenit în matca firească.

în interviu (31 iulie 2017)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Știu că iubirea nu e încrezută, mincinoasă, frivolă sau egoistă, nu e nici vicleană, parșivă sau arogantă. Ea e luminoasă, e inefabilă și eu o văd atât de frumoasă... ea te acoperă cu "ființa'' ei când ți-e frig, și-ți sărută glezna dimineața crezând că tu nu simți, iubirea îți lasă o adiere de neexplicat în jurul tău când te trezești, și te surprinde, și te cuprinde mereu cu zâmbetul ei. Iubirea iți lasă uneori și o lacrimă pe pernă, dar tu o găsești, și atunci inima îți tremură. Iubirea nu se vrea urlată sau despuiată la televizor, nu se vrea tânguită și nu vrea mila. Iubirea e imaculată și nu cade niciodată... niciodată!

în interviu (26 martie 2016)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Creierul este cea mai complexă materie din uni­vers. Mai complexă materie nu există. Este compus din celule de numai câțiva microni, care se văd doar cu microscopul, dar fiecare dintre aceste celule poate să aibă până la peste 20.000 de conexiuni în același timp. O singură celulă, vă dați seama? Toate aceste ce­­lule sunt conectate între ele. Dar creierul nu lu­crează doar prin conexiunile celulelor sale, ci și prin substanțe neurotransmițătoare, prin hormoni, prin toate umorile organismului care, la rândul lor, in­flu­ențează activitatea creierului care le coor­do­nează. Nu degeaba se spune că în creier "totul se lea­gă cu totul".

în interviu (14 iulie 2015)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 46 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din interviu, adresa este:


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook