Ambroise

Nu era nevoie să conectezi, la aparate, un muribund. Era suficient, doar, să conectezi sufetul tău la al lui şi să-i transmiţi credinţa ta. Credinţa în Dumnezeu. Dar să fie o credinţă nestrămutată, ca jurământul lui Hippocrate: de a sluji celei mai înalte cauze – aceea de a salva vieţi. Numai speranţa poate salva o viaţă. Şi numai credinţa poate vindeca.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când nu mai putem noi să dăm aripi visurilor noastre, e nevoie să căutăm şi vom găsi, fără îndoială, inimi curate, flori frumoase, unde să ne sădim, adânc, seminţele visurilor, ca pe nişte ouă de larve ale regretelor, iar acestea se vor transforma, într-o bună zi, în fluturi. Când nu vei mai avea regrete, se va fi şters şi amintirea ultimului vis.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corpul poate fi schimbat, dar sufletul – sufletul, nu. Dacă ar exista chirurgi plasticieni care să înfrumuseţeze şi să pună bucurie în inimi şi zâmbete, acolo unde sufletul plânge, ce bine ar fi. Aceea ar fi lumea perfectă, cea mai bună variantă a lumii pământene de acum. Dar nu există chirurgi plasticieni, care să poată şterge o cicatrice din răni sufleteşti.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambroise: Oamenii nu au atât memorie informaţională, cât emoţională. Putem uita nume, feţe, dar nu uităm emoţii, sentimente, o faptă bună. Poate e mai bine că am uiat? Cred că e ceva atât de dureros, încât sufletul a avut nevoie să fie ajutat de graţierea minţii şi, prin uitare, să-l absolvească de suferinţă. Dar dacă revenirea memoriei va fi importantă sufletului meu, îmi voi aminti, într-o zi.

replică din romanul Ambroise de Doina Postolachi (2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambroise: Între lumi, nu există memorie. Nici ecou nu este. Dacă ar fi existat ecou, cuvintele mele s-ar fi reverberat şi eu mi le-aş fi amintit, auzindu-le. Nu există memoria spaţiului şi nici sunetul nu are memorie. Nimic nu are memorie, nimic nu se repetă. Nici timpul nu se repetă, altfel, ar însemna să treacă. Între lumi, timpul este veşnic, pentru că nu are memorie şi, atunci, el uită să treacă.

replică din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care nu au pierdut, care nu pierd şi care au învăţat să nu piardă au dreptul şi puterea de a lupta cu timpul şi de a ajunge oriunde înaintea lui. Ei sunt cu un pas înaintea oamenilor, dar şi a timpului. Astfel de oameni îşi dau, de două ori, aceleaşi şanse. O şansă le-o dă timpul, iar pe a doua şi-o dau ei, singuri: tăind din timpul lor, pentru a fi punctuali şi pentru a-şi asigura şansa următoare.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o creaţie iese în lume, e ca un turist, un călător, rătăcit între hotare sau ieşit printre oamenii unui ţinut nou; e ca şi cum, odată create, călătorul-tablou sau călătoarea-carte, coboară din tren. Cei care întâmpină călătorul-tablou sau călătoarea-carte, îşi întind mâinile înspre el, în semn de bun venit, dar şi promisiune că viaţa lui este în siguranţă. Pentru că el, călătorul, nu trebuie lăsat singur.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambroise: O tinereţe fără amintiri e o tinereţe pierdută. Trăită degeaba sau netrăită deloc. Nu e nimic mai dureros decât să fi fost tânăr şi să fi murit pentru treizeci de zile, fără a putea retrăi acea lună, vreodată. O clipă, o oră, o zi, o lună, un an sau un deceniu, de câte ori sunt retrăite, de tot atâtea ori şi viaţa omului e prelungită: cu o clipă, cu o oră, cu o zi, cu o lună, cu un an sau cu un deceniu. Prin amintire.

replici din romanul Ambroise, după Doina Postolachi (2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul Gabriel: Toţi spuneau că doctorul Gabriel e geniu. De fapt, el reducea ştiinţa medicinei la o singură formulă magică. La Credinţă. E suficient să nu te îndoieşti că acel om are dreptul la viaţă, şi el va trăi. Îi doreşti tot binele, atunci când simţi că viaţa lui este importantă pentru tine şi te va îngrozi pierderea lui. E suficient să-l iubeşti ca pe copilul tău, ca pe părintele tău, ca pe fratele tău, ca pe tine însuţi şi, atunci, el va trăi.

replică din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Francisc Dumont Perrin: Artiştii sunt cele mai nobile fiinţe pe pământ. Lor, accentuă el, li se cuvine bucuria belşugului, pentru că ei sunt primii care ar împărţi cu alţii să ajute şi, în afară de călugări, ei nu ar face rău şi nu ar abuza de puterea banului, ca să facă rele. Artiştii au nevoie să fie protejaţi de oamenii cu bani, dar şi cu ajutorul puterii banului. Ei au nevoie să se concentreze la creaţie, să nu irosească timp şi energie pentru obţinerea unui ban pe alte căi decât din creaţie. Ei nu sunt făcuţi să muncească în alte feluri, pentru a câştiga bani.

replică din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!