Tună
Tună-n cer. Se surpă, poate,
Stive de lemne tăiate.
Că nu-ți vine chiar a zice
Că joacă Domnul popice.
poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980 (1963)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi ce a mai spus Tudor Arghezi despre lemn sau despre jocuri
Vînt de toamnă
E pardosită lumea cu lumină,
Ca o biserică de fum și de rășînă,
Și oamenii, de ceruri beți,
Se leagănă-n stihare de profeți.
Rece, fragilă, nouă, virginală,
Lumina duce omenirea-n poală,
Și pipăitu-i neted, de atlaz,
Pune găteli la suflet și grumaz.
Pietrișul roșu, boabe, al grădinii,
Îi sînt, bătuți și risipiți, ciorchinii.
Plocate grele se urzesc treptat
În care frunzele s-au îngropat.
Din învierea sufletului, de izvor,
Beau caprele- amintirilor,
Și-n fluierul de sticlă al cintezii
Se joacă mîțele cu iezii.
Deosebești chemarea pruncului în vînt
Cîntată de o voce din pămînt.
Născut în mine, pruncul, rămîne-n mine prunc
Și sorcova luminii în brațe i-o arunc.
poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Tudor Arghezi despre lumină, despre copilărie, despre suflet, despre voce, despre toamnă, despre religie sau despre naștere
Ușa care scîrțîie
Ca și tine, găunoasă,
Merg în frunte și nu-mi pasă,
Ca și tine, vreau să zic,
Fac mult zgomot cu nimic.
poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Versuri descălțate
Ce stai, omule, în ruinele acestea singuratice și plîngi?
Plîng berzele zilelor ce trec cu-o aripă neagră, cu-o aripă albă,
Plîng zilele care trec moarte,
Plîng copiii fără părinți,
Plîng ființele flămînde în pădurile nopții, fiarele, șerpii, vietățile
crude și blînde.
Plîng femeile înșelate, plîng bărbații mințiți,
Plîng oamenii supuși,
Plîng oamenii fără speranțe,
Plîng păsările și vitele ucise ca să fie mîncate,
Și-mi plîng toate multele subtimpuri pierdute,
Îmi plîng păcatele. Plîng că timpurile nu se mai întorc.
Plîng că omul se duce și se întoarce uitîndu-se numai în pămînt,
Ca și cum își caută mormîntul.
Mă plîng pe mine cel cîntat de tine.
poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980 (1960)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- Tudor Arghezi despre zile
- despre timp
- despre șerpi
- despre versuri
- despre singurătate
- despre păsări
- despre păduri
- despre poezie
- despre noapte
Joc de creion
Brotăcelul, la fîntînă,
L-ai avea la îndemînă,
Ca să-l prinzi ( pe brotăcel )
Să te joci nițel cu el.
Însă nici nu poți să-l vezi,
Verde dintre frunze verzi,
Căci cu ele seamănă
Ca o frunză geamănă.
A! că-i mic și e frumos
Și n-ar prea umbla pe jos,
Că-și mînjește - și nu vrea -
Pielea lui de catifea.
Stă în pom pitit, pe cînd
Ție ți-a venit un gînd:
Printre mugurii crescuți,
Să-l mîngîi și să-l săruți.
[...] Citește tot
poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Tudor Arghezi despre verde, despre frunze, despre copaci, despre viscol, despre sărut, despre somn sau despre frumusețe
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din VERSURI - 1980, adresa este: