Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Pildele lui Solomon de Solomon

Fiul meu, nu disprețui certarea Domnului și nu simți scârbă pentru mustrările Lui, căci Domnul ceartă pe cel pe care-l iubește și ca un părinte pedepsește pe feciorul care îi este drag.

Solomon în Pildele lui Solomon, Îndemnare la fapte bune. Lauda înțelepciunii - 3:11-12
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Șase sunt lucrurile pe care le urăște Domnul, ba chiar șapte de care se scârbește cugetul Său: ochii mândri, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care plănuiește gânduri viclene, picioare grabnice să alerge spre rău, martorul mincinos care spune minciuni și cel care seamănă vrajbă între frați.

Solomon în Pildele lui Solomon, Îndemn la muncă cinstită și la viață curată - 6:16-19
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nebunia este o femeie gălăgioasă, proastă și care nu știe nimic. Ea stă la ușa casei sale, pe un scaun înalt și strigă, ca să poftească pe cei ce trec pe drum și pe cei ce merg pe calea lor fără să se abată: "Cine este neînțelept să intre la mine!" Și celui lipsit de buna-chibzuială îi zice: "Apa furată e mai plăcută și pâinea mâncată pe furiș are gust mai bun". Și omul nu știe că acolo sunt numai umbre, iar cei pe care îi poftește nebunia se află de mult în adâncurile șeolului (locuința morților).

Solomon în Pildele lui Solomon, Chemarea prietenească a înțelepciunii - 9:13-18
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Păzește, fiule, povața tatălui tău și nu lepăda îndemnul maicii tale. Leagă-le la inima ta, pururea atârnă-le de gâtul tău. Ele te vor conduce când vei vrea să mergi; în vremea somnului te vor păzi, iar când te vei deștepta vor grăi cu tine. Că povața este un sfeșnic bun și legea o lumină, iar îndemnurile care dau învățătură sunt calea vieții. Ele te vor păzi de femeia vicleană, de limba cea ademenitoare a celei străine. Nu dori frumusețea ei întru inima ta și să nu te vâneze cu genele ei. Că femeia desfrânată umblă după o bucată de pâine, pe când femeia-soție dorește un suflet de mare preț.

Solomon în Pildele lui Solomon, Îndemn la muncă cinstită și la viață curată - 6:20-26
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când înțelepciunea se va sui la inima ta și știința va desfăta sufletul tău, când buna chibzuială va veghea peste tine și înțelegerea te va păzi, atunci tu vei fi izbăvit de calea celui rău și de omul care grăiește minciună, de cei ce părăsesc căile cele drepte, ca să umble pe drumuri întunecoase, de cei ce se bucură când fac rău și se veselesc când umblă pe poteci întortochiate, ale căror cărări sunt strâmbe și rătăcesc pe căi piezișe. Atunci tu vei scăpa de femeia care este a altuia, de străina ale cărei cuvinte sunt ademenitoare, care lasă pe tovarășul ei din tinerețe și uită de legământul Dumnezeului ei, căci ea se pleacă împreună cu casa ei spre moarte și drumul ei duce în iad; nimeni din cei ce se duc la ea nu se mai întoarce și niciunul nu mai află cărările vieții. Drept aceea mergi pe calea oamenilor celor buni și păzește cărările celor drepți, căci cei drepți vor locui pământul și cei fără de prihană vor sălășlui pe el; iar cei fără de lege vor fi nimiciți de pe pământ și cei necredincioși vor fi smulși de pe el.

Solomon în Pildele lui Solomon, Învățătura înțelepciunii - 2:10-22
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumina celor drepți luminează, pe când sfeșnicul celor fără de lege se stinge.

Solomon în Pildele lui Solomon, Diferite sfaturi - 13:9
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bogăția adunată în grabă se împuținează, numai cel ce-o adună pe încetul o înmulțește.

Solomon în Pildele lui Solomon, Diferite sfaturi - 13:11
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cei nechibzuiți la vorbă sunt ca împunsăturile de sabie, pe când limba celor înțelepți aduce tămăduire.

Solomon în Pildele lui Solomon, Sfaturi folositoare pentru viață - 12:18
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii; cei fără minte disprețuiesc înțelepciunea și stăpânirea de sine.

Solomon în Pildele lui Solomon, Cum se dobândește și se pierde înțelepciunea - 1:7
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dă sfat celui înțelept, și el se va face și mai înțelept; învață pe cel drept, și el își va spori știința lui.

Solomon în Pildele lui Solomon, Chemarea prietenească a înțelepciunii - 9:9
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 18 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Pildele lui Solomon, adresa este:


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook